Nicu Alifantis & ZAN, premieră pe Overground Showroom
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicu-alifantis-zan-premiera-pe-overground-showroom/

Pe 8 mai, de la ora 20.00, pe Overground Showroom are loc premiera online a concertului special susţinut de Nicu Alifantis & ZAN în iunie 2019 la Buzău în curtea Unităţii Militare 01671.

Un articol de Liliana Matei|6 mai 2020

La 45 de ani de la terminarea stagiului militar, Nicu Alifantis s-a întors la UM 01671 de la Buzău pentru susținerea unui concert alături de trupa ZAN pentru militarii de acolo. A fost un concert emoționant, presărat cu  povestirile artistului despre peripețiile trăite în respectiva unitate militară.

„Ar fi multe de spus despre concertul de la Buzău din 8 iunie din curtea Unității Militare 01671 unde am făcut armata în urmă cu 45 de ani. Tot ce vă pot spune e că a fost nemaipomenit de frumos, emoționant și cald, mai ales cald, atât la propriu cât și la figurat. Mulțumesc tuturor celor ce mi-au fost alături în această călătorie în timp” declară Nicu Alifantis.

Concertul va avea premiera online vineri, 8 mai, la ora 20.00 pe Overground Showroom, cea mai nouă bibliotecă online de concerte.

Doritorii își pot achiziționa bilete pentru premieră de pe www.iabilet.ro la prețul de 29 de lei https://www.iabilet.ro/bilete-overground-showroom-alifantis-zan-live-la-buzau-um-01671-55687/

După cumpărarea biletelor, aceștia vor primi la scurt timp un email cu credențialele de login în platforma Overground Showroom, unde vor avea acces la concert din momentul premierei timp de o lună. Concertul va fi de asemenea disponibil pentru toți abonații Overground Showroom ce au optat pentru un plan tarifar recurent (lunar, anual etc.)

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).