O poveste despre pasiune şi singurătate în colecţia Biblioteca Polirom: „Nimeni nu se salvează singur“, de Margaret Mazzantini
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-poveste-despre-pasiune-si-singuratate-in-colectia-biblioteca-polirom-nimeni-nu-se-salveaza-singur-de-margaret-mazzantini/

Margaret Mazzantini este autoarea bestsellerului ,,Nu te mişca’’, o carte cu peste două milioane de exemplare vândute, tradusă în 35 de limbi.

Un articol de Andrada Văsii|27 august 2013

Margaret Mazzantini este autoarea bestsellerului „Nu te mişca’’, o carte cu peste două milioane de exemplare vândute, tradusă în 35 de limbi. O carte curajoasă despre obstacolele iubirii din vremea noastră, „Nimeni nu se salvează singur“ de Margaret Mazzantini a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom“, în traducerea Gabrielei Lungu, iar volumul este disponibil şi în format electronic.

Delia şi Gaetano formau cândva un cuplu. Acum trebuie să înveţe să-şi uite, fiecare, perechea şi deprinderile. Stau amândoi într-un restaurant, la puţin timp după ce au distrus ceea ce fusese o familie. Delia şi Gaetano sunt încă tineri – au treizeci şi ceva de ani, o vârstă la care poţi s-o iei oricând de la capăt. Ar vrea să se împace, însă problemele din trecut, revelate în flashbackuri succesive, îi bîntuie. Dar unde au greşit?

Protagoniştii romanului sunt ca doi boxeri în ring, năuciţi de ura pe care o resimt unul faţă de celălalt – o ură ce ar putea fi de fapt iubire, dacă cei doi ar înţelege acest lucru.

La Repubblica,
publicație

Problema e că nici unul nu ştie. Pasiunea de la început şi furia de la sfârşit sunt încă la fel de prezente. Crescuţi într-o epocă în care totul pare să fi fost deja spus, schimbă între ei cuvinte ce nu reuşesc să dea glas singurătăţii, dorinţelor lor, pentru că trăiesc în confuzia unui soi de analfabetism afectiv.

Este povestea unui cuplu ca multe altele, un cuplu ca noi, contemporan nouă. Este romanul care echivalează cu autobiografia sentimentală a unei generaţii.

Fragment din roman:

„Nici măcar nu încercase să-i spună pleacă tu. Rămân eu. Poate că ar fi reuşit totuşi să se descurce singur cu copiii. După primele momente de normală bulibăşeală, de mâncare din conservă şi chiloţi murdari de căcat aruncaţi peste tot, ar fi început să facă ordine, să stabilească reguli. Şi ar fi adus aminte de cum făcea şi organiza ea. Ba chiar ar fi organizat mai bine el, cu scheme mai puţin monotone. Avea multă fantezie şi îi plăcea să se joace. Ar fi scos coşul de baschet de care Delia agăţa umeraşele cu cămăşi ude şi ar fi prins de perete un minunat sac de box. L-ar fi pus pe Cosmo pe umeri şi hai, loveşte ! Loveşte ! Avea nevoie de un pic de box copilul ăla, era prea intelectual. Ar fi zugrăvit toată casa, ar fi mutat mobilele, ar fi aruncat porcăria aia de canapea decolorată. Repede, cu muzică în fundal. Ca în filmele care povestesc trecerea timpului pe repede înainte. Se vedea în rolul ăsta, cu cămaşa murdară de vopsea şi pizzele mâncate seara.

Nu pizze, nu.
Se ducea să le cumpere când erau împreună. Şi când sosea cu mirosul ăla, era într adevăr ceva frumos de văzut. Copiii erau la fel de fericiţi ca ET când e fericit în film. El deschidea cutia de bere şi umplea paharul Deliei“.

În pregătire, în colecţia „Biblioteca Polirom“ (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), mai fac parte: Ian McEwan – ,,Visătorul“, Marta Bibescu – „Catherine-Paris“, Parinoush Saniee – „Tatăl celuilalt copil“, Jens Christian Grondahl – „Piazza Bucarest“.

Foto credit: Polirom, Luis Rubio Barrio

10
/06
/14

Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă și Librăria Cărturești (de la Muzeul Țăranului Român) vă invită la o conferință cu tema ECHILIBRU, suținută de criticul literar Dan C. Mihăilescu, pe 12 iunie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă.

09
/06
/14

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul "Recviem pentru Muzeu", în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.

03
/06
/14

"Anii romantici", de Gabriela Adameşteanu, "Ce-am făcut când am tăcut", de Andreea Esca, "Un scriitor, doi scriitori", de Alex. Ştefănescu, şi "Fiul cel bun", de Pascal Bruckner, se numără printre volumele cu cele mai mari vânzări la ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.

29
/05
/14

La Bookfest, se lansează duminică, 1 iunie, începând cu orele 15.30, la standul Editurii Humanitas, volumul „Baricadele”, scris de colegul nostru Andrei Crăciun. Vor vorbi, la lansare, publicistul Radu Paraschivescu și actorul Florin Piersic Jr. “Baricadele” adună o mică parte din publicistica autorului din ultimii opt ani.

29
/05
/14

Alex. Ștefănescu publică, la Editura Allfa, din cadrul grupului editorial All, două cărți, care vor fi prezentate publicului la Bookfest. Prima, „Texte care n-au folosit la nimic”, strânge, sub cupola deznădejdii, publicistica risipită a criticului din ultimele două decenii și jumătate. Cealaltă, despre care va fi vorba aici, „Un scriitor, doi scriitori”, se bucură și de caricaturile maestrului Bogdan Petry.

27
/05
/14

La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, Editurile Polirom şi Cartea Românească vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20%). Vizitatorii tîrgului vor putea găsi cele mai recente apariţii (aproximativ 400 de titluri noi de la ediţia anterioară a tîrgului), dar şi peste 100 de titluri la preţul unic de 9,99 lei.

20
/05
/14

În această seară, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui evenimentul de lansare a romanului „Portocala Mecanica” de Anthony Burgess. La lansare vor participa Marius Chivu, Simona Kessler, Angelo Mitchievici, Andreea Răsuceanu şi Denisa Comănescu.

13
/05
/14

Aproximativ 200 de edituri vor fi prezente la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014, pregătindu-se să aducă publicului cititor, între 28 mai şi 1 iunie, la Romexpo din Bucureşti, peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.