Născut în România. România pe mai multe voci, la Radio România Cultural, de Ziua Națională
https://www.ziarulmetropolis.ro/nascut-in-romania-romania-pe-mai-multe-voci-la-radio-romania-cultural-de-ziua-nationala/

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 şi 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece şi a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbeşte puţin. Cea în care unii au reuşit în ciuda tuturor piedicilor şi cea care a fost rampa de lansare pentru alţii, care acum îi fac cinste peste hotare.

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2022

Poveștile lor de la „Născut în România” alcătuiesc un tablou subiectiv al unei țări care lor le-a oferit un start bun în viață și în care au ales să continue sau să o părăsească, reușind cariere frumoase în altă parte.

„Vom începe oferind simbolic fiecărui român un bujor, care începând de anul acesta este emblemă națională a României. Inițiativa proiectului de lege care a fost adoptată în 2022 a aparținut invitatului nostru Florin Toma, prof. univ. dr. la Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, care a inițiat acest demers în 2013.”

Ne întoarcem apoi în anii comunismului și în primii ani de după Revoluție, cu regizorul Ducu Darie, într-un interviu best of din 2019, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Revoluție. Spectacolele sale scandalizaseră cenzura, iar după 1989 regizorul descoperea un nou mod de exprimare în libertate. Și pentru că în acea perioadă în România se întâmplau multe, continuăm cu Viorel Ilișoi care în 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă.
Ce trebuie să facă un scriitor pentru a supraviețui ne spune Mihai Buzea, care a absolvit Facultatea de Filologie în 1996 şi un master în 2005 și care a fost profesor, vânzător de asigurări şi reporter. Este colaborator la revistele Timpul, Dilema Veche şi Familia. Se declară om bun la toate, plimbător de câini, traducător, babysitter, Moş Crăciun, fabricant de lucrări de diplomă, chelner, paznic de noapte.

Facem apoi un salt în timp cu recordurile și reușitele anului 2022 cu Vlad Stancu, foarte tânăr înotător care a intrat în istorie, devenind primul român care înoată atât de repede pe distanța de 1.500 de metri, doborând recordul național de seniori, care îi aparținea lui Dragoș Coman. Paul Georgescu este singurul român nominalizat pentru a treia oară consecutiv la titlul de Man Of The Year la înot în ape deschise, iar anul acesta, în 2022, a reușit să cucerească acest trofeu atât de râvnit. Este cel mai rapid român care a traversat Canalul Mânecii fără costum de neopren. Maria Marica este tânăra violonistă din România care a câştigat Premiul I al Secţiunii Vioară a Concursului Internaţional “George Enescu” 2022.

Mircea Iliescu și-a obținut doctoratul în genetică umană și evoluție la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie cu care este afiliat în continuare și predă cursuri de evoluție și genetică la Institutul de educație continuă al aceleiași universități. Andrei Coșuleanu este unul dintre cei mai activi promotori ai voluntariatului și responsabilității sociale din România, construind de-a lungul timpului comunități de oameni implicați în activități pentru a aduce schimbarea în România.

La final ascultăm poveștile a doi români care au ales Franța. Andrei Breahnă a ales să se întoarcă și este antreprenor, galerist, iubitor de artă şi colecţionar. Are la bază studii economice și câțiva ani petrecuți, după o bursă Erasmus, într-o multinațională, în Franța.

Amelia Rus a devenit cetățean francez în urmă cu 10 ani. Acum douăzeci de ani venea la Paris ca bursieră a Comisiei Europene într-un program Socrates, unul din predecesorii programului Erasmus+. În curând își va încheia teza de doctorat și, în paralel, predă la Conservatorul Național de Arte și Meserii din Paris, după ce, peste un deceniu, a lucrat ca profesoară de limba engleză în câteva dintre liceele bune aflate în Capitala Franței.

Vom mai afla însă și ce cred tinerii români despre țara lor și cum arată pentru ei România ideală.

Pentru Născut în Romania au realizat interviuri: Valentin Protopopescu, Georgeta Drăghici, Corina Negrea, Roxana Păsculescu, Dana Pitrop, Anamaria Spătaru, Mirela Nicolae și Smaranda Oprina. Producător: Anamaria Spătaru.

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]