Neamț Music Festival intră pe orbita Festivalului Internațional George Enescu 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/neamt-music-festival-intra-pe-orbita-festivalului-international-george-enescu-2019/

Neamţ Music Festival anunţă că în ediţia sa din acest an dedică o zi specială Festivalului Internaţional George Enescu. Piatra Neamţ se alătură, astfel, celorlalte 10 oraşe din ţară care participă în acest an în cea mai extinsă ediţie a Festivalului George Enescu de până acum, celebrând bucuria muzicii în spiritul moştenirii lăsate de marele compozitor român, George Enescu.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2019

În sala de spectacol sau în aer liber, Neamț Music Festival oferă publicului prilejul de a se bucura împreună de muzică și demonstrează marea putere a muzicii de a uni și de a inspira. Un crez pe care l-a promovat și George Enescu, de aceea este o mare bucurie pentru noi să includem ediția din acest an a festivalului nostru sub strălucită egidă, conectând efervescentul oraș Piatra Neamț la marea muzică a lumii”, a spus Daniel Ciobanu, pianist și director artistic al Neamț Music Festival.

Pe data de 15 septembrie 2019, zi aflată sub patronajul Festivalului Internațional „George Enescu”, se vor asculta  Chopin şi Liszt, în interpretarea Orchestrei Romane de Tineret, considerată de gazdele de la Piatra-Neamț, cel mai în vogă ansamblu simfonic din România.

Sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea se va desfășura un tur de forță pianistic: Charles Richard Hamelin (Canada), în Concertul nr. 1 de Chopin; Alexander Ullman (Marea Britanie) în Liszt nr.1; Lukas Geniusas (Lituania) în Chopin nr. 2 şi Vitali Pisarenko (Rusia) în Liszt nr. 2.

Neamț Music Festival a ajuns la cea de-a treia ediție și se va desfășura în perioada 12-15 septembrie 2019, propunându-le melomanilor nemțeni un periplu muzical de patru zile, pe durata cărora vor putea experimenta bucuria întâlnirii cu muzica, într-o mare varietate de expresii ale ei.

Din programul ediției 2019 a Neamț Music Festival: concert la două piane, cu Daniel Ciobanu și Petras Geniušas (Lituania), cu piese de Ravel – Suita Nr. 2 din Daphnis şi Chloe și I.Stravinski – Ritualul primăverii, cu video mapping și dans contemporan, un recital al pianistului italian Pietro Bonfilio cu piese de Dmitri Kabalevski, în contrapunct cu standarde de jazz interpretate de pianistul israelian Omri Mor, concert de jazz în aer liber, la Cetatea Neamțului cu Trio Omri Mor.

Neamţ Music Festival se va încheia cu concertul extraordinar susținut de Orchestra Română de Tineret, sub patronajul Festivalului Internațional George Enescu 2019, dirijată de Gabriel Bebeşelea, avându-i ca soliști pe Charles Richard Hamelin (Canada) cu Chopin, Alexander Ullman (Marea Britanie) cu Liszt, Lukas Geniusas (Lituania) cu Chopin şi Vitali Pisarenko (Rusia) cu Liszt.

Programul include, de asemenea, două cursuri de măiestrie de pian susținute de Petras Geniusas (Lituania) și – Graeme McNaught (Scoția), un concert caritabil susținut de studenții cursurilor de maiestrie pentru copiii din orfelinate locale și creațiile lansate în premieră de compozitorul francez, Pierre Audiger după rezidența de la Piatra-Neamț.

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități și vor fi prezentate 84 de concerte și recitaluri. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.

Ediția 2019 a Festivalului Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio și la Sala Mică a Palatului la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

Foto: Neamț Music Festival – Alex Damian

01
/04
/14

Grupul Trei parale se pregătește de lansarea unui nou proiect. Gândit în urmă cu mulți ani, anunțat de vreo 3-4, muncit mai ales în ultimii doi, programul Ciobanul care și-a pierdut oile este gata de a fi prezentat. Lansarea va avea loc în duminica de Florii, 13 aprilie 2014, de la ora 19.00, la Sala Arcub.

31
/03
/14

Vineri, 4 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Radio îşi dau întâlnire doi valoroşi artişti români – dirijorul Cristian Măcelaru, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia şi violonistul Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi cel care deţine din 2007 dreptul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

28
/03
/14

Colegiul Național de Artă „Dinu Lipatti“ din București lansează astăzi, 28 martie, campania „Un pian pentru Lipatti“. Iniţiativa profesorilor luptă cu un paradox: colegiul nu are un pian performant care să facă să strălucească adevărata performanță a tinerilor pianiști.

25
/03
/14

Joi, 27 martie, ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerinii Corina Dumitrescu şi Călin Rădulescu reînvie romanul lui Tolstoi, Anna Karenina. Spectacolul, în regia şi coregrafia lui Ioan Tugearu, a făcut istorie în repertoriul ONB, prin montarea sa originală prezentată în premieră absolută pe 8 noiembrie 1998, producţia fiind reluată în 2009.

24
/03
/14

Cea de-a XII-a ediţie a Premiilor Muzicale Radio România şi-a desemnat câştigătorii. Cântecul anului a fost desemnat "Perfect fără tine", interpretat de trupa Vama, în timp ce Loredana Groza a primit trofeul pentru "Artistul anului 2013". Piesa "Ecou", interpretată de Elena Gheorghe feat. Glance, s-a impus la categoria "Cel mai bun cântec pop".

22
/03
/14

Nu am găsit un titlu mai potrivit pentru un articol referitor la ultimele discuri semnate de doi americani: dirijorul James Levine şi violonista Hilary Hahn. El este deja legendarul director muzical al Teatrului Metropolitan din New York, una dintre cele mai importante opere ale lumii, ea, o violonistă laureată cu Grammy care îndrăzneşte să caute căi noi de expresie.