„No Man’s Land”, în competiția Sleepwalkers a PÖFF Shorts
https://www.ziarulmetropolis.ro/no-mans-land-in-competitia-sleepwalkers-a-poff-shorts/

„No Man’s Land”, în regia lui Marius Olteanu, a fost selectat în competiţia internaţională Sleepwalkers a PÖFF Shorts, cel mai nou festival de scurtmetraje din zona baltică, care va avea loc în perioada 21 – 26 noiembrie, la Tallinn (Estonia).

Un articol de Petre Ivan|7 noiembrie 2017

PÖFF Shorts, parte a Tallinn Black Nights, a fost înființat anul acesta prin comasarea festivalurilor Animated Dreams și Sleepwalkers, inițiate la finalul anilor 1990. PÖFF Shorts este dedicat acum filmelor de scurt metraj și animațiilor.

Scurtmetrajul lui Marius Olteanu, o producție independentă Wearebasca, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Ioan Paraschiv, Cătălin Pătru, Vasiliana Pătru și Florian Mircea Nan.

Bazat pe evenimente reale, petrecute în 2016, filmul spune povestea unei femei care trebuie să se întoarcă urgent în țară cu tatăl ei, bolnav în fază terminală, de la o clinică din Germania. Ajunsă la granița cu România, ea își dă seama că nu poate merge mai departe.

Marius Olteanu a realizat scenariul și regia filmului. Imaginea este semnată de Luchian Ciobanu, de costume s-a ocupat Alexandra Alma Ungureanu Stroe, de montaj – Ion Ioachim Stroe, iar de sunet – Ioan Filip și Dan Ștefan Rucăreanu. Producători sunt Claudiu Mitcu, Marius Olteanu, Robert Fița și Ion Ioachim Stroe.

„No Man’s Land” a fost prezentat în selecția oficială a Transilvania International Film Festival 2017 și la Festival International du Film Francophone de Namur, în selecția „Regard du Present”.

Născut în București în 1979, Marius Olteanu este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” și National Film and Television School, Marea Britanie. A regizat mai multe scurtmetraje care au fost premiate la festivaluri, între ele numărându-se „Why don’t you dance?” și „Scor Alb”.

În prezent, el se află în preproducție cu primul său lungmetraj, „Monștri” (produs de Wearebasca și Parada Film), un film despre ultimele 24 de ore din viața unui cuplu aproape perfect. Marius Olteanu este și fotograf – primul lui album a fost lansat în 2011, când a avut loc și o expoziție.

Foto: No Man’s Land – facebook

19
/09
/22

Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul lui Thierry de Peretti, cu Roschdy Zem, Pio Marmaï și Vincent Lindon este distribuit în cinematografe din 30 septembrie de Independența Film.

19
/09
/22

Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.

19
/09
/22

Fairytale, cel mai recent film al regizorului Alexander Sokurov, și ultimul din tetralogia inspirată de cele mai controversate personaje politice ale secolului XX, va deschide cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București. Luni, pe 26 septembrie, în anticiparea debutului oficial al festivalului, pelicula va avea parte de o primă întâlnire cu publicul din România, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

15
/09
/22

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, intră în cinematografe din 16 septembrie, filmul fiind distribuit pe marile ecrane de microMULTILATERAL.

09
/09
/22

Experimente audiovizuale inovatoare care abordează în maniere adesea surprinzătoare problematici relevante pentru lumea contemporană, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională BIEFF propun noi perspective asupra stării de echilibru fragil – definitorie pentru momentul istoric pe care îl traversăm.

08
/09
/22

Programat în perioada 7-16 octombrie la Bucureşti, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, şi-a anunţat selecția de titluri din competiția oficială.

06
/09
/22

"Metronom", debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul acesta la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard, va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie, prezentat de Strada Film.