Norman Manea, 80!
https://www.ziarulmetropolis.ro/norman-manea-80-2/

„Nu talentul le lipseşte românilor, ci caracterul.” – Norman Manea. Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori români, împlineşte, astăzi, 80 de ani!

Un articol de Petre Ivan|19 iulie 2016

Născut la 19 iulie 1936, în Burdujeni-Suceava, Norman Manea este, de asemenea, profesor de literatură europeană și writer in residence la Bard College, New York,

Şi-a făcut debutul publicistic cu povestirea ”Fierul de călcat dragostea”, în suplimentul ”Povestea vorbei” al revistei ”Ramuri” (nr.9/1966), redactat de M.R. Paraschivescu, iar debutul editorial în 1969, cu volumul de proză ”Noaptea pe latura lungă”.

Până la emigrarea și stabilirea sa în Statele Unite ale Americii, în 1986, a publicat în România zece volume (cinci romane, trei volume de proză scurtă, două cărți de eseuri).

După plecarea din România, a continuat să scrie în limba română. ”Nu pot risca literatură într-o limbă învățată târziu. Eul profund locuiește în limba română, acolo își caută expresia”, spunea scriitorul într-un interviu.

Exilul a fost însă o traumă privilegiată, întrucât în timp am înţeles şi adaosul pozitiv, prin urgenţa reconsiderării propriilor gândiri. America m-a obligat să mă revizuiesc. – Norman Manea

Norman Manea a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București în 1979 (pentru volumul de eseuri și confesiuni ”Anii de ucenicie ai lui August Prostul”), precum și Premiul Uniunii Scriitorilor din România — 1984.

Norman Manea

Norman Manea

În 1992 a primit Bursa Guggenheim și prestigiosul Premiu MacArthur (”Nobelul american”), iar în 1993 — Premiul Național al Evreilor Americani. În 2002 i-a fost decernat Premiul internațional de literatură ”Nonino” pentru Opera Omnia.

Premiul ”Medicis Etranger” pe 2006, acordat scriitorului pentru ”Întoarcerea huliganului”, a constituit momentul decisiv pentru consacrarea sa în lumea literară internațională, romanul fiind publicat în Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Spania, Olanda, China.

Internetul, cu toate derivatele sale de ultimă oră, mereu în extindere, subminează sau înlocuieşte produsul de „hârtie” şi va schimba probabil, treptat, cam totul, maniera de a scrie, de a citi, de a edita şi a difuza cultura, literatura. Din fericire, nu vom apuca această nouă poznă a progresului, nu suntem nemuritori… – Norman Manea

În mai 2012 a devenit primul autor român membru de onoare al Societății Regale de Literatură din Marea Britanie, cea mai veche și mai prestigioasă instituție britanică dedicată literelor. Din 2006 este membru al Academiei de Arte din Berlin.

Foto: Norman Manea – facebook

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.