MOZART versus SALIERI, pe scena Sălii Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/mozart-versus-salieri-pe-scena-salii-radio/

Doi compozitori al căror destin artistic este legat prin relaţia conflictuală descrisă (în formă ficţionalizată) în celebra piesă de teatru „Amadeus” (şi în pelicula cinematografică omonimă) – MOZART şi SALIERI – şi doi muzicieni români de mare valoare – dirijorul CRISTIAN MĂCELARU şi violonistul ALEXANDRU TOMESCU – se întâlnesc pe scena Sălii Radio!

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2015

MOZART versus SALIERI / Vineri, 20 februarie (19.00), alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO se vor afla CRISTIAN MĂCELARU, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, cu o frumoasă carieră în special în S.U.A şi în Canada şi violonistul ALEXANDRU TOMESCU, solistul Orchestrelor şi Corurilor Radio  care  are privilegiul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

Repertoriul serii este construit pe baza alăturării „incendiare” între Concertul nr. 2 în re major pentru vioară şi orchestră creat de MOZART şi Sinfonia Veneziana, semnată de contemporanul său, compozitorul italian ANTONIO SALIERI, între cei doi artişti spunându-se că ar fi existat o mare rivalitate artistică. Creaţiile lui Salieri au intrat într-un con de umbră până în sec. XX, când faima sa a fost „recreată” de piesa de teatru „Amadeus”, semnată de dramaturgul Peter Shaffer şi devenită extrem de cunoscută graţie ecranizării regizorului Miloš Forman.

Publicul va putea asculta, de asemenea, şi una dintre cele nouă simfonii beethoveniene  – Simfonia a VII-a – dirijată la premiera absolută de la Viena (8 decembrie 1813) de BEETHOVEN însuşi, concertul respectiv fiind unul caritabil pentru soldaţii răniţi în bătălia de la Hanau. Deşi Beethoven considera că această simfonie este una dintre cele mai reuşite lucrări ale sale, părerile muzicienilor şi ale criticilor au fost extrem de diverse.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: MOZART versus SALIERI,CRISTIAN MĂCELARU, ALEXANDRU TOMESCU – orchestreradio.ro

07
/05
/13

„Silvia“ este cea mai recentă operetă a Operei Brașov, pusă în scenă în iunie 2012 de regizorul Anda Tăbăcaru Hogea. Spectacolul va avea loc sâmbătă 11 mai, începând cu ora 18.30, la Sala Operei.