Orchestra Română de Tineret concertează pe scena Sălii Palatului
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-romana-de-tineret-concerteaza-pe-scena-salii-palatului/

Seria Concertelor pentru familii şi copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu şi actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

Un articol de Liliana Matei|3 septembrie 2023

Tot astăzi, Seria Enescu și contemporanii continuă cu Cvintetul V Coloris care va cânta pentru prima dată în cadrul Festivalului la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României din București, de la ora 11:00. În programul concertului vor fi lucrări de György Ligeti, George Enescu, Dinu Lipatti și Béla Bartók și Doina Rotaru. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului.
Biletele sunt disponibile aici.

 

În cadrul Seriei Orchestrelor românești are loc, de la ora 13:00, la Sala Radio, concertul Orchestrei Naţionale Radio, condusă de dirijorul Francesco Lecce-Chong, alături de David Fray la pian şi Emil Vişenescu la clarinet. În program sunt lucrări de Doina Rotaru, Hindemith şi Bernstein. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului. Biletele sunt disponibile aici.

 

Seria Concertelor de la Ateneu continuă de la ora 16:30 cu primul concert al Orchestrei de cameră Cameristi della Scala, formată din muzicieni ai Teatro alla Scala di Milano, condusă de dirijorul Wilson Hermanto, alături de pianistul român Daniel Ciobanu. Programul concertului include lucrări de Gabriel Fauré, Ludwig van Beethoven și Johannes Brahms. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului. Biletele sunt disponibile aici.

 

Orchestra Română de Tineret va urca azi pe Scena Sălii Palatului în cadrul Seriei Mari Orchestre ale lumii, începând cu ora 19:30. Concertul va fi dirijat de Stefan Asbury, avându-l ca solist pe pianistul Jan Lisiecki. În program vor fi lucrări de Cornel Țăranu, Edvard Grieg și Dimitri Șostakovici. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului. Biletele sunt disponibile aici.

 

Ziua se încheie cu Seria Concertelor de la miezul nopții, la Ateneul Român de la ora 22:30, cu recitalul renumitului pianist și compozitor turc Fazil Say. În program vor fi lucrări clasice de Claude Debussy, Ludwig van Beethoven și Johann Sebastian Bach, precum și un mult-așteptat moment de improvizație. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului. Concertul este sold-out.

 

PROGRAMUL ZILEI

DUMINICĂ                       03.09   

11.00                               CONCERTE PENTRU FAMILII ȘI COPII

Teatrul Odeon, Sala Majestic

CAMERATA REGALĂ

ANDREI FEHER dirijor

CRISTINA BOHACIU SÂRBU prezentator

MIHAI BISERICANU narator

RALUCA OUATU, ANDREI LICAREȚ pian

 

Orchestra merge la Zoo

Ibert DivertismentFinale

Saint-Saëns Carnavalul animalelor

Prokofiev Petrică și Lupul

 

11.00                               ENESCU ȘI CONTEMPORANII 

Sala Auditorium

V COLORIS QUINTET și INIVTAȚII

ȘTEFAN DIACONU flaut, FELICIA-GABRIELA GRECIUC oboi, JONAS LYSKJÆR FRØLUND clarinet, CONSTANTIN BARCOV fagot, NIKLAS KALLSOY MOURITSEN corn

 

Invitați EDOUARD SABO flaut, ADRIAN LUNCANU corn englez, AURELIAN BĂCAN clarinet, ALEXANDRU CHIRICA fagot, IONUȚ PODGOREANU corn

 

Ligeti Șase bagatele pentru cvintet de suflători

Doina Rotaru Lumina (dedicată Cvintetului V COLORIS)

Lipatti Aubade pentru cvartet de suflători

Enescu Dixtuorul pentru instrumente de suflat op. 14

Bartók Dansurile populare românești (ar. pentru dixtuor de suflători de Ștefan Diaconu)

 

13.00                                SERIA ORCHESTRELOR ROMÂNEȘTI                                 

Sala Radio

ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO

FRANCESCO LECCE-CHONG dirijor

DAVID FRAY pian

EMIL VIȘENESCU clarinet

 

Diana Rotaru Concertul pentru clarinet și orchestră, De simplici duplex II

Hindemith Metamorfoze simfonice pe teme de Carl Maria von Weber

Bernstein Simfonia nr. 2 pentru orchestră și pian solo, The Age of Anxiety

 

16.30                                CONCERTELE DE LA ATENEU

Ateneul Român

CAMERISTI DELLA SCALA

WILSON HERMANTO dirijor

DANIEL CIOBANU pian

 

Fauré Suita Pelléas și Mélisande op. 80

Beethoven Concertul nr. 4 în sol major pentru pian și orchestră op. 58

Brahms Serenada nr. 1 în re major op. 11

 

19.30                                MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Sala Palatului

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

STEFAN ASBURY dirijor

JAN LISIECKI pian

 

Țăranu Cercar la nota

Grieg Concertul în la minor pentru pian și orchestră op. 16

Șostakovici Simfonia nr. 5 în re minor op. 47

 

22.30                  CONCERTELE DE LA MIEZUL NOPȚII

Ateneul Român

Recital FAZIL SAY pian

 

Debussy 5 preludii din Caietul I (Nr. 4 – Les sons et les parfums tournent dans l’air du soir; Nr. 8 – La fille aux cheveux de lin; Nr. 10 – La cathédrale engloutie; Nr. 11 – La danse de Puck; Nr. 12 – Minstrels)

Debussy Clair de lune

Say New Life Sonata; Sound; Nazim; Black earth

Beethoven Sonata nr. 23 în fa minor op. 57, Appassionata

Bach Preludiu și fugă în la minor pentru orgă BWV 543 (transcr. pentru pian de Franz Liszt)


EVENIMENTE CONEXE

BUCUREȘTI

27.08 – 24.09                                                                                                                 

Sala Palatului, Foaier etaj

WOLFGANG – O INSTALAȚIE-PERFORMANCE FILMATĂ ÎN VR, DE GIGI CĂCIULEANU
Art Production Foundation with the support of JTI producători
Gigi Căciuleanu idee, regie, coregrafie
Wolfgang Amadeus Mozart muzica
Corina Boboc-Giorgescu design spațiu/costume
Sică Grădișteanu light designer
Les Ateliers NOMAD post-producție 360VR
Camera 360: 24ore7zile
Lelia Marcu-Vladu Regina Nopții
Lari Giorgescu Visătorul
Ana Iacob ArlecchinA
Bogdan Iacob ColombinO

Concept:

Patru personaje evoluează într-un spațiu mozartian atemporal:

  • Wolfgang – visătorul trăind printre năluciri și teatrale fantome…
  • ColombinO & ArlecchinA – o parafrază a celebrului cuplu de commedia dell’arte care se nutrește de certuri și împăcări amoroase…
  • Regina Nopții – eterna divă mozartiană…

Cine visează pe cine? Toate permutările sunt nu numai posibile, dar și dorite… Fără cuvinte… Numai muzica vorbește ca să înșire fiecăruia a sa poveste…

Un moment de deconectare coregrafică, poetică și imersivă.

27.08 – 24.09                                                                                                                 

Sala Palatului
MUZEUL ENESCU ÎN TIMPUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU
George Enescu în Franța
Expoziție foto-documentară ce valorifică documente din arhiva Muzeului Național George Enescu.

CRISTINA ANDREI, ADINA SIBIANU concepție și realizare
OANA CARIANOPOL grafică

 

1.09 – 24.09                                                                                                                   

UNMB

MUZEUL ENESCU ÎN TIMPUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU

George Enescu pe continentul american

Expoziție foto-documentară bazată pe reconstituirea prodigioasei activități muzicale ale lui George Enescu, desfășurată în multiple ipostaze (compozitor, violonist, dirijor, pianist) în perioada 1923-1950.

 

IRINA NIȚU concepție și realizare

HORIA NIȚU grafică

 

11.00                              

Sala George Enescu, UNMB

CONCERTE ALE UCMR ÎN CADRUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU

TRIO CONTRASTE

ION-BOGDAN ȘTEFĂNESCU flaut, SORIN PETRESCU pian, DORU ROMAN percuție

 

Miscellanea

Irina Hasnaș Evolutio IV pentru trio (p.a.a.)

Carmen Cârneci Origami cu mierle pentru flaut

Gabriel Mălăncioiu Innering pentru percuție (p.a.a.)

Livia Teodorescu-Ciocănea Enceladus pentru pian

Doron Kaufman Strigăt înăuntru pentru trio (p.a.a.)

Laura Manolache Plecarea pentru pian și percuție

Mihaela Vosganian MetaMorph(o)Eu)s/is pentru flaut, percuție și electronics

Anatol Vieru Adieu. In memoriam Edison Denisov pentru pian

Violeta Dinescu Suita Tabu pentru trio

Gabriel Almași Three Political Cartoons: The Migrants, Sheng Zen (No Zen), Cartoon Rag pentru trio (p.a.a.)

 

17.00                              

Sala Constantin Silvestri, UNMB

LUMIÈRES D’EUROPE AU FESTIVAL ENESCU

CONFERINȚĂ

ERWIN KESSLER – director MARe / Muzeul de Artă Recentă

 

„Sounds Like Image”, Muzica și avangarda românească, 1924-1931

*Proiect cultural de tip rezidență muzicală aflat sub Înaltul Patronaj al UNESCO, susținut de Ambasada Franței la București, Institutul Francez și Artexim. Director artistic: David Grimal.

 

FESTIVALUL ENESCU ÎN ȚARĂ

 

CLUJ-NAPOCA

 

DUMINICĂ                       3.09*                                                                                                                 

19.00

Studioul de concerte al Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima

Recital MARIA MARICA vioară și ALEXANDRA SEGAL pian

Câștigătoare ale Concursului Internațional George Enescu 2022

 

  1. Schumann Variațiuni pe o temă de Robert Schumann op. 20
  2. Schumann Studii simfonice Op. 13
  3. Schumann Trei romanțe pentru vioară și pian op. 22

Brahms Sonata nr. 1 în sol major pentru vioară și pian op. 78

 

TIMIȘOARA

DUMINICĂ                       3.09**                                                                                                               

19.00

Capitol Hall

ENSEMBLE INTERCONTEMPORAIN

PIERRE BLEUSE dirijor

 

Ligeti Zece piese

Ligeti  Concertul de cameră pentru 13 instrumentiști

Diana Rotaru Red Hot pentru clarinet, vioară, violoncel și pian

Nikodijevic musicbox/selbstportrait mit ligeti und strawinsky (und messiaen auch dabei)

Chin Gougalon. Scenes from a Street Theater

 

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.