O elevă româncă a câştigat concursul european pentru tinerii traducători: Am privit totul ca pe o provocare
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-eleva-romanca-a-castigat-concursul-european-pentru-tinerii-traducatori-am-privit-totul-ca-pe-o-provocare/

O elevă din Gheorgheni a câştigat pentru România concursul organizat de CE pentru tinerii traducători, aceasta spunând că nu s-a gândit că va câştiga şi că a privit totul ca pe o provocare, dorind să îşi testeze nivelul. Ea mai spune că i-ar plăcea să studieze în străinătate şi să devină om de ştiinţă. Diana […]

Un articol de Andrada Văsii|30 ianuarie 2013

O elevă din Gheorgheni a câştigat pentru România concursul organizat de CE pentru tinerii traducători, aceasta spunând că nu s-a gândit că va câştiga şi că a privit totul ca pe o provocare, dorind să îşi testeze nivelul. Ea mai spune că i-ar plăcea să studieze în străinătate şi să devină om de ştiinţă.

Diana Alexandra Amariei, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” din Gheorgheni, este câştigătoarea pentru România a concursului „Juvenes Translatores”, dedicat elevilor de liceu.

Deşi elevă la profil real, clasa de Ştiinţele Naturii, Diana dă dovadă de abilităţi excepţionale de comunicare scrisă şi orală, atât în limba franceză, cât şi în limba engleză.

Ea a aflat de concursul european de la profesoara ei de limba franceză şi s-a înscris fără rezerve.

„Am zis că da, sigur, nu am absolut nimic de pierdut, dimpotrivă. Şi am participat ca să văd cum m-aş descurca. Niciodată nu am mai tradus sau nu am mai avut experienţe de acest gen”, a declarat Diana.

Când s-a înscris la concursul „Juvenes Translatores”, Diana nu ştia câţi contracandidaţi va avea, abia după aceea, documentându-se pe Internet, a aflat că va concura împreună cu elevi de liceu din 150 de şcoli din ţară.

„Am privit concursul ca pe o provocare, vroiam să-mi testez nivelul. Nu m-am gândit că o să câştig, doar vroiam să văd de ce sunt în stare, dacă reuşesc şi îmi place franceza, este o limbă elegantă”, a spus eleva din Gheorgheni.

Ea a tradus din franceză în română un articol despre bloguri.

„Textul în sine nu a fost foarte greu, în sensul să conţină termeni ştiinţifici sau ceva de neînţeles. A fost mai greu să găsesc exprimarea corectă şi în limba română, să găsesc ceva care să aibă acelaşi înţeles, să se potrivească nuanţele, textul să aibă acelaşi stil, să sune la fel”, a explicat Diana.

A avut emoţii, fiind vorba despre un concurs internaţional, la care au participat multe şcoli, dintre cele mai bune din ţară, dar la final a apreciat că „a fost frumos, a fost o atmosferă lejeră, ok”.

Ea a spus că nu i-a venit să creadă când a primit vestea că este câştigătoarea pentru România. Diana a spus că au sunat-o reprezentanţii Comisiei Europene, au felicitat-o şi i-au spus că este aşteptată în 11 aprilie la Bruxelles, unde nu a mai fost până acum.

„La început nu mi-a venit să cred. Stăteam şi mă gândeam: totuşi, chiar eu? Mi-a trebuit puţin să mă obişnuiesc cu ideea şi acum sunt super bucuroasă”, a spus ea.

Diana nu s-a hotărât ce va face după terminarea liceului, însă spune că ar dori să facă ceva important.

Ea a descoperit că poate fi şi un foarte bun traducător şi, întrebată dacă va accepta un astfel de loc de muncă, în cazul în care Comisia Europeană i l-ar oferi, Diana a răspuns afirmativ fără ezitare.

„Sincer, încă nu m-am hotărât foarte clar ce voi face, acum am văzut că aş putea fi şi traducător, până acum nu m-am gândit la asta, dar mi s-a deschis o cale nouă; mi-ar plăcea – nu ştiu cât de realistă este chestia – să fiu om de ştiinţă, înainte mă gândeam să fiu inginer, dar sincer nu ştiu. Cel mai probabil studiile le voi face în stăinătate, dar apoi cred că mă voi întoarce să lucrez în România”, a afirmat Diana.

Ştie că cercetarea nu este susţinută financiar în România, însă speră că până va ajunge om de ştiinţă, dacă va ajunge, lucrurile vor sta altfel.

Dianei îi place să citească de la romane de fantezie – preferatul ei fiind „Stăpânul Inelelor” – până la cele clasice şi moderne, printre ultimele citite fiind trilogia „Jocurile Foamei” de Suzanne Collins şi „Război şi pace” de Lev Tolstoi, pictează şi navighează mult pe net, ca toţi adolescenţii.

Ea face parte şi din trupa de teatru „Entuziaştii” a liceului, trupă alături de care interpretează diverse piese în limbile străine cunoscute.

„Nu mă duc într-o singură direcţie, citesc, pictez, dar îmi place mai mult să fac schiţe în creion pentru că nu am răbdare să stau să migălesc, sunt cu capul în nori, de aceea nu simt nevoia să am un animăluţ, de exemplu, – cred că aş uita să-i dau de mâncare – în schimb am prieteni, nu o mulţime, ci suficienţi cât să ieşim undeva, să mergem la o petrecere, să ne distrăm”, a spus Diana.

Întrebată ce ar dori să ştie lumea despre ea, eleva din clasa a XI-a a răspuns cu modestia care – spun profesorii ei – o caracterizează: „Aş vrea să ştie că nu mă limitez la un singur domeniu, îmi place să încerc cât mai multe, cât mai am ocazia, să le fac pe toate, că ştiu că la un moment dat va trebui să mă concentrez pe ceva şi acum este bine să văd cât mai multe”, a afirmat Diana.

De reuşita ei s-au bucurat colegii, dar şi profesorii, chiar dacă nu au sperat la o asemenea performanţă.

„Sincer, am avut o mică idee că, datorită abilităţilor Dianei de comunicare orală şi în scris, ar avea o şansă, dar e greu să speri că la nivelul acesta poţi să câştigi, e un concurs de mare anvergură şi dacă am fost oarecum sceptică, este pentru că face parte, totuşi, din clasă de real, nu face parte dintr-o clasă de franceză intensiv sau de filologie, dar uite că se poate. Nu am pregătit-o în mod special, doar ce s-a făcut la ore. A fost o provocare şi pentru ea şi pentru mine, ea e perseverentă, determinată şi extrem de exigentă cu ea însăşi şi mă bucur pentru ea”, a declarat profesoara de limba franceză Ionela Hermeniuc, cea care a îndemnat-o pe Diana să se înscrie la concursul european.

Diana se descurcă la fel de bine şi cu engleza, anul trecut ocupând locul al 18-lea la Olimpiada Naţională la această disiplină.

„Pe scurt, este un copil capabil, foarte muncitor şi rezultatele apar. Noi ne bucurăm şi suntem mândri de performanţa ei. Din păcate, recompensele financiare sunt destul de mici şi le obţinem, de obicei, din diferite sponsorizări”, a declarat, la rândul său, Carmen Ducu, inspector de limbi moderne la Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita.

Ea a afirmat că, până în prezent, nimeni nu a sunat-o din partea Ministerului Educaţiei să o felicite pe câştigătoarea pentru România.

Diana Alexandra Amariei este unul dintre cei 27 de câştigători ai concursului anual pentru tinerii traducători „Juvenes Translatores”, organizat de Comisia Europeană şi dedicat elevilor de liceu.

Tema din acest an a fost solidaritatea între generaţii, pentru a marca Anul European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între Generaţii 2012.

Concursul „Juvenes Translatores” este organizat în fiecare an de către Direcţia Generală Traduceri din cadrul Comisiei Europene, obiectivul său fiind de a promova studiul limbilor străine în şcoli şi de a le oferi tinerilor elevi posibilitatea de a-şi testa aptitudinile de traducători.

La concursul din noiembrie 2012, au participat peste 3.000 de elevi din 750 de şcoli, pentru fiecare stat membru al UE fiind desemnat câte un laureat.

 

Sursa: Mediafax

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]