Oase pentru Otto şi Aici nu se simte: emoţie la cote înalte
https://www.ziarulmetropolis.ro/oase-pentru-otto-si-aici-nu-se-simte-emotie-la-cote-inalte/

Green Hours, locul unde teatrul independent este la el acasă de ani buni, a găzduit aseară două spectacole regizate de Lia Bugnar: „Aici nu se simte“ şi „Oase pentru Otto“.

Un articol de Elena Simion|25 noiembrie 2013

Green Hours, locul unde teatrul independent este la el acasă de ani buni, a găzduit aseară două spectacole regizate de Lia Bugnar: „Aici nu se simte“ şi „Oase pentru Otto“.

„Aici nu se simte“: Marius Manole și Lia Bugnar se ascund pe acoperișul lumii

Lia Bugnar apare în calitate de regizoare, de scriitoare/creatoare, dar și de actriță în cele două spectacole. În „Aici nu se simte“, Marius Manole și Lia Bugnar se întânesc pe scenă în ipostaza unui cuplu beckettian, care fuge de o existență cu susul în jos.

Două ființe care încearcă să scape de „mirosul” unei lumi deasupra căreia simt nevoia să se ridice. De ce? Pentru că „e nevoie de minimum doi ca să nu fii crezut nebun“, răspunde personajul masculin. Se întâlnesc „aici”, într-un loc geometric al sensibilității, unde nu se simte mirosul degradării umane, dar se simte bătaia accelerată a inimii.

Citiţi şi: Marius Manole: „Joc din frica de a nu avea ce juca mâine“

Acțiunea este aparent simplă: el se ascunde de soția care vrea să-i facă pierdut câinele, dar o întâlnește pe ea… Să fie o Evă? Să fie jumătatea gustoasă a mărului pe care-l împart sau ispita de care nu mai poate scăpa? Spectatorii pot descoperi răspunsul în acest spectacol în aparență simplu, dar plin de înțelesuri profunde şi de replici care fac trimitere spre teatrul absurd care musteşte de emoție sfredelitoare.

marius manole lia bugnar medeea marinescu

Lia Bugnar (stânga), Medeea Marinescu şi Marius Manole, la Green Hours

„O piesă despre un bărbat şi o femeie cărora le pute. Nu e greşeală de tipar, chiar despre asta e piesa. «Toată lumea pare bine-merci», numai lor le pute. Nu se cunosc, dar«putoarea» îi face să se refugieze împreună undeva deasupra tuturor, unde aerul e cât de cât mai respirabil“, spune Lia Bugnar.

„Ce fac doi oameni, bărbat şi femeie, care nu se cunosc, când au de stat ceva timp unul lângă altul (la orizontală)? Îşi spun lucruri pe care nu le-ar spune nici celui mai apropiat prieten. Dialogul lor, deşi trist, are hazul lucrurilor atât de banale încât nu te-ai aştepta vreodată să le citeşti într-o carte sau să le vezi într-o piesă de teatru. Un bărbat şi o femeie forţaţi de împrejurări să stea împreună în singurul loc cu aer respirabil din jur. Şi pentru că aerul curat face bine la inimă şi, implicit la sentimente… parcă se şi îndrăgostesc puţin…

Lia Bugnar

„Oase pentru Otto“: Traviata răsună pe centură

Oase pentru Otto își trage numele de la personajul secundar al piesei, câinele Otto, care amuză publicul, dar punctează totodată punctele cheie din spectacol.

Subiectul este însă altul: întâlnirea a două femei la marginea drumului și la marginea sufletului. Ne întâlnim cu o nouă estetică a urâtului inserată în lumea contemporană. Descoperim multă umanitate și sensibilitate într-o femeie lipsită de educație pe care Lia Bugnar reușește s-o interpreteze în cele mai detaliate nuanțe (gesturi, mimică, limbaj, vestimentație).

Citiţi şi: INTERVIU Lia Bugnar: „Teatrul e o minciună foarte adevărată atunci când e spusă bine“

Jocul de cuvinte amuză publicul și răstoarnă imaginea asupra meseriei pe care cele două femei sunt forțate s-o aleagă. În această lume, cuvintele se derivă altfel: «prostituția» are ca rădăcină «prostia», iar cuvântul «curvă» provine din «curaj», «curtat» sau «curtezană».

Deodată, lumea trivialului devine frumoasă printr-un artificiu artistic: povestea în poveste. Cealaltă femeie (interpretată cu mult talent de Medeea Marinescu) se zbate pentru a-și realiza visul de cânta. Aria Violetei din „Traviata“ se împletește cu zumzetul mașinilor reușind să înlăcrimeze chiar și o femeie pierdută care va exclama: „toată muzica asta frumoasă este despre o curvă tebecistă?“.

oase pentru otto lia bugnar

Lia Bugnar, în „Oase pentru Otto“

Lia Bugnar pune spectatorul în fața unei „dame cu camelii“ a secolului XXI – mamă iubitoare, care gătește cu multă dragoste găluște cu prune, iubește un Alfredo modern care nu o prețuiește, lăcrimează ascultând o muzică despre care credea că este neplăcută, îngrijește animalele și mai presus de orice nu poate minți și nu poate fura.

„Două prostituate pe şoseaua de centură. Da. Şi?! De ce să merg la teatru ca să văd ceva ce pot vedea oriunde pe drumurile patriei?! Tocmai de-asta. Pentru că le vedem, dar de fapt nu le mai vedem. Ne-am obişnuit cu ele ca şi cu gropile, ca şi cu gunoaiele, nici măcar nu ni se mai par ceva picant. Sunt ca nişte umbre ale şoselei“, spune Lia Bugnar.

„Şi-atunci, când ne trezim cu ele faţă în faţă, în sala de spectacol, mai întâi suntem stânjeniţi, apoi ne întrebăm dacă e un spectacol din ăla vulgar cum sunt mai toate comicăriile de pe la televizor, după care (neavând de ales) ne liniştim şi le privim.

Şi sunt altfel decât ni le-am închipuit. Şi diferenţele dintre noi şi ele sunt atât de mici… (cum sunt între noi şi oricare alt om). Şi nu vreau să zic vorbă mare, da’ dacă eşti un om normal, la sfârşitul celor 50 de minute le şi îndrăgeşti. Pe cineva care te face când să râzi, cînd să plângi, nu poţi decât să-l îndrăgeşti în cele din urmă“, încheie Lia Bugnar.

Foto din Oase pentru Otto şi Aici nu se simte – Elena Simion



13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

12
/05
/21

„Conferința iraniană”, în regia lui Bobi Pricop (13 mai), „Iepurele alb, iepurele roșu / White Rabbit, Red Rabbit” (14 și 15 mai) și „Mici crime conjugale”, un spectacol de Mariana Cămărășan și Amalia Florina Iorgoiu (16 mai), sunt premierele săptămânii de la TNRS - Sala Mare.

12
/05
/21

Editura Frontiera anunță apariția unui titlu de excepție: „Haiku siberian”, un roman grafic lituanian despre deportarea în Siberia a unui băiețel, Algis, împreună cu familia sa. Scris de Jurga Vilė și ilustrat de Lina Itagaki, romanul a impresionat lumea europeană a cărții încă de la apariția sa, în 2017.