Miercuri, 29 octombrie 2014, de la ora 19.30, Mircea Dragomirescu invită publicul într-o incursiune în memoria sa exteriorizată în imagini, în prima lui expoziţie personală găzduită de Pleshoo Contemporary.
Un articol de Ştefania Dumbravă|28 octombrie 2014
Mircea Dragomirescu – expoziţie / Construită parțial din realitățile trăite și parțial din modul în care aceste realități sunt trăite și simțite, memoria este pentru orice ființă umană un edificiu amestecat de obiectivitate și subiectivitate. Conceptul și practica „palatului memoriei” se bazează tocmai pe această arhitectură simultan rațională și afectivă.
În cazul unui artist, această sumă de amintiri este filtrată de o conștiință modelatoare care transformă amintirile în pretexte pentru a reconstrui lumea conform propriului program. Palatul memoriei prin care se plimbă retrospectiv Dragomirescu este, în acest caz, construit din halele ruinate ale fostelor fabrici din zona Republica, reper exemplar al Bucureștiului post-industrial.
Detaliul biografic că pictorul și-a desfășurat pentru o vreme activitatea în acest spațiu este însă neesențial pentru aprecierea filtrului prin care acesta trece realitatea pentru a o transforma în ceva ce-i aparține, iar tentația de a identifica în fiecare formă și siluetă sursa lor concretă trebuie, la modul ideal, respinsă ca un joc facil. Ceea ce contează finalmente mai mult decât sursele realității de la care pornește Dragomirescu în interpretarea lumii sunt rezultatele acestei transformări, formulele care abstractizează și modifică respectiva realitate, împingând-o demonstrativ dincolo de limitele figurativului.
Dragomirescu se plimbă mental prin universul post-industrial în ruină, așa cum i-a rămas întipărit în memorie, și recuperează fragmente disparate ale amintirilor pentru a le recompune după regulile sale deja știute, ale unui anti-estetism hotărât. Rezultatele nu sunt colaje alcătuite din flashback-uri ale unuia sau altuia dintre
colțurile spațiului abandonat și decadent, ci imagini profund subiective în care artistul caută să regăsească atmosfera acelui spațiu și sentimentul propriei prezențe în el.
Neinteresat de simpla reconstituire, Dragomirescu însumează pe pânze tușe neoexpresioniste care subminează forma până când se apropie de senzația trăită din spatele ei, pe care o fixează definitiv. Fiecare tablă ruginită sau indicator acoperit de straturi cojite de vopsea, fiecare sticlă goală de Coca Cola, veche de două decenii, care zace împreună cu restul obiectelor expulzate din circuitul utilității adunate inevitabil într-un asemenea decor sinistru, fiecare baie de ulei transformată în magnet pentru praf din halele părăsite se regăsește undeva în țesătura subterană a lucrărilor lui Dragomirescu, dar asta nu înseamnă că ele sunt imediat recognoscibile ca atare. La fel sunt absorbite și prezențele umane sau animale care locuiesc spațiul.
Ele formează un fundal a cărui identitate se pierde sub griul rânced al uleiului îmbibat de praf și sub brunul ruginei, peste care pete de culoare proaspătă marchează voința artistului într-un univers pe care și-l apropriază. La fel ca în cazul unei palete de pictură folosită timp îndelungat, acest tip de exteriorizare a experienței subiective face din lucrările lui Dragomirescu veritabile jurnale stratificate și codificate ale călătoriei printr-o lume asumată nu ca model, ci ca permanent punct de pornire.
Foto: Mircea Dragomirescu, „Through the halls: Republica” – Pleshoo Contemporary
