„O femeie singură”, cu Andreea Bibiri – pe 8 iulie, la Festivalul Internațional de Teatru Turda
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-femeie-singura-cu-andreea-bibiri-pe-8-iulie-la-festivalul-international-de-teatru-turda/

Duminică, 8 iulie, de la ora 17.00, spectacolul “O femeie singură” de Dario Fo şi Franca Rame, one woman show cu Andreea Bibiri, se joacă la Turda, în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Turda. Este cel de-al şaselea festival la care spectacolui este invitat, şi al treilea din acest an.

Un articol de Petre Ivan|2 iulie 2018

O femeie singură” a avut premiera în octombrie 2016 și, în decursul celor doi ani de la lansare, a devenit cel mai solicitat spectacol al Teatrului de Artă București, de către selecționerii festivalurilor din România.

Pentru rolul “Maria”, din spectacol, Andreea Bibiri a primit Premiu pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați și o nominalizare pentru Cea mai bună actriță, la Undercloud 2017.

Spectacolul a fost selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru 2017 și invitat la Bacău Fest – Monodrame, 2018 și la Festivalul Internațional de Teatru Nou, Arad, 2018.

Festivalul Internațional de Teatru Turda, organizat de Teatrul Aureliu Manea, se desfășoară în perioada 29 iunie – 8 iulie și cuprinde 10 zile de evenimente, cu 85 de spectacole, incluzând și concerte de jazz, în 10 locuri indoor și outdoor (sala mare a teatrului, sala studio, fabrica de bere, pietonala, curtea teatrului și a muzeului, Salina Turda etc.). Festivalul are și o secțiune de concurs – secțiunea “Universități”– la care facultățile de teatru din țară s-au înscris și concurează pentru premiile „Cel mai bun spectacol”, „Cel mai bun actor”, „Cea mai bună actriță”.

One woman show-ul cu care Teatrul de Artă București participă la festival este“un spectacol la care se empatizează și se râde foarte mult, dar, precum Harap Alb, ”râzi, tu, râzi, dar nu e râsul tău”. Andreea Bibiri își conturează personajul cu trăsături clare, fără ezitări, cu energie contagioasă, fără, însă, a-i agresa în vreun fel vulnerabilitatea. (…) Spectacolul ”O femeie singură” devine, astfel, o mică și strălucitoare bijuterie pe care o iei cu tine, acasă, pentru a te mai minuna de ea o bucată de vreme.” – Gabriela Hurezean, Muze și arme

“O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame
Cu: Andreea Bibiri
Regie și light design: Daniel Grigore-Simion
Scenografia: Adrian Pitica

La Teatrul de Artă București, spectacolul “O femeie singură” se va relua din luna septembrie, în stagiunea 2018-2019.

Foto: O femeie singură – Teatrul de Artă București

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.