O ‘bijuterie’ a picturii franceze timpurii, expusă la Muzeul Prado din Madrid
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-bijuterie-a-picturii-franceze-timpurii-expusa-la-muzeul-prado-din-madrid/

Muzeul Prado din Madrid a dezvelit luni un tablou din secolul al XV-lea, prezentat ca o ‘bijuterie’ a picturii timpurii franceze. Pictura a fost găsită la o familie spaniolă de origine franceză, relatează AFP. ‘Marea valoare a acestei opere constă în faptul că este unică’, spune Maria Antonia Lopez de Asiain, restaurator la prestigiosul muzeu […]

Un articol de Andrada Văsii|13 februarie 2013

Muzeul Prado din Madrid a dezvelit luni un tablou din secolul al XV-lea, prezentat ca o ‘bijuterie’ a picturii timpurii franceze. Pictura a fost găsită la o familie spaniolă de origine franceză, relatează AFP.

‘Marea valoare a acestei opere constă în faptul că este unică’, spune Maria Antonia Lopez de Asiain, restaurator la prestigiosul muzeu spaniol, care a lucrat un an cu bisturiul şi microscopul ca să dezvăluie secretele excepţionale picturi pe lemn.

Albastrul cerului din tabloul ‘Agonie dans le jardin’ (1405-1407/1408) atrage de la început, în pofida micilor sale dimensiuni – 56,5 x 42 cm – şi a prezenţei impozante a unor vecini de seamă – picturi de Goya şi Rubens – din sala de restaurări de la Prado.

Valoarea istorică a picturii este dată de bărbatul îngenunchiat din stânga jos: este Ludovic de Orleans (1372-1407), fiul regelui Franţei, Carol al V-lea, asasinat din ordinul lui Ioan fără Frică. ‘Este singurul portret pe lemn al lui Ludovic de Orleans’, arată Maria Antonia Lopez de Asiain. Acest lucru, precum şi ‘calitatea’ tabloului şi ‘raritatea operelor aparţinând şcolii respective’, multe fiind distruse în timpul Revoluţiei franceze, ‘fac din operă o mică bijuterie de o mare importanţă istorică’, ‘foarte preţioasă pentru istoria Franţei’, subliniază muzeul.

‘Nu se întâmplă prea des ca o operă atât de timpurie să se afle într-o stare de conservare atât de bună’, adaugă restauratoarea. Secretul constă în stratul de vopsea maro care a ascuns multă vreme figurile în culori vii ale lui Ludovic de Orleans şi ale Sfintei Agnes, reprezentată în picioare, alături de personajul istoric, care a lăsat la vedere doar trei apostoli şi pe Isus rugându-se la Dumnezeu.

În februarie 2011, o familie spaniolă de origine franceză a adus opera la specialiştii Muzeului Prado, potrivit muzeului. Pilar Silva, şef al secţiilor de pictură spaniolă (1100-1500), pictură flamandă şi Şcoli nordice (1400-1600), a început atunci o anchetă pentru a vedea provenienţa tabloului. Cu ajutorul radiografiilor, a razelor infraroşii şi ultraviolete, experţii au descoperit sub stratul gros de vopsea un bărbat bogat îmbrăcat, îngenunchiat şi rugându-se. Poziţia lui arată că el este fie donatorul, fie cel care a comandat pictura. ‘A fost o intuiţie: am văzut de la început că era o pictură franceză’, spune Pilar Silva.

Rămânea de dovedit şi de descoperit identitatea misteriosului donator. Eleganţa hainelor sale, la modă în 1400, a oferit cheia identităţii personajului: pe mâneci sunt pictate frunze fine de urzică, unele acoperite cu un strat fin de aur. Experta le-a identificat, alături de lup, ca fiind parte a stemei lui Ludovic de Orleans.

Experţii îi atribuie tabloul pictorului şi valetului lui Ludovic de Orleans, Colard de Laon, dar fără să îl omologheze în lipsa altor picturi cu care să îl compare.

Sursa: Agerpres

21
/08
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Turda va avea loc în perioada 8-17 septembrie și găzduiește invitați atât de pe plan național cât și internațional. Două nume de prestigiu ce vor veni la festival sunt Oana Pellea și Sandu Gruia. 

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.