Munchhausen – Stăpânul minciunilor, la Festivalul “George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/munchhausen-stapanul-minciunilor-la-festivalul-george-enescu/

Cea dintâi premieră a stagiunii 2015-2016, opera „Münchhausen – Stăpânul minciunilor”, compusă de Dan Dediu şi regizată de Cristian Mihăilescu, marchează un moment unic atât în istoria Operei Comice pentru Copii, cât şi în istoricul Festivalului Internaţional „George Enescu”: este pentru prima dată în cele 22 de ediţii când un spectacol dedicat copiilor şi tinerilor este inclus în repertoriul unei manifestări de o asemenea anvergură.

Un articol de Petre Ivan|26 august 2015

Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, la ora 19:30, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii. Alte două spectacole-premieră sunt programate pe 19 şi 20 septembrie, de la ora 11.

Alături de compozitorul și dirijorul Dan Dediu, de regizorul Cristian Mihăilescu şi de coregraful Răzvan Mazilu, din echipa de realizatori fac parte Andreea Rotaru (decoruri) și Daniela Drăgulescu (costume). Pregătirea muzicală este asigurată de Adriana Maier.

Münchhausen – Stăpânul minciunilor – de ce el şi nu Pinocchio? Şi Pinocchio minte şi de aceea îi creşte nasul. Dar el minte ca să scape dintr-o încurcătură. Deci minciunile lui sunt mici, din interes. În schimb, minciunile lui Münchhausen sunt măreţe, gigantice, cosmice. El nu minte pentru un avantaj personal, ci pentru a crea poveşti, fantasme, neadevăruri care, de ar fi adevărate, ar face lumea mai frumoasă, o lume a tuturor posibilităţilor. (…) – Mihăilescu, regizorul spectacolului.

Foto: Munchhausen, Festivalul “George Enescu” – festivalenescu.ro/en/

11
/11
/13

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.

06
/11
/13

Cele două reprezentaţii ale concertului Bellissimi, desfăşurate în cadrul Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă!”, vor avea loc vineri, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la Grand Cinema Digiplex şi duminică, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni.

04
/11
/13

Astăzi, de la ora 19.00, Valentina Lisitsa va interpreta pe scena Ateneului Român lucrări de Beethoven, Chopin, Rahmaninov, Prokofiev și Liszt, într-un recital extraodinar care este parte a unui amplu turneu internațional.

02
/11
/13

Înainte de plecarea într-un amplu turneu european – ultimul dedicat albumului Piramida (4AD, 2012) – formația daneză Efterklang dăruieşte fanilor două videoclipuri noi, la piesele „Black Summer şi Between The Walls. Turneul Efterklang poposeşte miercuri, 13 noiembrie, în premieră la București, la Control Club.

01
/11
/13

Astăzi, la ora 19.00, începe SoNoRo „UP”, ediția a VIII-a a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră. Concertul de deschidere va fi găzduit, ca în fiecare an, de Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București.

31
/10
/13

O carieră eșuată de pianist concertist renaște în câteva luni, după ce artista se gândește la o strategie de business și postează câteva înregistrări pe YouTube, care ajung să aibă milioane de vizualizări. Este povestea Valentinei Lisitsa, care va concerta săptămâna viitoare la Ateneul Român.

30
/10
/13

Ansamblul Musica Viva (Andreea Butnaru - pian, Andrei Theodoru - clarinet și Florin Mitrea - violoncel) susţine miercuri, 6 noiembrie, de la ora 19.00, un recital la Sala Radio. Spectacolul va fi ca o invitaţie imaginară la dans, pe acordurile pasionale specifice tangourilor lui Astor Piazzolla.