Noul roman al Mariei Dueñas în Biblioteca Polirom: „Ce avem şi ce uităm“
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-roman-al-mariei-duenas-in-biblioteca-polirom-ce-avem-si-ce-uitam/

María Dueñas este autoarea bestsellerului ,,Iubirile croitoresei’’, volum care a atins peste un milion de exemplare vândute. Acum, în Biblioteca Polirom, a apărut volumul ,,Ce avem şi ce uităm’’.

Un articol de Andrada Văsii|30 iulie 2013

María Dueñas este autoarea bestsellerului „Iubirile croitoresei’’, volum care a atins peste un milion de exemplare vândute. Acum, în Biblioteca Polirom, a  apărut volumul „Ce avem şi ce uităm’’.

Printre pasiuni încrucişate şi conflicte profesionale, dezamăgită de propriul eşec sentimental şi incapabilă să revină la o viaţă normală, profesoara Blanca Perea acceptă ceea ce i se pare a fi un plicticos proiect academic.

Acest lucru înseamnă însă şi distrugerea propriei familii. Blanca pleacă din Madrid în Santa Cecilia, California; acolo, între doi bărbaţi, unul care-i aduce mărturii postume şi altul tot mai apropiat sentimental, Blanca pătrunde tot mai adânc într-un labirint de sentimente, intrigi subterane şi uşi întredeschise. Dar, înainte de a găsi răspunsuri la mulţimea întrebărilor ce-i asaltează destinul, ea mai are multe piedici de trecut.

„La trei ani după ce am publicat Iubirile croitoresei, mi-am dorit să aduc înaintea cititorilor povestea şi vocea unei femei. O femeie contemporană, a cărei stabilitate aparent invulnerabilă s-a spulberat într-o clipă. Se numeşte Blanca Perea şi s-a hotărât să fugă, să plece cât mai departe.”

María Dueñas,
scriitoare

Despre toate aceste piedici, dar şi despre înfrîngeri, despre curajul de a o lua de la capăt, despre dreptul la o nouă şansă, în „Ce avem şi ce uităm’’, noul roman al autoarei spaniole María Dueñas, apărut în colecţia „Biblioteca Polirom. Seria Actual” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu) – traducere şi note de Ileana Scipione.

„Ce avem şi ce uităm’’ este o poveste care pendulează între anii ’50 şi sfârşitul secolului XX, între Spania şi California, dezvăluindu-ne intrigi neaşteptate, iubiri care se intersectează şi personaje pline de pasiune.

Foto credit: Polirom

 

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.