Colecția de Artă Renault, pentru prima dată în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/olectia-de-arta-renault-pentru-prima-data-in-romania/

Cu o istorie de peste 50 de ani, Colecţia de Artă Renault vine pentru prima dară în România, din 19 aprilie. Expoziţia „RENAULT ȘI ARTA, O ISTORIE VIE, 1967-2019” face parte din noul sezon expoziţional de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Un articol de Liliana Matei|18 aprilie 2019

Sămânța colecției a fost un joint venture industrial artistic demarat în anii 60, când audiența artei contemporane era încă extrem de nișată. Viziunea de a aduce artiști în rezidență în spațiile industriale Renault a creat o colecție care astăzi cuprinde peste 300 de lucrări și nume precum: Jean Dubuffet, Arman, Robert Doisneau, Angela Palmer, Victor Vasarely. Acum și în România! La MNAC.

Când: Vineri, 19 aprilie, ora 19:00

Unde: Muzeul Național de Artă Contemporană

În cadrul vernisajului noului sezon expozițional MNAC SPRING OPENING 2019

Intrarea este gratuită, iar accesul se face liber cu mașina pe la poarta B3 din Calea 13 Septembrie.

Colecția de artă Renault are un profil original, cu o dimensiune specială. S-a constituit treptat, începând din 1967, conform unui principiu profund novator – într-o epocă în care audiența artei contemporane era încă relativ redusă –, grație unei strânse colaborări cu artiștii timpului. În anii ’60, unii dintre aceștia începeau să fie interesați de instrumentele lumii industriale, aflate în plină dezvoltare. În acest context, compania oferea artiștilor rezidențe la unul dintre sediile sale. Operele realizate în acest cadru reveneau, în parte, artistului, restul rămânând în posesia companiei. Astfel, colecția cuprinde în prezent peste trei sute de lucrări ale unor artiști din mai multe țări și cu practici diferite, printre ei numărându-se atât o serie de figuri importante ale istoriei artei, cât și tineri artiști contemporani emergenți.

Expoziția Renault și arta, o istorie vie, 1967-2019, prezentată la Muzeul Național de Artă Contemporană, reunește 18 artiști din mai multe generații, originari din diferite țări, cu practici foarte diverse, emblematici pentru această istorie originală și spiritul care a animat-o întotdeauna. (Ann Hindry, istoric de artă, Directoarea Colecției de Artă Renault)

RENAULT ȘI ARTA, O ISTORIE VIE, 1967-2019
19.04.2019 – 20.07.2019 | Parter

Artiști / Artists: Yaacov Agam (IL), Arman (FR), Pol Bury (BE), Robert Doisneau (FR), Jean Dubuffet (FR), Errò (IS), Wen Fang (CN), Ange Leccia (FR), Jean-Baptiste Lorthiois (FR), Roberto Matta (CL), Henri Michaux (BE/FR), Juan Mirò (ES), Angela Palmer (GB), Georges Poncet (FR), Arslan Sukan (TR), Jean Tinguely (CH), Victor Vasarely (HU/FR), Heidi Wood (AU/FR)

Curator: Ann Hindry (istoric de artă, Director Renault Art Collection / art historian, Director of the Renault Art Collection)

Proiect organizat în cadrul Sezonului România-Franța 2019

MNAC SPRING OPENING 2019

Vernisaj: Vineri, 19 aprilie, ora 19:00

MNAC lansează noul sezon expozițional, cu patru etaje de artă contemporană și tot atâtea expoziții noi. Colecția de artă Renault pentru prima dată în România. În scenografia murală creată de pictorul Christian Hidaka, o nouă viziune artistică: a prietenului său, sculptorul Raphaël Zarka. Yvonne Hasan ─  o imagine de ansamblu a unei vieți artistice prea puțin cunoscute. O privire în atelierul secret al lui Sorin Neamțu. Street Art pe scările interioare ale muzeului și o istorie a artei contemporane din România într-un discurs expozițional inedit.

Sezonul expozițional de primăvară 2019.

Foto: Georges Poncet. Credit imagine: Jean Dubuffet, FISTON LA FILOCHE, 1966-67, (detaliu), 154x62x37 cm, transfer on polyester, prin amabilitatea: Renault Art Collection

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Duminică, 20 octombrie, de la 18.30, la TVR 3, în emisiunea „Vizual”, Marius Constantinescu vă invită la centrul BOZAR din Bruxelles, la deschiderea celui mai mare eveniment dedicat lui Brâncuşi în ultimii 20 de ani şi primul de acest gen din Belgia: expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

26
/09
/19

Cea mai mare expoziție dedicată lui Nicolae Tonitza, instalații imersive create special pentru eveniment și 4 pavilioane noi de artă, cu opere în valoare de peste 15 milioane de euro. Pavilionul de Artă București — Art Safari își deschide porţile în perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019, în Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

19
/09
/19

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu și-au făcut încă planuri pentru weekend să își facă spontan o bucurie. Frumusețea locului și a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă șansa iubitorilor de artă și frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendințele în diferite domenii artistice și ce îndrăgește publicul de afară. 

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.