Ofertă bogată de literatură autohtonă la Gaudeamus 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/oferta-bogata-de-literatura-autohtona-special-pentru-gaudeamus-2016/

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediţia din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-şi astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea şi promovarea scriitorilor români contemporani, direcţie deschisă prin lansarea colecţiei „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar şi cu iniţierea, în anul 2008, a prestigioasei colecţii „Opere”, precum şi a seriilor de autor Polirom

Un articol de Petre Ivan|2 noiembrie 2016

Noi titluri Polirom semnate de cîțiva dintre cei mai apreciați scriitori români contemporani – Varujan Vosganian, Gheorghe Săsărman, Bogdan Suceavă, Marius Oprea, Dan Alexe, Radu Pavel Gheo, Vasile Ernu, Matei Florian, Lavinia Braniște, Mircea Pricăjan – vor fi lansate la standul editurii din cadrul ediției cu numărul 23 a tîrgului Gaudeamus, care va avea loc la Complexul Romexpo, București, în perioada 16-20 noiembrie 2016.

FICTION LTD. la Gaudeamus 2016

Copiii războiului, un nou roman de Varujan Vosganian, ediție cartonată, un roman care reconstituie istoria României de la Al Doilea Război Mondial pînă la începutul anilor 2000. Copiii războiului va fi lansat la standul duminică, 20 noiembrie, ora 12.00.

Adevărata cronică a morţii lui Yeşua Ha-Nozri, de Gheorghe Săsărman, un roman care ne pune faţă în faţă cu un eveniment la care visează milioane de oameni, dar despre care puţini cred că ar putea fi şi real. O întrebare rămîne totuşi: „Ce-ar fi dacă…?”. Să fie vorba despre a doua venire a Mîntuitorului printre noi sau despre una dintre cele mai mari farse din istorie?

Republica, de Bogdan Suceavă, o reconstituire literară a evenimentelor din data de 8 august 1870, cînd a avut loc proclamarea furtunoasă a republicii în Ploieşti, pornind de la o varietate de surse, între care o scurtă scriere satirică, Boborul, a lui Caragiale, pe atunci tînăr copist la judecătoria din Ploieşti. Republica va fi lansat la standul Polirom de la Gaudeamus 2016: duminică, 20 noiembrie, ora 13.00.

Turma păstorului mut, de Marius Oprea, un roman care schiţează tabloul unei lumi în aparenţă normale, însă populată de idei şi scene dintre cele mai absurde. O lume pe care mulţi dintre noi o recunoaştem din viaţa de zi cu zi, care uneori ne înfurie, alteori ne distrează, dar care rămîne mereu aceeaşi. Lansare la standul Polirom de la Gaudeamus: duminică, 20 noiembrie, ora 12.30.

EGO. PROZĂ pentru fanii colecției și nu numai 

În punctul lui rebbe G., de Dan Alexe, douăzeci şi două de povestiri –  fiecare corespunzînd unuia din arcanele majore ale Tarotului, un volum care oferă, picătură cu picătură de licori precum „Scuipat de Lună” sau „Cîine de Armenia”, o nouă viziune asupra lumii de azi şi a limbii care ne vorbeşte. În punctul lui rebbe G. va fi lansat sîmbătă, 19 noiembrie, ora 15.00, la standul editurii.

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, o carte despre tandreţea şi cruzimea care se ascund în fiecare dintre noi. Lansare la Gaudeamus: sîmbătă, 19  noiembrie, ora 17.30.

Cexina Catapuxina, un nou roman de Matei Florian. La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii (Polirom, 2006), scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel (Polirom, 2009), Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, care va fi lansat la Tîrgul de Carte Gaudeamus sîmbătă, 19 noiembrie, ora 17.00.

Calitatea luminii, de Mircea Pricăjan, o lecţie despre acceptare şi asumare, despre redefinirea fericirii în cuplu şi despre cum conştiinţa de familie se dobîndeşte printr-un efort de voinţă. Lansarea romanului Calitatea luminii va avea loc vineri, 18 noiembrie, ora 15.30.

Interior zero, de Lavinia Braniște, care ne arată cît de ușor poate să treacă viața pe lîngă tine și cum alegerea căii mGaudeamusai sigure poate avea consecințe mult mai grave decît ți-ai putea imagina. Lansarea volumului Interior zero va avea loc vineri, 18 noiembrie, la ora 17.00.

EGO-GRAFII la Gaudeamus 2016

Mică trilogie a marginalilor. Bandiţii, de Vasile Ernu, un volum ce dezvăluie „în negativ” faţa ascunsă, fascinantă a proscrişilor şi felul în care e văzut raiul de către cei ce trăiesc în infern. Volumul Bandiții va fi lansat sîmbătă, 19 noiembrie, ora 15.30.

Cartea Românească, sub coordonarea Polirom

Năluca, un nou roman de Octavian Soviany, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani publicați de Cartea Românească. Un roman de dragoste, cu toate ingredientele inerente genului: descrierea romantică, eseul sentimental, erotismul suav. Năluca va fi lansat duminică, 20 noiembrie, la ora 15.00, la standul Polirom.

Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun

Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun, unul dintre cele mai prestigioase proiecte editoriale Polirom-Cartea Românească, merge mai departe cu două noi titluri: Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu și Imagini, litere şi documente de călătorie. Ediții îngrijite de Carmen Muşat şi Oana Crăciun. Volumele Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei) și Imagini, litere şi documente de călătorie vor fi lansate la standul Editurii Polirom sîmbătă, 19 noiembrie, ora 12.30.

Programul complet de evenimente Polirom și Cartea Românească la Gaudeamus 2016, aici.

Foto: Gaudeamus 2016 – facebook

23
/11
/14

Ana Blandiana, una dintre cele mai cunoscute poete din România pe plan internațional, va fi prezentă, în perioada 24 - 29 noiembrie, în Spania, într-un turneu de promovare în Pamplona, Salamanca și Madrid, a volumului "Patria mea A4", cea mai recentă carte a autoarei apărută în limba spaniolă.

19
/11
/14

Cărţi scrise de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia, Haruki Murakami şi Orhan Pamuk, dar şi volumul autobiografic al preşedintelui ales al României Klaus Iohannis se numără printre noutăţile editoriale de la Târgul Internaţional Gaudeamus-Carte de învăţătură 2014.

17
/11
/14

În acest an, Rusia va fi prezentǎ ȋn calitate de invitat de onoare la Targul Gaudeamus (19-23 noiembrie), cu un stand de peste 1.000 de cărți provenind de la cele mai importante edituri din Federația Rusǎ și cu un bogat program de activitǎți culturale.

14
/11
/14

Simona Sora este laureata prestigiosului Premiu „Ion Creangă” al Academiei Române pentru romanul Hotel Universal, apărut la Editura Polirom în două ediții (în anul 2012, în colecţia „Ego. Proză”, şi în 2013, în colecţia de bestselleruri a editurii, „Top 10+”).