Noile producții TNRS, programate la început de an
https://www.ziarulmetropolis.ro/noile-produc%c8%9bii-tnrs-programate-la-%c3%aenceput-de-an/

Lunile ianuarie şi februarie aduc pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu noile producţii din repertoriu. De asemenea, în această perioadă, teatrul va fi vizitat şi de juriul de nominalizări UNITER, care participă la reprezentaţii în vederea selecţiei pentru cele 11 categorii de premii care se vor acorda şi în acest an în cadrul Galei UNITER. În această perioadă, în programul TNRS sunt cuprinse spectacolele care au avut premiera în anul 2017, atât la Secţia Română cât şi la Secţia Germană.

Un articol de Liliana Matei|13 ianuarie 2018

Astfel, „De veghe la Taj Mahal”, un spectacol ce conține elemente istorice și de legendă, care atinge teme generoase și actuale precum prietenia, scopul artei, al progresului uman, dar și teme sociale, se joacă în 12 ianuarie și 9 februarie, de la orele 19:00, la TNRS. Producția regizată de Radu-Alexandru Nica, cu actorii Cătălin Pătru și Florin Coșuleț, pune în valoare legenda și istoria celebrului mausoleu, prin textul lui Rajiv Joseph și scenografia semnată de Mihai Păcurar, ce îmbină Agra anului 1648 cu actualitatea și inovația.

„Emigranții”, după textul scriitorului polonez Sławomir Mrożek, aduce în atenția publicului tragicul existenței umane, atât din perspectiva unui pseudo-intelectual exilat politic, cât și din perspectiva unui muncitor pe șantier. Spectacolul, în regia lui Dan Glasu, a fost realizat la inițiativa celor doi actori din distribuție, Alexandru Malaicu și Ioan Paraschiv, iar următoarea reprezentație este programată duminică, 14 ianuarie, de la ora 19:00, pe scena TNRS.

Realizat în cadrul proiectului Be Spectactive!, spectacolul „10”, este rezultatul colaborării dintre dramaturgul Csaba Székely, regizorul Radu-Alexandru Nica, scenograful Andu Dumitrescu, compozitorul Vlaicu Golcea și zece actori ai naționalului sibian. Proiectul original al echipei de creatori este inspirat de cele zece porunci din Vechiul Testament și prezintă zece scene într-o structură de tip puzzle ce se dezvoltă și se completează treptat într-un scenariu complex de tip polițist. Următoarea reprezentație are loc duminică, 21 ianuarie, de la ora 19:00, la TNRS.

„Woyzeck”, de Georg Büchner, este una dintre cele mai jucate piese din repertoriul teatrului german. Spectacolul tratează procesul de dezumanizare al tânărului soldat, dar explorează și tema sărăciei și a moralității umane. Piesa este bazată pe cazul real al tânărului care și-a ucis iubita din gelozie, urmând ca mai târziu să fie executat public. Spectacolul regizat de Alexa Visarion, cu Anca Cipariu și Valentin Späth în rolurile principale, se joacă în 25 ianuarie, de la ora 19:00, la TNRS, cu traducere în limba română.

Având la bază un proces de documentare prin interviuri în Germania și România, urmat de discuții și improvizații, spectacolul „Vorbiți tăcere? / Sprechen Sie Schweigen?”, de Gianina Cărbunariu, propune o cercetare teatrală a instrumentarului tăcerii prin care este protejată exploatarea forței de muncă în Europa. Realizat în cadrul proiectului HUMAN TRADE NETWORK, spectacolul naționalului sibian este o coproducție a Secției Române și a Secției Germane, care a lansat pentru actorii Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Ofelia Popii, Valentin Späth și Marius Turdeanu provocarea de a desfășura repetițiile în limba engleză, singura limbă comună tuturor participanților la proiect. O nouă reprezentație este programată în 26 ianuarie, de la ora 19:00, la TNRS.

„MAL/PRAXIS”, a treia parte a trilogiei #Câtdedepartesuntemdepeșteriledincareamieșit?, de Bogdan Georgescu este un proiect de Artă Activă dezvoltat împreună cu studenți masteranzi și profesori de arta actorului din cadrul Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în co-producție cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Acțiunea se petrece într-un oraș de provincie, în România anului 2017 și prezintă șapte perspective în tot atâtea scene, ca un circuit prin care trece fiecare dintre actorii din distribuție. În timp ce personajele sunt preocupate de discuții banale, tipice pentru locația în care se află, în altă parte are loc un eveniment care le va modifica pentru totdeauna viața. Îi puteți vedea pe actorii Codruța Vasiu, Cristina Ragos, Ștefania Marola, Cristina Blaga, Alexandra Gavrilov, Alexandra Spătărelu și Raj-Alexandru Udrea în 27 ianuarie, de la ora 19:00, la TNRS.

La 11 ani după montarea în limba franceză a spectacolului „Scene dintr-o căsnicie”/„Szenen Einer Ehe” la Esch, regizorul Charles Muller a revenit la piesa lui Bergman, de data aceasta la varianta în limba germană, pentru o coproducție a Teatrului Municipal Esch-sur-Alzette din Luxemburg cu Secția Germană a TNRS. În distribuția spectacolului îi regăsim pe Krista Birkner de la Berliner Ensemble și Daniel Bucher, actor al naționalului sibian, care reușesc împreună să dea valoare esenței și puterii textului. Spectacolul tratează teme bine-cunoscute, situații întâmpinate în mod uzual de cuplurile căsătorite, în care spectatorii se vor regăsi cu ușurință, iar decorul realizat de Dragoș Buhagiar va impresiona prin dinamică și ingeniozitate. Următoarea reprezentație este programată pe 1 februarie, de la ora 19:00, la TNRS.

„Omul cel bun din Sîciuan”, după B. Brecht, spune povestea lui Șen De, o prostituată binecuvântată de zei în urma bunăvoinței sale de a-i găzdui o noapte. Regizat de Anca Bradu, spectacolul este o cronică incisivă a caracterului uman, care aduce în prim-plan tema binelui în raport cu sacrificiul. Pe 3 februarie, de la ora 19:00, la TNRS, puteți vedea această producție în interpretarea actorilor Diana Fufezan, Adrian Neacșu, Cătălin Pătru, Oana Marin, Florin Coșuleț, Codruța Vasiu, Iustinian Turcu, Ștefan Tunsoiu, Ali Deac, Vladimir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Vlad Robaș și Pali Vecsei. Decorul poartă semnătura scenografului Alin Gavrilă, iar coordonarea muzicală a fost realizată de Ovidiu Iloc.

„Rocky Horror Show”, musicalul în regia lui Cosmin Chivu, este o aventură cu costume scandaloase și glume picante – o invitație la petrecere în Galaxia Transilvania, unde totul este permis. Acțiunea se petrece într-un castel sinistru, în care un cuplu de tineri proaspăt logodiți ajunge din întâmplare, după ce mașina lor s-a stricat în miez de noapte. De ce surprize au aceștia parte la castel puteți vedea duminică, 4 februarie, la Oldies Pub.

Încă din luna decembrie, publicul a avut ocazia să participe la mai multe reprezentații ale noilor producții. În acest interval au fost programate spectacolele: „10”, regia Radu-Alexandru Nica; „Reasons to be pretty”, regia Rafael Kohn; „Omul cel bun din Sîciuan”, regia Anca Bradu; „Sărbători fericite”, regia Cristian Juncu; „Scene dintr-o căsnicie”, regia Charles Muller; „Emigranții”, regia Dan Glasu; „Avioane de hârtie”, regia Eugen Gyemant; „De veghe la Taj Mahal”, regia Radu-Alexandru Nica.

Informații complete despre spectacolele TNRS pot fi consultate pe www.tnrs.ro. Accesul publicului la spectacolele naționalului sibian se face pe baza biletelor puse în vânzare atât la Agenţia Teatrală cât şi online, prin eventim.ro. În limita locurilor disponibile, biletele se pot achiziționa și de la intrarea în sala de spectacol, cu 30 de minute înainte de începerea reprezentației. Preţul unui bilet întreg variază între 20 și 40 de lei, iar pentru cele achiziţionate online se adaugă un comision de 10%. Biletele pentru spectacolele programate în luna ianuarie sunt în vânzare, iar pentru cele din luna februarie vor putea fi achiziționate începând de săptămâna viitoare.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.