O sala nouă de concerte în București, prioritate a Guvernului
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-sala-noua-de-concerte-in-bucuresti-prioritate-a-guvernului/

Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, a declarat că a devenit în sfârşit o prioritate pentru Guvern construirea unei noi săli de concerte în Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|1 decembrie 2015

Un număr de 35 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate pe scenele româneşti, de orchestre renumite, la ediţia din 2017, în timp ce „Oedip”, cea mai cunoscută şi apreciată operă a marelui compozitor român, va deschide festivalul, în versiune de concert, într-un moment cu valoare de simbol.

Sub bagheta lui Vladimir Jurowski, care va dirija London Philharmonic Orchestra, şi cu o distribuţie care îl include şi pe apreciatul tenor român Marius

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu

Vlad Budoiu, această versiune interpretativă a operei „Oedip” va fi prezentată pentru prima dată şi la Royal Festival Hall din Londra, cu participarea corurilor din România, lucrarea recăpătându-şi, astfel, traseul internaţional.

Construirea unei noi săli de concerte în București va deveni o prioritate a Guvernului. Am găsit multă înțelegere în acest sens în echipa guvernamentală actuală. (…) Trebuie să încercăm din toate puterile să facem ca Festivalul Enescu să se mute dintr-o sală de congrese într-o sală de filarmonie. Într-o sală construită în mijlocul Bucureștiului, cu un proiect de arhitectură nou, cu o acustică special studiată într-una dintre clădirile care va deveni o clădire emblematică a Bucureștiului. –  Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii

Alexandrescu a adăugat că statutul muzicianului în România „ar trebui regândit, adus la o nouă identitate”: „Sunt oameni care trebuie protejați, care trebuie înțeleși și ajutați”.

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” a avut loc anul acesta, între 30 august şi 20 septembrie, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, la 134 de ani de la naşterea marelui compozitor român şi 60 de ani de la moartea sa.

Festivalul a adus publicului 22 de lucrări de George Enescu în interpretarea unora dintre cele mai valoroase orchestre ale lumii.

Foto: O sala nouă de  concerte în București, Vlad Alexandrescu – facebook

07
/05
/13

„Silvia“ este cea mai recentă operetă a Operei Brașov, pusă în scenă în iunie 2012 de regizorul Anda Tăbăcaru Hogea. Spectacolul va avea loc sâmbătă 11 mai, începând cu ora 18.30, la Sala Operei.