-->

„Otto Barbarul”: conștientizare și implicare socială
https://www.ziarulmetropolis.ro/otto-barbarul-constientizare-si-implicare-sociala/

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitaţi să fie mai prezenţi, în societate dar şi la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghiţescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanşa întrebări şi discuţii despre perioadele prin care trec adolescenţii, perioade de încercări, căutări, confuzie şi alegeri.

Un articol de Liliana Matei|30 august 2021

Prin mesajul puternic emoțional și temele pe care le prezintă, Otto Barbarul devine un film-reper ce creează posibilitatea unei comunicări empatice între generații.

Campania de lansare a filmului va fi astfel secondată de una de conștientizare și implicare socială la nivel național „prin care ne dorim să atragem atenția publicului în legătură cu particularitatea frământărilor și visurilor adolescenților care uneori ajung în imposibilitatea de a traversa perioade dificile. Ele pot fi preîntâmpinate de multe ori dacă ‚nu dăm doar cu SEEN’, ci suntem atenți la semnele premergătoare și oferim sprijin necondiționat copiilor noștri. Scopul campaniei este de a crește conștientizarea privind gravitatea subiectului ‚depresia la adolescenți’ și a modului în care cei implicați – părinți, copii, cadre didactice – pot oferi sau cere suport psihologic.” – The Public Advisors

Otto Barbarul, recent distins la TIFF cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Lungmetraj, surprinde momentul din viața unui adolescent punk în vârstă de 17 ani, în care acesta se confruntă cu pierderea iubitei sale. Băiatul devine captiv într-un cerc vicios creat de părinți, bunicul său, mama iubitei sale și ancheta derulată de serviciile sociale. Pentru a supraviețui, Otto trebuie să-și înfrunte sentimentele și vinovăția într-un film coming-of-age ce se „desprinde de debuturile româneşti din ultimii ani” (Ziarul Metropolis).

Filmul îi are în distribuție pe Marc Titieni, Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Ioana Flora, Iulian Postelnicu, Mihaela Sîrbu, Ana Radu și Constantin Drăgănescu, iar scenariul și regia sunt semnate de Ruxandra Ghițescu. Producătorii sunt Iuliana Tarnovețchi și Oana Prața, Ana Drăghici semnează imaginea și Dana Bunescu montajul.

Produs de Alien Film în co-producție cu Polar Bear și Alien Films Entertainment, Otto Barbarul a beneficiat de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Eurimages, co-finanțat de Shelter Prod., cu sprijinul Taxshelter.be & ING și al Programului Europa Creativă al Uniunii Europene, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune, co-finantat de Orkla Foods România, North Macedonia Film Agency, Expur SA și Multi Media Est și sponsorizat de R Systems, Tremed Software Consulting și Krautz Production.

Mai multe informații găsiți și pe Facebook.com/OttoBarbarul sau Instagram.com/otto.barbarul.

Parteneri: Dacin Sara, Radio Guerrilla, Cinemagia, Zile și Nopți, Cinemap, Ziarul Metropolis, IQ Ads, Smark, Movie News, Liternet, All About Romanian Cinema, Munteanu, CineGhid, Films in Frame, Radio România Cultural.

Distribuit de: Freealize

 

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.

17
/12
/25

„Still Nia”, regizat de Paula Oneț, este un film-portret profund personal, un film-călătorie în teritoriul fragil al memoriei corporale. Între documentar și poezie vizuală, filmul își găsește forța în povestea Ștefaniei – Nia, numele de alint pe care părinții i l-au dat în copilărie –, care începe să-și deschidă trecutul ca pe o rană veche, dar încă vie.

25
/11
/25

Institutul Cultural Român de la Londra se alătură Festivalului de Film Românesc din Regatul Unit, un demers care reafirmă vizibilitatea cinematografiei românești în spațiul cultural britanic. Ediția de anul acesta se va desfășura între 27 noiembrie și 1 decembrie 2025, la Londra și Colchester, într-un cadru simbolic, apropiat Zilei Naționale a României. Ediția de la Londra și Colchester onorează moștenirea culturală lăsată de inițiatoarea festivalului, Ramona Mitrică.

25
/11
/25

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

31
/10
/25

O Românie săracă, gri, needucată, cu oameni triști, chinuiți, lipsiți de perspective, o Românie întunecată, cu case dărăpănate și camere urâte și reci, o Românie pe care, deși e absolut reală, ne place mai degrabă s-o ignorăm, să ne prefacem că nu există...

23
/10
/25

De 16 ani, Les Films de Cannes à Bucarest aduce filmele care au impresionat pe Croazetă — acelea care te fac să gândești, să simți și, uneori, să-ți schimbi felul în care privești lumea.

21
/10
/25

Ambasada Peru în România și Institutul Cervantes din București organizează o serie de patru proiecții de filme peruane – o proiecție pe săptămână, joia, începând cu 23 octombrie. Evenimentul se înscrie în demersul de promovare a culturii și artei peruane, care a debutat cu expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, expoziție deschisă până pe 13 decembrie, la Institutul Cervantes din București.