Ne despărțim de Ilinca Tomoroveanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ne-despartim-de-ilinca-tomoroveanu/

Cu adâncă durere în suflet, colegii din Teatrul Naţional anunţă stingerea din viaţă a celei care a fost şi va rămâne pentru totdeauna Minunata Doamnă a Teatrului Românesc ILINCA TOMOROVEANU, care a luminat cu blândeţea, profunzimea şi puterea harului său numeroasele personaje cărora le-a dat viaţă pe scenă şi pe marele sau micul ecran…

Un articol de Liliana Matei|3 mai 2019

A jucat pe scena Naţionalului bucureştean încă de la debut, din 1964  şi până la sfârşitul carierei, în piese din marele repertoriu universal şi naţional, abordând o mare varietate de personaje, de la Oana din „Apus de soare”, Crina din „Patima roşie” de Mihail Sorbu, Anca – „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, Celesta Finley din „Dulcea pasăre a tinereţii” de Tennessee Williams la Clitemnestra în „Trilogia antică” şi Irena Romescu din „Jocul ielelor” şi toate acestea numai pe scenele TNB, unde ultimul rol nou a fost Bătrâna din piesa lui Tuncer Cücenoğlu, „Avalanşa”, în regia lui Radu Afrim.

De-a lungul carierei a lucrat sub îndrumarea unor regizori renumiţi ca Sică Alexandrescu, Marietta Sadova, Alexandru Finţi, Horea Popescu, Mihai Berechet, Ion Cojar, Sanda Manu, Andrei Şerban…

A fost răsplătită cu distincţii importante cum ar fi cea acordată de statul francez – Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, 2012, şi cea acordată de Preşedinţia României în 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

A fost Directorul artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti începând din 2005 şi până la finalul vieţii. A făcut parte din Senatul UNITER şi, ca nepoată a poetului Octavian Goga, a cinstit memoria prestigiosului scriitor cu ajutorul  Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga” a cărei Preşedintă de onoare a fost începând din 1999.

Ilinca Tomoroveanu a plecat dintre noi după o lungă și grea suferință purtată cu discreție…
Zâmbetul ei cald, chipul cu adevărat de icoană, frumusețea cu care a fost dăruită de Dumnezeu ne vor însoți mereu, ca un îndemn pentru noi toți, și pentru fiecare în parte, pentru a trăi într-o lume mai demnă și mai lipsită de tulburare…

Cei care doresc să-şi ia un ultim rămas bun sunt aşteptaţi astăzi, vineri 3 mai, începând cu ora 16.30, la Biserica „Izvorul Tămăduirii” (Biserica Mavrogheni, Str. Monetăriei nr.4, lângă Muzeul Ţăranului Român), iar mâine, sâmbătă 4 mai, între orele 10.00-13.00 sicriul va fi depus în Foaierul Sălii Studio a Teatrului Național. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 4 mai 2019, la ora 13.30, la Cimitirul Bellu.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

26
/05
/14

În această noapte, de la ora 23.10, pe TVR 2, cinefilii se pot bucura de un film premiat cu Palme d'Or, la Festivalul de Film de la Cannes, în urmă cu aproape trei decenii. Este vorba despre pelicula franceză Sub soarele lui Satan (SOUS LE SOLEIL DE SATAN, 1987)

24
/05
/14

Filmele de la TIFF se văd la București între 10 și 19 iunie, într-o retrospectivă organizată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și J’ai Bistrot.

22
/05
/14

După ce anul trecut organizatorii festivalului au reușit să readucă, după 16 ani de absență, filmul în orașul Victoria (județul Brașov), la a doua ediție (26 - 29 iunie), au pregătit o selecție variată de lung-metraje.

20
/05
/14

Charlie Chaplin demonstrează, încă o dată, că geniul său este nemuritor. Filmul „Luminile oraşului“, în care el joacă rolul „Micului vagabond”, a înregistrat valori triple ale audienţei comparativ cu săptămânile în care TVR 2 a difuzat alte programe pe acelaşi interval orar.

19
/05
/14

Actriţa americană Debra Winger va primi Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ea fiind invitatul special al ediţiei din acest an. Premiul de excelenţă îi va reveni actorului Florin Zamfirescu.