Patru piane, pe scena Ateneului Român
https://www.ziarulmetropolis.ro/patru-piane-pe-scena-ateneului-roman/

Camerata Regală, ansamblu aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, vă invită la un concert deosebit din cadrul Stagiunii Regale. Evenimentul va avea loc miercuri, 9 martie, de la ora 19.00, la Ateneul Român.

Un articol de Liliana Matei|4 martie 2016

Pe scena Ateneului Român, alături de Camerata Regală, se va afla celebra pianistă Elizabeth Sombart și invitații săi, iar concertul va fi dirijat de maestrul Pierre Vallet. Cei doi artiști au concertat împreună pe multe scene ale lumii, completându-şi armonios interpretările. Elevi ai marelui compozitor și dirijor român Sergiu Celibidache, Elizabeth Sombart și Pierre Vallet au înregistrat împreună un CD cu concertele lui Chopin, alături de Royal Phillarmonic Orchestra.

Programul serii include lucrări de Bach, Mozart și Chopin, într-o fascinantă călătorie de la baroc la romantismul muzicii clasice. Evenimentul va începe cu Concertul pentru 4 piane și orchestră în la minor de Johann Sebastian Bach,  o adaptare după Concertul pentru 4 viori și orchestră în si minor de Antonio Vivaldi. Acesta este o prezență inedită pe scenele românești, unde concertele pentru patru piane sunt rare, dată fiind complexitatea lor și nevoia de coordonare a interpreților.

Programul complet:

J.S. Bach – Concert pentru patru piane și orchestra în la minor BWV 1065 (soliști: Izabela Voropciuc, Gerard Rusu, Egizia Soare, Yosua Stan)

W.A. Mozart – Concert pentru două piane și orchestră în mi bemol major KV 365 (soliști: Lavinia Dragoș, Pilar Guarne)

F. Chopin – Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în fa minor op. 21 (solistă: Elizabeth Sombart)

Biletele au prețuri cuprinse între 60 și 95 de lei și sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos, precum și la casa de bilete a Ateneului Român.

Informații despre artiști:

Elizabeth Sombart concertează în lumea întreagă, fiind invitată pe scene prestigioase precum Théâtre des Champs-Élysées din Paris, Carnegie Hall din New York, Wigmore Hall din Londra, Concertgebouw din Amsterdam, Suntory Hall din Tokyo, Victoria Hall din Genève, sala Palau à Barcelone. A colaborat cu artiști ca Augustin Dumay (vioară), Patrick Gallois (flaut), Lluis Claret (violoncel) și Akiko Nakajima (soprană). A concertat alaturi de Orchestra Națională din Lille, Orchestra Filarmonicii din Strasbourg, Orchestra Academiei Bruckner din München și Orchestra Simfonică a secolului XXI din Catalonia.

În 2006, Elizabeth Sombart a fost ridicată la rangul de Cavaler al Ordinului Național de Merit pentru întreaga activitate, iar din 2008 este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor pentru cariera sa artistică. În paralel cu activitatea de solist, în 1998 Elizabeth Sombart creează în Elveția Fundația Résonnance care este prezentă în 6 țări. Filiala din România îşi desfăşoară activitatea din 2013 în Bucureşti.

Dirijorul francez Pierre Vallet este recunoscut în întreaga lume pentru talentul său muzical care i-a adus colaborări cu cele mai celebre opere din lume. Recentele sale colaborări includ opere ca Madam Butterfly (Puccini) și Faust (Gounod) la Metropolitan Opera New York, Faust la Gran Teatro del Liceu Barcelona, La Juive la Göteborg Opera Sweden și Madam Butterfly la Tokyo Bunka Kaikan. Pierre Vallet a înregistrat concertele de pian ale lui Chopin împreună cu artista Elizabeth Sombart și Royal Philharmonic Orchestra la Abbey Road Studios, CD lansat în aprilie 2015.

Educator dedicat, Pierre Vallet este lector și profesor invitat la cele mai celebre programe de pregătire, precum Lindemann Young Artist Development Program at the Metropolitan Opera, Steans Music Institute at the Ravinia Festival in Chicago, Tanglewood Music Center, Wolf Trap Opera company și Houston Grand Opera Studio. Vallet a studiat dirijatul și teoria fenomenologiei muzicale cu Sergiu Celibidache și pianul la Ecole Normale de Musique de Paris și la Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris.

Camerata Regală a fost fondată în 2009 și se află sub patronajul Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Ansamblul a colaborat cu personalități marcante din peisajul muzical: dirijorii Jin Wang, Enrique Garcia Asensio, Cristian Mandeal, Wolfgang Doerner, Horia Andreescu, violoniştii Rony Rogoff, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Ioana Goicea, Rebekka Hartman, sopranele Nelly Miricioiu, Irina Iordăchescu, contratenorul Florin Cezar Ouatu, pianistul Roberto Plano, flautiştii Ion Bogdan Ştefănescu, Matei Ioachimescu. Datorită nivelului artistic ridicat, membrii Cameratei au avut șansa de a evolua în cadrul unor evenimente prestigioase: Festivalul Internațional George Enescu și Festivalul Internațional Sergiu Celibidache. În anul 2014, la 5 ani de la înființarea ansamblului, Camerata Regală a fost decorată cu medalia Regele Mihai al României pentru înaltul profesionalism cu care își desfășoară activitatea concertistică.

21
/06
/16

Obiecte de artă realizate de Kurt Cobain, precum şi obiecte personale, vor fi expuse într-un viitor turneu al unei expoziţii dedicate acestuia. Arta lui Kurt Cobain a apărut pentru prima oară în documentarul din 2015 "Cobain: Montage of Heck", al cărui producător executiv a fost Frances Bean.

20
/06
/16

Miercuri, 22 iunie, Teodora Enache îşi va lansa cel de-al doilea album în cadrul unui concert ce va avea loc în clubul Tribute. Preţurile biletelor pentru concertul din din Tribute sunt curpinse între 58 şi 95 lei (în funcţie de loc)

15
/06
/16

Anna Țifu, Valentin Răduțiu, Ștefan Tarara, Josu de Solaun, Eun-Sun Hong, David Geringas, Peter Donohoe, Florin Croitoru, alături de Filarmonica „George Enescu” și de dirijorii Horia Andreescu, Alex Bloch, Christoph Poppen și John Axelrod sunt doar câțiva dintre artiștii care vor interpreta pe scena Ateneului Român în cadrul Concursului Enescu 2016, între 3 și 25 septembrie.

15
/06
/16

Începând din astăzi, 15 iunie, s-au pus în vânzare abonamentele pentru ediția a III-a a singurului festival internațional dedicat orchestrelor radio din Europa: Festivalul RadiRo, organizat de Radio România, care se va desfășura la București în perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2016. Director de onoare al Festivalului va fi Kristjan Järvi, dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig.

12
/06
/16

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră şi Arte vibrate!festival  se va desfăşura, la Braşov, în perioada 19 – 26 iunie. 

09
/06
/16

Joi, 16 iunie (19.00), Big Band-ul Radio (dirijor: IONEL TUDOR) își încheie stagiunea 2015-2016 printr-un frumos concert de jazz al cărei invitată specială este ELENA MÎNDRU. Stabilită la Helsinki (Finlanda), artista a obținut în 2012, în Elveția, premiul al II-lea și premiul publicului la celebrul Festival de Jazz de la Montreux (Montreux Jazz Voice Competition). 

08
/06
/16

Componenţii legendarului grup Abba s-au reunit pentru un mini-concert la Stockholm, după 30 de ani în care nu au mai cântat împreună, pentru a sărbători cei 50 de ani de când Björn Ulvaeus (71 de ani în prezent) şi Benny Andersson (69), s-au cunoscut.

08
/06
/16

Gheorghe Zamfir, Florin Călinescu, Bebe Cotimanis, Loredana Groza, Gabi Balint, Florin Dumitrescu, Mihai Margineanu şi Nicolae Furdui Iancu se numără printre vedetele care interpretează imnul suporterilor "Eu sunt 12!". Vineri, 10 iunie, începe Euro 2016, la care participă şi echipa naţională de fotbal a României. Cum v-a obişnuit, Ziarul Metropolis va avea o rubrică specială dedicată meciurilor turneului final din Franţa.

06
/06
/16

Vineri, 10 iunie (19.00), Orchestra Naţională Radio şi CRISTIAN MĂCELARU, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, ii invită pe melomani la Sala Radio pentru a a un concert în care se va interpreta si celebra partitură Aşa grăit-a Zarathustra, semnată de Richard Strauss. Solistă va fi IOANA CRISTINA GOICEA, la vioară.

06
/06
/16

Joi, 9 iunie, ora 19.30 asociaţia Merci Charity Boutique organizează al doilea concert caritabil din seria de evenimente culturale în aer liber în grădina Muzeului Naţional George Enescu (Calea Victoriei, nr. 141). Va cânta Maria Răducanu. 

04
/06
/16

A mai rămas o lună până la ediția care marchează 20 de ani de Gărâna Jazz Festival cu 90 de artiști și 3 scene amplasate în vârf de munte. Ultimele confirmări din line-up-ul festivalului îl readuc în România pe Carlos Bica, cel mai prolific contrabasist portughez, alături de proiectul de succes AZUL (Frank Möbus și Jim Black).

03
/06
/16

Orchestra de Cameră Radio şi invitata ansamblului, soprana Veronica Anuşca, vă propun miercuri, 8 iunie (19.00) un concert de muzică barocă la Sala Radio, ce va reuni compozitori ca Bach, Corelli sau Händel.