O pictură de Adrian Ghenie, vândută în licitație cu prețul record de 3.117.000 de lire sterline
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-pictura-de-adrian-ghenie-vanduta-in-licitatie-cu-pretul-record-de-3-117-000-de-lire-sterline/

Lucrarea „The Sunflowers in 1937”, de Adrian Ghenie, a fost adjudecată în licitaţie miercuri, la Londra, pentru suma record de 3.117.000 de lire sterline, informează site-ul oficial al casei Sotheby’s. Pictura, inspirată de celebra lucrare a lui Vincent van Gogh — „Floarea soarelui”, a fost vândută la un preţ record pentru artistul român, peste dublul recordului său anterior de preţ.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2016

„The Sunflowers in 1937”, un ulei pe pânză de dimensiuni impresionante, a făcut parte din licitația „Contemporary Art Evening” și era estimată la 300.000 — 400.000 de euro.

Elena Ceausescu, de Adrian Ghenie

Lucrarea face parte din seria artistului intitulată „Berlin Noir”, prezentată în 2014 la Galeria Judin din capitala Germaniei. Seria „Berlin Noir” a avut ca inspirație campania de defăimare a artei din timpul celui de-al Treilea Reich — când unele opere, inclusiv cele ale lui van Gogh, au fost considerate „degenerate”.

Ghenie mai are în licitație, astăzi, tot la Sotheby’s, în Londra, două portrete, printre care unul intitulat „Elena Ceaușescu”, fiecare estimat la 60.000 — 80.000 de lire sterline.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie este foarte apreciat în lumea artei contemporane internaționale, fiind prezent cu lucrări în cele mai importante muzee, galerii și colecții private din lume: Centrul Pompidou (Paris), SFMOMA (San Francisco), Muzeul Hammer și Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles, S.M.A.K. Collection (Gent).

Lucrările sale au fost incluse în expoziții la Palazzo Grassi, Fundația François Pinault (Veneția), Tate Liverpool, Bienala de la Praga, Fondazione Palazzo Strozzi (Florența).

În 2015, a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția, cu proiectul „Darwin’s Room”.

Foto: Adrian Ghenie, The Sunflowers in 1937 –  sothebys.com

21
/03
/18

Ajunsă anul acesta la cea de-a 14-a ediție, Noaptea Muzeelor, organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, se va desfășura pe 19 mai. Un eveniment cultural de amploare dedicat circuitului muzeal și evenimentelor conexe, Noaptea Muzeelor invită publicul să descopere și anul acesta oferta culturală a muzeelor, a organizațiilor culturale, a asociațiilor și a galeriilor de artă din București și din țară.

18
/03
/18

Sărbătorile Pascale și luna aprilie aduc motivație, soare, energie pozitivă, dăruire, ținute colorate și vesele, planuri pentru vacanță şi cȃte şi mai cȃte. La Bounty Fair #33, Ediția de Florii și Paști, vei găsi un tȃrg care reuneşte aproximativ 60 de artişti romȃni și creații lucrate manual, cu design propriu.

13
/03
/18

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (CNR UNESCO), Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) organizează expoziția „Dăruire”, la un an de la dispariția unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane - pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

08
/03
/18

Cea de-a cincea ediție Art Safari București va avea loc în această primăvară, între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu din București. Evenimentul va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban.

05
/03
/18

Astazi, de la ora 20.00, va avea loc la ARCUB, cea de a doua ediție Microistoria. Povești adevărate spuse pe viu. Proiectul arhivează povești ale oamenilor obișnuiți, spuse live chiar de ei, și capabile să-i inspire și pe alții.