La parterul Muzeului Suţu puteţi vedea expoziţia de fotografie “Începuturile fotografiei la Bucureşti. Maeştri şi imagini din secolul al XIX-lea”. Povestea unui Bucureşti ce devenea un Mic Paris, alcătuită din cioburi de viaţă, din jurnalele şi memoriile celor care au trăit atunci, începe în 1820 şi are în centru un mecanismul seducător al unei lumi aflate între bal şi teatru.
Un articol de Monica Andrei|30 septembrie 2015
Mărturii vii ale epocii, despre moravurile româneşti ni le oferă călătorii străini care ne-au vizitat ţara, prin ale lor jurnale şi memorii. Acestora, li se alătură pictorii români sau străini, care au desenat cu sufletul sau au pictat cu inima scene din viaţa românilor, indiferent de categorie şi clasă socială, în diferite anotimpuri, la sărbătoare, sau în viaţa de zi cu zi, până să apară fotografia.
Tehnica fotografică a uimit lumea bucureşteană, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Prin 1839, în „Albina Românească”, este publicat un articol despre dagherotipie, o tehnică nouă, complicată, iar primul atelier fotografic a aparţinut doamnei Wilhelmine Priz, care făcea portrete dagherotip „cu un preţ foarte cuviincios”.
Dagherotipia s-a practicat la noi până în 1860, iar primul aparat de acest tip a fost cumpărat de profesorii Colegiului Sfântul Sava, prin 1840. Se spunea că, pictorul Carol Popp de Szathmari l-ar fi mânuit. Abia, pe la 1873 au apărut primele plăci cu gelatino-bromură, luând naştere fotografia modernă.
Povestea unei societăți bucureșteane “franțuzite”, unde luxul era ruinător, iar moda o patimă cotidiană, a fost imortalizată și de primii fotografi. Biserici, case, străzi, ulițe, interiorul Palatului Regal, instantanee cu portrete de familie, cupluri sau copii, Al. Ioan Cuza, Regele Carol, Nicolae Krețulescu sunt adevărate bijuterii ale clipei de atunci, realizate de către fotografii Ludwig Angerer (1827-1879), Carol Pop Szatmari (1812-1887), Franz Dushak (1830-1884), Franz Mandy (1846-1910), precum și de alți portretiști: Andreas D. Reiser, Eduard Peskey, Gustav Waber, Ioan Spirescu, Leon Wandelman.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, au apărut și alți fotografi cu nume sonore românești: Ion Gavrilescu, Dumitru Constantinescu, I. Nicolescu, M. Davidescu.
Dr. Lelioara Zamani-Gavnani, ajutată de Ana Iacob, Roxana Diaconescu și alți colegi, a pregătit exponatele pentru expoziția amintită, care poate fi văzută între 25 septembrie și 7 decembrie. Arhiva fotografică conține piese originale ale fotografilor prezenți între 1850-1900 în Orașul lui Bucur și aparține Muzeului Municipiului București.
Am văzut fotografii din alt secol, îngălbenite de vreme, ce variau ca dimensiune, lipite pe cartoane. De-a lungul timpului, multe dintre ele au fost publicate în albume. Expoziția merită văzută pentru că unele dintre pozele originale sunt expuse prima dată. Clipa dintr-o epocă poate fi oprită printr-o poză, ca să dăinuie în timp, departe de ceața uitării. Un trecut al unei țări poate fi uitat, dar niciodată nu trebuie ignorat.
