-->

Opera Națională București organizează, pe esplanadă, Ziua Copilului
https://www.ziarulmetropolis.ro/opera-nationala-bucuresti-organizeaza-pe-esplanada-ziua-copilului/

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Obswim, are bucuria să anunţe organizarea Festivalului KidZilla, un eveniment destinat copiilor şi tinerilor de toate vârstele, dar şi părinţilor lor.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2023

Festivalul se va desfășura la data de 1 iunie 2023, pe esplanada Operei Naționale București, între orele 08:00 și 20:00. Intrarea este gratuită pentru toată lumea. 

KidZilla își dorește să aducă în atenția celor mici, dar și al părinților, un eveniment în care cultura și arta se împletesc cu mișcarea și sportul, conform principiului „Mens sana in corpore sano”. 

Studioul de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București, Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess” și Corul de Copii al Operei Naționale București vor prezenta în cadrul evenimentului momente artistice special dedicate Zilei Internaționale ale Copilului. Totodată, Editura Arthur, parte a grupului editorial ART, va fi prezentă cu un stand de carte în cadrul căruia va fi invitată autoarea cărții „Apă, Praf și Soare”, Adriana C. Grigore. 

Începând cu ora 10:30, pe scenă vor dansa copiii Studioului de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București, iar de la ora 10:50 vor prezenta un program tinerii artiști din cadrul Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”. Ora 11:15 va pune în prim-plan Corul de copii al Operei Naționale București.

Totodată, KidZilla va aduce pe scenă sportivi și campioni remarcabili care îi vor inspira pe cei mici să adopte un stil de viață sănătos. 

Festivalul va găzdui un parc de distracții, piscină, tobogane, mini teren de fotbal, jocuri video, echitație și demonstrații. De asemenea, vor fi organizate concerte, peste 15 ateliere pentru copii și părinți, plus multe alte surprize.

KidZilla este un festival inovator care promovează sportul, educația, cultura, arta și muzica prin joc, oferind oportunități captivante pentru tineri de a învăța și de a se dezvolta într-un mod distractiv și interactiv. Cu o abordare holistică, evenimentul încurajează participanții să descopere valoarea activităților artistice, sportive și jocurilor în dezvoltarea lor personală.

Prin activități variate, de la ateliere, până la concerte cu peste 10 artiști, KidZilla creează o atmosferă în care copiii și tinerii sunt încurajați să își exploreze abilitățile, să învețe de la modele demne și să se distreze în același timp. Festivalul pune accent pe educarea prin cultură, sport și joc, recunoscând că acestea sunt modalități eficiente și pline de bucurie pentru învățare și dezvoltarea copiilor. Festivalul este conceput pentru a stimula imaginația și curiozitatea copiilor, oferindu-le o gamă variată de activități distractive și creative. De la ateliere de artă și teatru, la jocuri interactive și experimente științifice, copiii au oportunitatea de a-și exprima creativitatea și de a se bucura de momente pline de distracție.

Pentru mai multe informații despre Festivalul KidZilla by Obswim, vă invităm să accesați website-ul https://kidzilla.eu// sau telefonic la numărul de telefon dedicat: 0753 397 232. Atât pe site, cât și pe rețelele de socializare veți găsi detalii despre programul evenimentului, artiștii invitați, atelierele disponibile și multe alte surprize pregătite pentru această zi specială.

Despre Opera Națională București:

Opera Națională București este una dintre cele mai prestigioase instituții de artă lirică și balet din țară, recunoscută pentru spectacolele de operă, balet și muzică clasică de înaltă calitate. În calitate de partener al Festivalului KidZilla, Opera Națională București oferă un cadru impresionant și inspirațional pentru desfășurarea evenimentului, îmbinând arta cu activitățile recreative și educaționale pentru copii.

Despre Obswim:

Obswim este o asociație dedicată promovării sportului, sănătății și educației în rândul copiilor și tinerilor. Echipa Obswim este formată din profesioniști în domeniul sportului și evenimentelor, care își propun să creeze experiențe unice și valoroase pentru copii și familiile lor. Cu ajutorul partenerilor noștri, ne străduim să construim un viitor mai sănătos și mai activ pentru următoarea generație.

Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Kanal D, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, CursDeGuvernare, Mediatrust

06
/10
/25

Un bărbat mereu elegant, cu aer de dandy și trăsături fine, un artist a cărui creație însumează mai puțin de 14 ore de muzică, dar ale cărui partituri par a fi ieșite de sub mâna unui bijutier rafinat: acesta a fost celebrul compozitor francez Maurice Ravel (1875 – 1937), de la a cărui naștere întreg mapamondul aniversează 150 de ani.

01
/10
/25

După succesul de la Festivalul „Enescu” – în cadrul căruia a prezentat un concert cu totul inedit în Club Control și un eveniment în aer liber, în cadrul secțiunii „Piața Festivalului” – Big Band-ul Radio România dirijat de carismatica Simona Strungaru vă invită la Sala Radio la primul concert din noua stagiune.

25
/09
/25

Institutul Cultural Român de la Varșovia organizează sâmbătă, 27 septembrie, la Muzeul de Etnografie din capitala poloneză, un concert special în cadrul Festivalului Internațional de Muzică Contemporană „Toamna Varșoviană” („Warsaw Autumn”), cea mai importantă și cunoscută manifestare de muzică nouă din Polonia, organizată anual de Uniunea Compozitorilor Polonezi.

06
/08
/25

Pe 19 august 2025, ziua în care se împlinesc 144 de ani de la nașterea lui George Enescu, Festivalul care-i poartă numele celebrează memoria compozitorului printr-un eveniment special, desfășurat în spațiul imersiv al MINA – Museum of Immersive New Art.

03
/07
/25

În luna iulie 2025, organiștii Eduard și Maria-Luisa Antal, vor susține o etapă de vară a unei noi ediții a Turneului Național „Orgile României”, un proiect de redescoperire a patrimoniului sonor al țării.

25
/06
/25

Începând cu 24 august, timp de 29 de zile, România devine cea mai mare scenă a muzicii universale. Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu deschide porțile unei călătorii sonore excepționale, cu tema „Aniversări / Celebrations” – un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu.

15
/05
/25

Între 6 și 8 iunie, Clujul se “convertește” din nou la muzică: ediția 2025 Jazz in the Park aduce în Parcul Etnografic trei zile de concerte cu nume mari de pe patru continente, întâlniri cu creatori de tot felul, experiențe artistice diverse, o perpetuă stare de bine și, poate cel mai important, sentimentul de apartenență la o comunitate. L-am luat la întrebări pe Alin Vaida, omul care-a născocit acest festival în 2011. Ca să lămurim împreună cum a fost drumul până aici și cum se întrevede ce va urma.

05
/05
/25

Îndrăgitul festival „Jazz in Church” revine la Biserica Lutherană din București, pentru a zecea ediție, care se va desfășura în perioada 8-11 mai la Biserica Lutherană din Bucureşti.

13
/03
/25

Seria de concerte de la Sala Palatului va include, în ediția din acest a Festivalului Internațional George Enescu, două concerte susținute de Philharmonia Orchestra din Londra, sub bagheta renumitului dirijor finlandez Santtu-Matias Rouvali. Alături de reputata orchestră britanică vor evolua doi dintre cei mai activi muzicieni români pe plan internațional: violoncelistul Andrei Ioniță și pianista […]