Patrick Modiano, două romane dintr-un foc în colecţia „Biblioteca Polirom”
https://www.ziarulmetropolis.ro/patrick-modiano-doua-romane-dintr-un-foc-in-colectia-biblioteca-polirom/

Două dintre romanele scriitorului francez Patrick Modiano, care a câştigat premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014, vor fi publicate în colecţia „Biblioteca Polirom”, coordonată de Bogdan – Alexandru Stănescu, fiind disponibile şi în ediţie digitală.

Un articol de Petre Ivan|11 noiembrie 2014

Patrick Modiano / Astfel, două dintre romanele lui Patrick Modiano, „Bulevardele de centură” şi „Călătorie de nuntă”, vor fi publicate în colecţia „Biblioteca Polirom”.

Patrick Modiano completează lista autorilor laureaţi ai premiului Nobel apăruţi până în prezent în „Biblioteca Polirom”: Doris Lessing, Günter Grass, J.M.G. Le Clézio, John Steinbeck, José Saramago, Pearl S. Buck, Tomas Tranströmer, Herta Müller, Orhan Pamuk, Seamus Heaney, Kenzaburō Ōe, Naguib Mahfouz, Camilo José Cela, Elias Canetti, Saul Bellow, Heinrich Böll, Samuel Beckett, Boris Pasternak, E.M. Hemingway, François Mauriac, Elfriede Jelinek.

Bulevardele de centură

În „Bulevardele de centură” (1972) – traducere din limba franceză de Livia Storescu – naratorul, Serge Alexandre, se află în căutarea tatălui, personaj fantomatic care apăruse pentru scurt timp în viaţa lui în adolescenţă şi care încercase să-l omoare, împingîndu-l pe şine într-o staţie de metrou. Au trecut zece ani de atunci.Patrick Modiano

În vremurile tulburi ale Ocupaţiei, Serge îşi regăseşte tatăl în mijlocul unui grup obscur de la hanul Clos-Foucré, dintr-un sat de la marginea pădurii Fontainebleau. Toţi acei indivizi erau implicaţi în publicarea unui jurnal de denunţ şi şantaj. Mai mult decât atât, tatăl poartă un alt nume şi nu-şi recunoaşte presupusul fiu.

Călătorie de nuntă

„Călătorie de nuntă” (1990) – traducere din limba franceză de Elena-Brânduşa Steiciuc – se construieşte în jurul căutării identităţii şi a reconstituirii memoriei, două dintre temele majore ale operei lui Modiano. Ajungând la Milano, Jean B., un realizator de documentare în vârstă de 40 de ani află cu surprindere că o femeie s-a sinucis chiar în hotelul unde s-a instalat el. Intrigat, descoperă că în urmă cu 20 de ani a cunoscut-o nu numai pe femeie, ci şi pe soţul ei şi misterul destinului lor ajunge Patrick Modiano să-l obsedeze.

Hotărăşte să meargă pe urmele acestei perechi care, în timpul războiului, fusese întruna nevoită să se refugieze din faţa ocupanţilor nazişti. Astfel scoate treptat la iveală o viaţă secretă, plină de îndoieli şi incertitudini, petrecută din ascunzătoare în ascunzătoare. Deconstrucţia cronologică a biografiei personajelor, la care Modiano excelează, lasă cititorului plăcerea de-a reface parcursul liniar al existenţei lor.

Patrick Modiano

Patrick Modiano s-a născut în Boulogne-Billancourt, în 1945. În copilărie a fost foarte apropiat de fratele său mai mic, care a murit la doar 10 ani; şocul morţii sale a marcat pentru totdeauna opera viitorului scriitor. După absolvirea liceului, Patrick nu s-a înscris la universitate, alegând să se consacre scrisului.

Succesul a venit îndată după prima carte apărută, „La Place de l’étoile” (1968), dublu premiată. A publicat până în prezent peste 20 de volume, romane şi culegeri de nuvele. Printre distincţiile importante primite se numără şi premiul Goncourt (1978, pentru „Rue des boutiques obscures”).

Foto: Patrick Modiano – facebook

07
/12
/14

Numit de Petre Țuțea „ultimul senior al României”, Corneliu Coposu (1914 - 1995) a fost unul dintre cei mai importanți lideri politici ai perioadei postrevoluționare. „În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viața mea. Dacă această idee va triumfa, apariția sau dispariția mea sunt secundare”, declara Seniorul PNȚCD, în anii '90.

06
/12
/14

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recent noul album Phoenix, „Vino, Țepeș!“, precum și volumele I (reeditare) şi II din istoria Phoenix, publicate de editura Integral și așteptate de multă vreme de fani și de public.

06
/12
/14

Astăzi, Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB) propune o seară dedicată literaturii SF & F, la care participă doi dintre cei mai importanți autori britanici contemporani (Paul McAuley și Richard Morgan), alături de doi dintre maeștrii SF-ului românesc (Sebastian A. Corn și Michael Haulică).

03
/12
/14

Joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) va fi gazda unei întâlniri cu Excelenţa Sa, Domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul al Japoniei în România, Angela Hondru cunoscut traducător şi niponolog, Elisabeta Lăsconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Japoneze "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno-Americane prilejuită de recenta apariţie a volumului de povestiri Fiica negustorului de sake în colecţia "Raftul Denisei" la Editura Humanitas Fiction.

03
/12
/14

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Editura Nemira prezintă joi, 4 decembrie, de la ora 11:00, lansarea cărții „Basmania” prin intermediul autorului cărţii, Valentin Nicolau şi a actorilor invitaţi Leo – Nora Băcanu și Mircea Corcoveanu, ce vor citi această minunată poveste.

02
/12
/14

Pe 3 decembrie 2014 se împlinesc 23 de ani de la moartea lui Petre Ţuţea. Ziarul Metropolis vă prezintă 23 de citate ale filosofului şi eseistului, publicate în cartea „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea“, apărută la Editura Humanitas.