Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, în premieră la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/papagalul-mut-istorii-aproape-adevarate-despre-un-spion-aproape-uitat-in-premiera-la-tnb/

Unul din cei mai cunoscuţi regizori români de film, multi-premiatul Nae Caranfil, după trei decenii de la debutul său în cinematografie, se află, la acest final de 2018, în pragul unui îndrăzneţ demers teatral. Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, piesă în două acte de Nae Caranfil, este o poveste incredibilă, dar reală, având în centru una dintre cele mai enigmatice şi fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea. 

Un articol de Petre Ivan|9 decembrie 2018

Ne amintim că, la începutul carierei sale, regizorul a montat câteva spectacole pe scene din Bucureşti şi Piatra Neamţ, iar acum este la prima colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti. Invitat cu un proiect personal, semnează scenariul şi regia uneia dintre cele mai savuroase poveşti despre diplomaţie, politică, spionaj şi alcov, într-un melanj comic surprinzător.Papagalul mut

Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, piesă în două acte de Nae Caranfil, este o poveste incredibilă, dar reală, având în centru una dintre cele mai enigmatice şi fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea. Pe numele său adevărat Charles-Geneviève-Louis-Auguste-André-Thimothée d’Eon de Beaumont, spionul travestit Charles d’Eon/ Lia de Beaumont, cunoscut în istorie drept Cavalerul d’Eon, a trăit jumătate din viaţă ca femeie.Mai exact, 33 de ani din viaţă i-a trăit travestit în femeie şi alţi 49 ca bărbat, derutând lumea, intrigând-o, seducând-o şi obţinând aproape întotdeuna avantaje personale cât se poate de substanţiale. Fiinţă ambivalentă, trădător uneori, alteori sălbatic, dar credincios regelui săuLudovic al XV-lea, el a intrat în legendă ca primul dintre agenţii secreţi ai istoriei Franţei.

Un spectacol cu personaje şi fapte istorice reale, plin de haz, farmec, îndrăzneală, despre intrigi politice şi amoroase, desfăşurate la una dintre cele mai extravagante curţi imperiale ale lumii, cea a Rusiei din timpul ţarinei Elisabeta I, fiică a lui Petru cel Mare și împărăteasă a Rusiei între 1741 – 1762.

La Sala Studio, în scenografia barocă a lui Dragoş Buhagiar, Nae Caranfil aduce în scenă o lume  pendulând într-un joc permanent şi periculos, între adevăr şi minciună.

În distribuţia spectacolului :

Vlad Logigan şi Claudiu Bleonţ – în rolurile principale, alături deMiruna Bilei, Raluca Petra, Mihai Calotă, Eduard Cîrlan, Magda Catone, Tomi Cristin, Marius Rizea, Alexandru Georgescu, Dragoş Stemate, Eduard Adam, Cosmin Dominte, Axel Moustache, Dragoş Dumitru, Mihai Munteniţă, Daniel Badale.

Coregrafia este semnată de Florin Fieroiu. 

Luptele scenice: Ionuţ Deliu.

Muzica live: Trio Mirea.

Claudiu Bleont , in Papagalul mut

Artist rafinat, pe care nu o dată publicul şi criticii l-au putut admira în dublă calitate, de scenarist şi regizor, în timp ce juriile de specialitate i-au răsplătit talentul la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, Nae Caranfil este autorul filmelor E pericoloso sporgersi, Asfalt Tango, Dolce far nienteFilantropica, Restul e tăcereCloser to the Moon, 6,9 pe scara Richter, care i-au adus recunoaşterea internaţional încă de la debut, menţinută constant prin realizările ulterioare.

Premiera oficială a spectacolului: 12 decembrie. Următoarea reprezentaţie, ultima din 2018, este programată pe 13 decembrie. Spectacolul se reia joi, 10 ianuarie 2019. Toate aceste spectacole încep la ora 19.00, la Sala Studio.

Foto: Papagalul mut – Florin Ghioca

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

23
/03
/23

MoBU anunță Târgul Internațional de Artă București, eveniment care va avea loc în perioada 19-28 mai a.c. la Romaero Băneasa. Organizatorii au pregătit un pavilion expozițional complex, multifuncțional, cu 22.000 de metri pătrați la interior și în exterior, din care aproape 5.500 mp sunt spațiu expozițional dedicat exclusiv galeriilor și artiștilor participanți.

23
/03
/23

Indie Box, inițiativa din spatele mai multor proiecte artistice ai ultimilor 6 ani, precum [m]others, [ship of fools], Danstopic și Movemental, a lansat luna aceasta un nou proiect de terapie prin artă și cercetare artistică a cărui implementare se va petrece pe parcursul acestui an în două spitale de psihiatrie din țară: Spitalul Voila din Câmpina și Spitalul „Eftimie Diamandescu” din Bălăceanca.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”