Mozaic Jazz Festival dezvăluie line-up-ul de neratat al ultimei seri de festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozaic-jazz-festival-dezvaluie-line-up-ul-de-neratat-al-ultimei-seri-de-festival/

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz se întâmplă în Sibiu, între 13 şi 15 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor. Dacă vineri şi sâmbătă ne vom întâlni cu Ambrose Akinmusire Quartet, Miroslav Vitouš &Emil Viklicky, Tigran Hamasyan Trio şi Jaga Jazzist, astăzi este momentul să aflăm ce trupe ne vor face fericiţi duminică.

Un articol de Liliana Matei|22 septembrie 2015

Duminică, 15 noiembrie , ora 19.00 – Bálazs Bágyi New Quartet (Ungaria)

Baterist, compozitor, profesor şi producător, Bálazs Bágyi este un membru marcant al scenei jazzistice maghiare, fiind în prezent preşedinte al Federaţiei Ungare de Jazz. Cu o activitate muzicală prolifică, Bálazs Bágyi a devenit unul dintre cei mai respectaţi muzicieni din Ungaria. Între 1998-2003 a fost bateristul trupei Whiteful Band, iar în 2006 lansează împreună cu vocalista Veronika Harcsa albumul Speak Low primit cu entuziasm chiar și la capătul celălalt al lumii, în Japonia.

Cel mai important moment al carierei sale este anul 2007, când fondează Eastern Boundaries Quartet alături de saxofonistul Borbély Mihály, pianistul Michael Jefry Stevens şi basistul Joe Fonda. Cvartetul continuă să concerteze în Statele Unite şi Europa, având la activ trei albume.

Duminică, 15 noiembrie, ora 21.00 – The Ploctones (Olanda)

“Monstrul cu patru capete”, aşa cum mai este numit grupul olandez de jazz-funk experimental, devorează idei noi, sunete şi energii cu o poftă greu de potolit. Din meniul cvartet-ului nu lipseşte jazz rock-ul, funk-ul, blues-ul sau punk-ul.
Dacă improvizaţia înseamnă să captezi  tot ce se întâmplă în jur, The Ploctones au antenele reglate perfect, un radar mereu pe frecvențe fresh, și un instinct al show-ului nativ.

Martijn Vink este considerat de The Guardian cel mai bun baterist olandez de jazz. Vink însă nu se opreşte la jazz, colaborările sale incluzând-o printre alţii şi pe cunoscuta artistă olandeză Anouk.

Chitaristul Anton Goudsmit este motorul creativ al trupei. Un răsfăţat al scenei olandeze de jazz, câştigător al premiului Boy Edgar, Anton mai cântă cu Estafest, dar şi cu The Bad Plus.

Când nu-şi provoacă colegii din The Ploctones pe scenă, versatilul basist Jeroen Vierdag poate fi văzut alături de Caro Emerald, Amina Figarova Group sau Nueva Manteca.
Efraim Trujillo cânta la saxofon şi flaut cu o lejeritate care te face să te gândești că instrumentele sunt o prelungire a sa. Tot de prelungiri e vorba şi atunci când e în concert cu celelalte trupe din care face parte – Fra Fra Sound, New Cool Collective Big Band sau Rumbáta – care strâng bis după bis.

După lansarea celui de al patrulea album şi un exploziv turneu naţional care a inclus North Sea Jazz Festival, The Ploctones sunt pregătiţi de prima lor întâlnire cu România!

Bilete și abonamente

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim: Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești, și on-line pe www.eventim.ro.

Prețul unui bilet este de 70 lei pentru fiecare zi de festival, iar abonamentul valabil pentru cele trei zile costă 170 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere.

Mozaic Jazz Festival este un eveniment produs de Hermannstadt Events și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Detalii pe www.mozaicfestival.com și pe pagina de Facebook  Mozaic Jazz Festival.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.