Controversatul arhitect Patrik Schumacher vine în România la conferinţa „Dynamic Fields – Responsive architecture“
https://www.ziarulmetropolis.ro/patrik-schumacher-controversatul-arhitect-vine-in-romania-la-conferinta-dynamic-fields-responsive-architecture/

Patrik Schumacher, controversatul arhitect, vine astăzi în România, la Dynamic Fields, în Pavilion C1, Romexpo, Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|28 iulie 2013

Patrik Schumacher, controversatul arhitect, vine astăzi în România, la Dynamic Fields, în Pavilion C1, Romexpo, București. La invitaţia echipei şcolii Parametrica [digi fab school], Patrik Schumacher (dreapta), director al binecunoscutului birou de arhitectură Zaha Hadid Architects şi fondator al laboratorului de cercetare AADRL Londra, s-a alăturat proiectului Dynamic Fields, care şi-a propus să deschidă calea spre o altă abordare de cercetare în arhitectură pe piaţa din România.

14 zile de inovație, cercetare şi încercări, în care cei peste 50 de participanţi la workshop au studiat materiale, tehnici de construcţie şi modalităţi de a pune în practică, utilizând foarte puţine resurse şi testând în mod constant eficienţa tuturor elementelor din sistem.

Conţinutul a fost livrat de tutori cu experienţă internaţională în domeniu, specialişti din cadrul Zaha Hadid Architects sau câştigători de premii importante în arhitectură.

dynamic-recycling-dynamic-fields

De asemenea, important a fost şi mixul de participanţi atât din punct de vedere al diferenţelor culturale (România, Egipt, Rusia, Italia, Franţa, Danemarca, Belgia, Iran, Emiratele Arabe Unite, S.U.A etc.), cât şi din punct de vedere al experienţei lor (studenţi sau absolvenţi, arhitecţi, designeri de interior, produs şi urban, ingineri).

Workshopul Dynamic Fields introduce câteva metode cheie şi ambiţii ale parametricismului. […] Parametricismul nu poate fi învăţat sau extins pe baza unor simple emisii de imagini. De aceea acest tip de workshopuri, ca şi Dynamic Fields sunt cruciale pentru mişcarea parametrică.

Patrik Schumacher,
arhitect

Cu ajutorul instrumentelor digitale – programe precum Rhinoceros, Grasshopper -, au fost create prototipurile care vor fi expuse în cadrul conferinţei Dynamic Fields (Câmpuri dinamice).

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

Foto credit: Modernism.ro

25
/02
/13

În perioada 20 iunie 2012- 24 februarie 2013, la Muzeul Naṭional de Artã al României a avut loc expoziṭia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI – XIX.   Cabinetul de desene şi gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României a prezentat expoziţia Antichitatea clasică între documentar şi fantezie. Gravuri din secolele XVI […]

25
/02
/13

Pânã la data de 26 mai 2013, doritorii vor putea vizita la MNAR expoziṭia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului.   Cabinetul de Desene şi Gravuri al Muzeului Naţional de Artă al României prezintă expoziţia temporară Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a Orientului. Expoziţia Carol Popp de Szathmári şi revelaţia artistică a […]

22
/02
/13

În februarie, Muzeul Național de Artă al României reia seria programelor pentru adolescenți cu o serie de întâlniri în expoziţia Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului, sub semnul poveștilor nebănuite din spatele operelor de artă.   “Realitatea din spatele imaginii”   Exista oare noțiunea de modă acum 500 de ani?  Și daca da, cum foloseau Neagoe Basarab […]