OSCAR 2014: Seara „Eroilor” din filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/oscar-2014-seara-eroilor-din-filme/

„Eroii” din cinematografie vor reprezenta tema centrală, „distractivă şi emoţionantă”, a premiilor OSCAR 2014, au anunţat, marţi, producătorii ceremoniei, care va închide, pe 2 martie, sezonul trofeelor de la Hollywood.

Un articol de Petre Ivan|15 ianuarie 2014

„Eroii” din cinematografie vor reprezenta tema centrală, „distractivă şi emoţionantă”, a premiilor OSCAR 2014, au anunţat producătorii ceremoniei, care va închide, pe 2 martie, sezonul trofeelor de la Hollywood.

După dominanta muzicală a ediţiei din 2013, producătorii Craig Zadan şi Neil Meron, care se vor ocupa de această ceremonie pentru al doilea an consecutiv, au ales „să unifice gala cu o temă distractivă şi emoţionantă”, au explicat aceştia într-un comunicat.

„Oamenii, lumea întreagă, merg la cinema pentru a se simţi inspiraţi de personajele pe care le văd pe marele ecran.

Aducând un omagiu întregii game de eroi care ne-au îmbogăţit experienţa de spectatori, sperăm să creăm o gală plină de plăcere şi bucurie”, au adăugat organizatorii evenimentului, notează Mediafax.

Aceşti eroi vor putea fi atât personaje istorice, cât şi super-eroi, eroi populari şi de animaţie, de ieri şi de azi.

„Iar asta îi include şi pe cineaştii şi pe actorii care îşi asumă riscuri şi ne stimulează prin subiecte provocatoare şi personaje îndrăzneţe”, au precizat cei doi producători.

Craig Zadan şi Neil Meron, specialişti în musicaluri pentru marele ecran – lor li se datorează producţii precum „Chicago”, „Footloose” şi „Hairspray” – au fost realeşi în acest an în fruntea comitetului care organizează gala Oscarurilor, după rezultatele bune de audienţă obţinute anul trecut.

OSCAR 2014

Craig Zadan şi Neil Meron, producĂtorii galei OSCAR 2014

Gala din 2013 a fost totuşi apreciată în mod diferit de criticii de specialitate, care s-au declarat în general dezamăgiţi de prestaţia prezentatorului principal, cineastul şi scenaristul Seth MacFarlane, informează Mediafax.

În acest an, populara prezentatoare de televiziune Ellen DeGeneres va anima evenimentul şi „evident, nu va lipsi umorul”, asigură producătorii.

„Vor exista poate şi câteva surprize muzicale pe parcurs”, au mai spus ei.

Nominalizările pentru cea de-a 86-a gală a premiilor Oscar vor fi anunţate joi dimineaţă, iar ceremonia de înmânare a preţioaselor statuete va avea loc pe 2 martie, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles.

Foto cu OSCAR 2014 – onlyoscar.com

09
/02
/14

Astăzi, de la ora 14.10, în cadrul emisiunii Duminica filmului românesc, TVR 2 a programat Cuibul salamandrelor, în regia lui Mircea Drăgan. O coproducție româno-italiană din anul 1978 în care vă veți putea reîntâlni cu o serie de mari actori: Gheorghe Dinica, Stuart Whitman, Radu Beligan, Florin Piersic, Jean Constantin și Mircea Diaconu.

08
/02
/14

Protagoniștii și echipa de producție a filmului independent „Ultimul Zburator”, selectat la Bruxelles International Fantasy Film Festival, pornesc în caravana de promovare a peliculei.

07
/02
/14

Prezentat în premieră mondială în deschiderea Berlinale 64, The Grand Budapest Hotel va fi proiectat în premieră în România în deschiderea celei de-a 23-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film DaKINO, miercuri, 12 martie.

06
/02
/14

Luni, 10 februarie, Transilvania Film vă invită la proiecţia filmului ”Nunta Muta” în regia lui Horaţiu Mălăele, o poveste la limita dintre fantezie si comedie, care surprinde însă tragediile provocate de dictatură.

05
/02
/14

CRONICĂ DE FILM Dacă ideea provocatoare din „Her” („Ea”) ar fi ajuns pe mâinile lui David Cronenberg, am fi avut probabil un film greut de uitat. Aşa, Spike Jonze nu oferă decât un film convenţional, în pofida semnalelor stridente că încearcă să fie altfel.

05
/02
/14

Nu în întregime, ci parţial. Independenţa Film va aduce în România două dintre filmele participante la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin , care începe joia aceasta: In Order of Disappearance, cu Stellan Skarsgård şi Dans la cour, cu Catherine Deneuve. Berlinala se va desfăşura în perioada 06 - 16 februarie 2014.

04
/02
/14

Programe speciale nou-nouțe despre dragoste și look, o colecție de filme scurte ale unor nume mari și o competiție dedicată, pentru prima dată, filmelor românești, sunt câteva dintre surprizele pe care Festivalul Internațional de Film NexT 2014 le pregătește spectatorilor săi. Cea de-a 8-a ediție va avea loc între 3 și 7 aprilie 2014, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, CinemaPRO și Ceainăria Cărturești.

03
/02
/14

„ Filmul de artă” prezintă în această seară o veritabilă lecție de cinema. „O femeie dominată” (nouă premii şi două nominalizări la Oscar), în regia lui John Cassavetes cu Peter Falk, Gena Rowlands și Katherine Cassavetes, în rolurile principale, va fi difuzat de la ora 23.10, pe TVR 2.

03
/02
/14

“Cinema-Edu” aduce din nou filmele de calitate în programa extra-curriculară a liceenilor. Aflat la cea de-a patra sa ediție, proiectul de educatie cinematografica este dezvoltat de Asociația Culturală Macondo și sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei.

02
/02
/14

În 2 şi 9 februarie, „ Duminica filmului românesc” se adaptează în funcţie de transmisiunile sportive de Cupa Davis, respectiv Jocurile Olimpice. Astfel în aceste două duminci, TVR 2 a programat câte un singur film românesc în loc de două (filme semnate de Alexandru Tatos, respectiv Mircea Drăgan), aşa cum se întâmplă la „Duminica filmului românesc”, încă din 2013.

02
/02
/14

Jerry Seinfeld a confirmat faptul că actorii din serialul de comedie "Seinfeld" se vor reuni pentru un nou proiect. Acesta a spus că noul proiect TV reprezintă "o formă mai scurtă" şi "unică" şi că producţia va fi disponibilă "foarte, foarte curând".