O nouă expoziţie la Future Museum: Our story is better than yours
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-expozitie-la-future-museum-our-story-is-better-than-yours/

Centrul Ceh redeschide galeria de artă Future Museum, vineri, 6 iulie, de la ora 18:00, cu expoziţia artistitului Vilmos Koter, „Our story is better than yours”.

Un articol de Liliana Matei|3 iulie 2018

Expoziţia solo a artistului Vilmos Koter este compusă din două lucrări create special pentru Future Museum: Plaything of power, o instalaţie de 3,5 metri şi două fotografii care formează lucrarea What if …?.

Expoziţia reprezintă modul în care Koter creează, fiind o prelungire a lucrărilor sale anterioare, bazate pe gesturi minimaliste şi comentarii vizuale asupra lumii înconjurătoare şi problemelor sociale cu care ne confruntăm.

Vilmos Koter vine din oraşul Miercurea Ciuc (Csíkszereda), care se află într-o zonă bilingvă numită Székelyföld sau Ţinutul Secuiesc. Situată în centrul României, această zonă este populată de majoritatea secuilor de pe teritoriul ţării, ei fiind un grup etnic maghiar distinct. Crescând şi locuind în această zonă, Koter se foloseşte de arta sa pentru a interpreta subtil problemele cu care se confruntă locuitorii acestui teritoriu.

Plaything of power se referă la multiplele straturi care formează relaţia de lungă durată dintre români şi secui şi la tensiunea care este întreţinută de ambele grupuri. Cum este şi în cazul altor naţionalităţi cum ar fi scoţienii, bascii, catalanii sau kurzii, dorinţa de a avea o anumită autonomie se găseşte şi în cazul secuilor, autonomie care le-a fost promisă cu ocazia Marii Uniri din 1918. Ca să poată lupta pentru cauza secuilor, un simbol vizual unificator a fost strategic necesar. Aşadar, steagul secuiesc a apărut ca formă de reprezentare a Consiliului Naţional Secuiesc, o platformă politică care promovează autonomia secuilor. Steagul a prins popularitate, iar în prezent este arborat de faţadele a sute de locuinţe. Din punctul de vedere al secuilor, ceea ce simt că le lipseşte este certitudinea autonomiei sau dreptul de a fi ei înşişi. Pe de altă parte, creşterea fricii în rândul românilor ridică problema posibilităţii separatismului, chiar dacă, în calitate de parte privilegiată – partea care o constrânge pe cealaltă – românii refuză să includă steagul secuiesc, ca simbol al acestui grup etnic, în contextul clădirilor oficiale, spre exemplu. Această problemă, aparent fără sfârşit, a stat la baza multor conflicte de-a lungul secolelor. Cum ar putea fi rezolvată?

A doua parte componentă a expoziţiei, What if …?, analizează momentul apariţiei steagului secuiesc în cadrul masivelor proteste #rezist care au loc în Piaţa Victoriei, în Bucureşti. Dacă steagul secuiesc este parte a protestelor, atunci este posibil ca mişcarea #rezist să fie coerentă cu iniţiativa maghiară? Dacă steagul secuiesc este parte a protestelor, atunci pot fi adevărate acuzaţiile conform cărora Soroş susţine aceste mişcări civice? De ce prezenţa acestui steag este ofensatoare în acest context, pe când prezenţa altor steaguri nu? Această parte a expoziţiei ridică astfel de întrebări care provoacă privitorul să dea propriile răspunsuri, în funcţie de părerile şi cunoştinţele fiecăruia.

Astfel, Our story is better than yours aduce la suprafaţă câteva problematici controversate care pot fi invizibile unora dintre noi, în prim plan fiind alteritatea oamenilor care trăiesc în acelaşi spaţiu, în timp ce experimentează, într-o multitudine de moduri, preocupări legate de a fi cu, în mijlocul sau fără o minoritate etnică. Poate că nu este vorba despre cine are dreptate şi cine nu, ci tocmai despre a înţelege povestea dintr-un unghi diferit, unul care implică aspectele umane ale situaţiei, alături de înţelegerea conceptului de diversitate.

Vilmos Koter a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Expoziţiile şi proiectele sale anteriaore includ: Altart, Cluj-Napoca, România (2017); Žagarė Fringe Festival, Lituania (2017); Korean Cultural Center, Budapesta, Ungaria (2017); GNAP Eastern Europe, Lăzarea, România (2017); Simultan, Timișoara, România (2017); tranzit.ro, Bucureşti, România (2016); Geumgang Nature Art Biennale, Gongju, Coreea de Sud (2016); Caucasus–Balkan Express, Bozar, Bruxelles, Belgia (2016); Caucasus–Balkan Express, Ljubljana, Slovenia (2015); Seoul, Coreea de Sud (2015); Pulzus Art Camp, Odorheiu Secuiesc, România (2015); Szatyor Bar and Gallery, Budapesta, Ungaria (2015); Altart, Cluj-Napoca, România (2014); HAU, Berlin, Germania (2014); Festival Temps D’Images, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca, România (2014); m21 Gallery, Pécs, Ungaria (2014); Magma, Sfântu Gheorghe, România (2014); Megyeháza Gallery, Miercurea-Ciuc, România (2013); Guangzhou, 53 Art Museum, China (2013); Wongol, Coreea de Sud (2013); Siló, Miercurea-Ciuc, România (2012); Geumgang Nature Art Biennale, Gongju, Coreea de Sud (2012); Csíki Székely Museum, Miercurera-Ciuc, România (2009); Art-Mill, Szentendre, Ungaria (2009); Partapur, Banswara, India (2008); Míves House, Sfântu Gheorghe, România (2008); Geumgang Nature Art Pre-Biennale, Gongju, Coreea de Sud (2007); Mirtill – audio-visual performance, Gödör Club, Budapesta, Ungaria (2007); Binar Centre for Digital Culture, Cluj-Napoca, România (2006); Teatrul Masca, Bucureşti, România (2006); Future House, Budapesta, Ungaria (2005); Tranzit House, Cluj-Napoca, România (2004); Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Bucharest, România (2003); Ataş Gallery, Cluj-Napoca, România (2002).

Eveniment organizat de Future Museum (Centrul Ceh Bucureşti), cu sprijinul Institutului Balassi din Bucureşti şi al Budweiser Budvar.

 

Eveniment Facebook aici.

Foto: Centrul Ceh

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.

04
/03
/13

Ideea în jurul căreia se construiește conceptul ART HUB este aceea de spațiu multifuncțional oferit spre utilizare unui număr mare de persoane din domeniul artelor, managementului cultural, publicității și comunicării. Totodată, ART HUB este locul unde timpul poate fi petrecut în mod creativ și plăcut, un spațiu de întâlnire, lucru sau relaxare destinat oamenilor ce activează în domenii artistice […]

01
/03
/13

Bucureşti, 27 februarie 2013, CREATIVE ARTS (www.creativearts.ro) organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de personalizat colanţi.  Cu ajutorul trainerilor Creative Arts veţi da un suflu nou ciorapilor şi colanţilor dumneavoastră printr-un atelier. Urban Legs reprezintă cel de-al şaptelea atelier din platforma […]

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]