Orchestra Română de Tineret deschide Festivalul Mahler
https://www.ziarulmetropolis.ro/orchestra-romana-de-tineret-deschide-festivalul-mahler/

Orchestra Română de Tineret va deschide Festivalul Mahler de la Toblach/Dobbiaco (Italia), cu un concert care, într-o altă formulă, a generat deja entuziasmul publicului bucureştean de la Ateneu în această săptămână.

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2015

Concertul va avea loc pe 18 iulie 2015, la Toblach (Dobbiaco) – Italia, în Sala  “Gustav Mahler”, în deschiderea Festivalului International „Gustav Mahler”, Orchestra Română de Tineret evoluând sub bagheta lui Cristian Mandeal, solistă pianista Oxana Corjos, cu un program ce începe cu Rapsodia I de Enescu, continuă cu Burlesca pentru pian si orchestră de Richard Strauss şi se încheie cu Simfonia I de Mahler.

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia,  Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii -Serafim Antropov” .

Membrii săi,  marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare  de maestrul Cristian Mandeal. Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

Alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”, aici.

Foto: Orchestra Română de Tineret – tinerimearomana.ro.

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.