„Naveta culturală”, dedicată lui Andriy Zholdak
https://www.ziarulmetropolis.ro/naveta-culturala-dedicata-lui-andriy-zholdak/

Cea de a cincea ediţie a proiectului NAVETA CULTURALĂ desfăşurat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova este dedicat tulburătorului spectacol FEMEIA MĂRII de Henrik Ibsen în regia lui Andriy Zholdak.

Un articol de Liliana Matei|1 martie 2022

Astfel, iubitorii de teatru din București vor putea călători în scop cultural la Craiova sâmbătă, 26 martie 2022, pentru a viziona acest spectacol.

Plecarea către Craiova se va face dimineața la ora 10:00 din București, TNB (parcarea din fața Sălii Studio). Întoarcerea va fi după spectacol, în același loc.

Prețul biletului (132 lei) include transportul tur-retur cu autocarul și locul la spectacol, iar biletele pot fi achiziționate direct din site-ul teatrului: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/1059

„Femeia Mării” în regia lui Andryi Zholdak se încadrează în suita de experienţe care te solicită în postura de spectator de teatru. Te şi sperie, îţi poate plăcea, te revoltă, te poate emoţiona, îţi inspiră respect, te poate epuiza, te poate plictisi – nu te lasă, în niciun caz, fără reacţii. Într-un context mai larg în care tocmai melanjul dintre autentic-estetic-social a devenit reperul calităţii, un spectacol care îţi dă ocazia să îţi nuanţezi impresiile atât de bogate pe care ţi le generează e o experienţă necesară”, scrie Alina Epîngeac, critic de teatru.

Spectacolul Femeia mării de Henrik Ibsen în traducerea lui Valeriu Andriuță și versiunea scenică a Ioanei Mălău îi are în distribuție pe actorii Costinela Ungureanu, Nicolae Vicol, Angel Rababoc, Raluca Păun, Petronela Zurba, Cătălin-Mihai Miculeasa, Cătălin Vieru, Irina Danciu și Roxana Mutu.

Regia, co-scenografia, light design-ul și ilustrația muzicală sunt semnate de către Andriy Zholdak,  decorul și creația video poartă semnătura lui Danilo Zholdak, costumele sunt semnate Yan Zholdak, iar muzica poartă amprenta lui Valentyn Silvestrov.

Câștigător al Premiului UNESCO pentru arte performative (2004) dar și al celebrelor Premii Masca de Aur (Rusia) și OPER (Germania), regizorul ucrainean de teatru și operă Andriy Zholdak montează pentru prima dată la Naționalul craiovean la propunerea domnului George Banu, Președinte de Onoare al AICT – Asociația Internațională a Criticilor de Teatru și consilierul artistic al proiectului „Femeia mării”. Andriy Zholdak, regizor ucrainean de teatru și operă, născut la Kiev, a studiat regia de teatru la Moscova, la clasa profesorului Anatoli Vasiliev. A pus în scenă spectacole de teatru și operă în Ucraina, Franța, Rusia, România, Germania, Elveția, Finlanda, Suedia, Macedonia, Belgia, Polonia, Muntenegru.

Prelegerile sale pe teme precum „Actorul viitorului“ și „Quantum Teatru” dar și atelierele speciale care disecă Arta Actoriei au fost ținute în Brazilia, Japonia, Italia, Spania.

A primit Premiul UNESCO pentru arte performative în 2004, Premiul Masca de Aur la categoria Cel mai bun spectacol de operă și Cel mai bun regizor pentru spectacolul „Evgheni Oneghin” de P.I. Ceaikovski la Teatrul Mihailovski din Sankt Petersburg în 2014, iar în 2016, tot Premiul Masca de Aur la categoria Cel mai bun Ansamblu, pentru spectacolul „Trei surori” de A.P. Cehov la Teatrul Alexandrinski din Sankt Petersburg, iar la ediția 2022 a Premiilor Masca de Aur este nominalizat la categoria cel mai bun regizor pentru spectacolul „Nana” după Émile Zola, montat tot la Teatrul Alexandrinski din Sankt Petersburg, spectacol care mai are și alte patru nominalizări.

Montarea sa cu opera Vrăjitoarea de Ceaikovski la Opera din Lyon a fost declarată cel mai bun spectacol din 2019 la Premiile OPER din Germania și nominalizată pentru cea mai bună producție la Premiile Mondiale OPER din 2020.

Cea mai recentă producție montată de Zholdak este opera Castelul Prințului Barbă-Albastră a lui Bartók la Opera din Lyon,  Franța, în primăvara lui 2021.

Foto: Albert Dobrin

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.