“Pe calea speranței”, fotografii realizate de Dimitra Stasinopoulou în cadrul unui proiect realizat de CNR UNESCO
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-calea-sperantei-fotografii-realizate-de-dimitra-stasinopoulou-in-cadrul-unui-proiect-realizat-de-cnr-unesco/

Începând de astăzi, timp de 30 de zile, “Ziarul Metropolis” va prezenta  zilnic pe pagina sa de Facebook câte o fotografie din expoziţia “On the Path of Hope”/ “Pe calea speranţei”, realizată de fotografa Dimitra Stasinopoulou, în cadrul proiectului internaţional “Rolul mass-media în tratarea temei refugiaţilor şi migranţilor”.

Un articol de Florina Tecuceanu|14 ianuarie 2018

Proiectul, realizat de Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO), a avut loc la București, în perioada 4 – 8 decembrie 2017  și a avut ca scop instruirea a 30 de reprezentanți media, din 16 țări ale Europei, în teme specifice legate de una dintre cele mai sensibile și mai presante probleme din regiune, respectiv găzduirea refugiaților și migranților proveniți din zonele defavorizate ale Orientului Mijlociu și Africii. Cele 30 de imagini despre exodul refugiaților surprind, într-o lumină tandră a înțelegerii și compasiunii, una dinre cele mai mari drame colective ale ultimelor decenii: migrația, ca unică soluție de salvare din calea războaielor și a foametei. Femei, bărbați, copii, adolescenți, în corturi, în campusuri sau pe străzi sunt personajele din fotografiile artistei.

Premiată la diverse concursuri internaționale, fotografa Dimitra Stasinopoulou este autoarea a numeroase albume de fotografie, printre care „Bhutan. Smiling Faces from the Roof of the World”, „India – Unity in Diversity”, „Papua New Guinea”, „Vietnam 40 Years After”.

“Prin fotografie nu putem schimba lumea, dar putem schimba minţile, putem atinge inimile şi le putem da o voce acelora neauziţi”, este crezul care o călăuzește pe Dimitra în călătoriile sale în toate colțurile lumii.

Dimitra Stasinopoulou locuiește la Atena. Ea a fost printre primii fotografi care au surprins imagini de la începutul crizei refugiaților, atunci când aceștia au debarcat pe Insula Kos, în Grecia, în vara anului 2015.

Urmăriți imaginile pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.

 



24
/08
/22

Cea de-a treia ediție Romanian Jewelry Week, organizată de Assamblage, va avea loc în perioada 5 - 9 octombrie 2022 la Biblioteca Națională a României și în alte cinci locații conexe din București. Evenimentul propune timp de cinci zile un format efervescent de târguri, expoziții, conferințe, tururi ghidate și multe alte evenimente surpriză dedicate iubitorilor de bijuterie.

24
/08
/22

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită bucătari din România să se alăture ediției din 2022 a proiectului „Gustul ca patrimoniu”, parte a programului LA PAS Timișoara, desfășurat sub egida Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Provocarea constă în reinterpretarea în cheie locală a borșului ucrainean, recent intrat pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO aflat în pericol.

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.