CRONICĂ DE FILM Moştenirea nuvelei inspiratoare a lui Slavici şi mai ales a clasicului film „La moara cu noroc” al lui Victor Iliu e ca un cuţit cu două tăişuri – poate ajuta la marketing, dar pare să-i fi inhibat îndrăzneala lui Marian Crişan în realizarea celui de-al treilea lungmetraj, „Orizont”.
Un articol de Ionuţ Mareş|2 februarie 2016
Raportat la precedentele filme ale sale – minunatele „Morgen” şi „Rocker” – „Orizont”, care probează timid tropii unui thriller, marchează o uşoară schimbare de direcţie, care seamănă a pas înapoi.
Principalele cauze ale acestui semi-eşec pot fi îndepărtarea de zona tematică şi chiar stilistică ce părea a-i fi mai apropiată lui Marian Crişan şi neputinţa sau refuzul de a se desprinde decisiv, de a se elibera de cele două surse de inspiraţie, şi în special de lungmetrajul de acum şase decenii. Tânărul cineast a mărturisit de altfel că a văzut de multe ori filmul vechi în timpul scrierii scenariului.
Deşi ca structură narativă şi ca mod de construcţie a unor secvenţe se ghidează în bună parte destul de fidel după filmul lui Victor Iliu (fiind implicit şi un elegant gest de omagiere, rar în cinematografia română), „Orizont” ratează în a capta esenţa din westernul camuflat „La moara cu noroc” – care avea de-a face cu damnarea, cu blestemul pe care îl atrage dorinţa oarbă de bani (substraturi pe care regia impunătoare a lui Victor Iliu şi imaginea alb-negru grandioasă şi expresionistă a lui Ovidiu Gologan le sugerau fără greşeală).
Asta nu ar fi o problemă dacă filmul şi-ar găsi propriul orizont, propria direcţie, una nouă, care să transceadă ambalajul de film de suspans dotat cu o temă muzicală adecvată, corectă, chiar dacă inedită pentru Noul Cinema Românesc. Marian Crişan a părut însă prea atent să nu rateze atunci când se abate de la drumul trasat de carte şi de film, mai ales că povestea este transpusă, destul de credibil, în România contemporană.
Problema majoră o reprezintă lipsa organicităţii, a unei naturale evoluţii a personajelor şi a tramei de la o secvenţă la alta, precum şi a unei perspective clare din care este reflectată naraţiunea. Perspectiva pare a fi cea a protagonistului, Lucian (jucat de András Hatházi, descoperit odată cu „Morgen”), numai că Marian Crişan se abate de câteva ori de la convenţie, şi asta parcă doar pentru a rămâne credincios decupajului din „La moara cu noroc” (şi, într-un fel, pentru a face cu ochiul spectatorului – cum e celebra scenă în care soţia respinge o bancnotă ruptă primită de la o femeie misterioasă care va fi apoi ucisă).
De aceea, filmul nu pare a se susţine pe propriile picioare, nu îşi câştigă dreptul la independenţă. Personajele şi relaţiile dintre ele, precum şi cele mai multe dintre situaţiile în care ajung acestea sunt insuficient dezvoltate, fiind parcă lăsată pe umerii spectatorului care cunoaşte şi filmul lui Victor Iliu sarcina de a umple golurile.
De pildă, nu este foarte clar de ce ar trebui totuşi să se teamă cu adevărat noul administrator de pensiune-restaurant de cel care controlează afacerile ilegale cu lemne, Zoli (Bogdan Zsolt), din zona izolată din Munţii Apuseni unde s-a instalat Lucian cu familia – soţia Andra (Rodica Lazăr), soacra (Maria Seleş) şi copilul (Vlad Corb).
Bogdan Zsolt imprimă personajului său o prezenţă care poate insufla teamă, ajutat şi de doi tipi folosiţi pentru intimidare, jucaţi autentic de Emilian Oprea şi Ioan Paraschiv. Dar influenţa sa asupra lui Lucian pare a deriva aproape numai din slăbiciunea şi laşitatea acestuia din urmă, evidenţiate nu foarte subtil într-o scenă nocturnă simbolică în care soţia îi testează empatia apropiindu-se periculos de o cale ferată pe care urmează să treacă trenul, dar şi prin ezitările sale în relaţia cu jandarmul Pintea – interpretat de Valeriu Andriuţă – şi cu procuratura.
De asemenea, legătura Zoli-Andra – care în „La moara cu noroc”, sub forma Lică-Ana, avea o puternică tentă de atracţie erotică reciprocă – este superficial tratată, la fel ca şi degradarea relaţiei dintre Lucian şi soţia sa.
Imaginea lui Oleg Mutu este – probabil intenţionat – mai puţin expresiv-impozantă, nejucând un rol decisiv în combustia narativă. La fel cum nici regia lui Marian Crişan nu oferă prea multe artificii spectaculoase – fiind clasic-invizibilă şi pusă discret mai degrabă în slujba limpezimii plotului. La fel ca şi montajul lui Tudor Pojoni.
Marian Crişan testează o combinaţie riscantă şi doar parţial reuşită: pe stilistică de film realist şi cu teme ancorate în societatea românească a momentului, el încearcă să realizeze un thriller care este în acelaşi timp şi un remake al unei mari opere cinematografice.
„Orizont” poate fi văzut în cinematografe începând cu 12 februarie.
INFO
Orizont, România, 2015
Scenariul şi regia: Marian Crişan
Distribuţie: András Hatházi, Rodica Lazăr, Bogdan Zsolt, Valeriu Andriuţă, Emilian Oprea
Rating: ●●●○○
