Pe scena Ateneului Român va avea loc concertul extraordinar al Corului de cameră „Preludiu”, marcând astfel 40 de ani de activitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-scena-ateneului-roman-va-avea-loc-concertul-extraordinar-al-corului-de-camera-preludiu-marcand-astfel-40-de-ani-de-activitate/

Un concert aniversar al Corului de cameră „Preludiu”, la 40 de ani de activitate, va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, pe scena Ateneului Român, informează Filarmonica „George Enescu”. Biletele pentru concert se pot achiziţiona de la casa de bilete a Ateneului Român. În decursul timpului, renumele apreciatei formaţii corale a fost confirmat în ţară şi […]

Un articol de |30 octombrie 2012

Un concert aniversar al Corului de cameră „Preludiu”, la 40 de ani de activitate, va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, pe scena Ateneului Român, informează Filarmonica „George Enescu”.

Biletele pentru concert se pot achiziţiona de la casa de bilete a Ateneului Român.

În decursul timpului, renumele apreciatei formaţii corale a fost confirmat în ţară şi peste hotare de numeroase turnee de succes sub aceeaşi baghetă a maestrului Voicu Enăchescu, „Preludiu” susţinând peste 2.000 de concerte pe marile scene din întreaga lume pe parcursul celor peste 80 de turnee efectuate în 25 de ţări de pe aproape întreg mapamondul.

Repertoriul corului cuprinde peste 300 de lucrări de muzică preclasică, clasică şi romantică, cântări religioase, colinde, muzică românească, cântece din muzica popoarelor, lucrări din creaţia contemporană şi vocal-simfonică.

Anul 2012 a însemnat încă o dată confirmarea internaţională a corului: Premiul I la Festivalul de muzică ortodoxă de la Bialystok-Polonia, Medalia de aur acordată corului „Preludiu” şi premiul pentru cel mai bun dirijor acordată maestrului Voicu Enăchescu la Festivalul Coral Internaţional de la Beijing, China.

Ca o recunoaştere a activităţii artistice deosebite, dirijorul Voicu Enăchescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor pentru promovarea culturii.

Sursa: Agerpres

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Mă bucur că articolul despre „capcanele pleonasmelor” a suscitat interes. Pentru a lămuri câteva aspecte ale folosirii pleonasmelor, voi adăuga acum câteva precizări.

17
/12
/14

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu a organizat ultima conferinţă de presă a anului 2014, dedicată celor mai noi producţii ale Secţiei Române a TNRS, în regia lui Radu Afrim. Cele două spectacole care se repetă intens de şase săptămâni, vor fi prezentate în avanpremieră sâmbătă, 20 decembrie şi duminică, 21 decembrie, ora 19:00: „Girafe” , Fabula urbană #1 şi „Bizoni”, Fabula urbană #2.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

17
/12
/14

Cântece şi albume ale unor artişti ca Abba, Alice Cooper, Kraftwerk, Bob Dylan şi Leonard Cohen se numără printre cele 27 de creaţii muzicale ce vor fi incluse în 2015 în Grammy Hall of Fame, de Recording Academy, instituţia care decernează şi premiile Grammy, potrivit variety.com.

17
/12
/14

Miercuri, 17 decembrie, de la ora 20,00, Instalart prezintă desenele lui Marius Leonte la galeria PleshooContemporary. Desen | Marius Leonte încheie seria de evenimente generate în acest an la galeria PleshooContemporary și anunță expoziția de sculptură a artistului, ce va fi lansată în mai 2015.