Pentru 12 zile, Royal Academy of Music Londra se mută la Sinaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/pentru-12-zile-royal-academy-of-music-londra-se-muta-la-sinaia/

Summer Music Academy Sinaia, organizat de jmEvents, este un program internaţional, constând într-o serie de master-classes la cele mai înalte standarde pentru vioară, violă, violoncel, flaut şi muzică de cameră cu artişti de elită şi profesori de la academii europene de prestigiu. A 5-a ediţie, desfăşurată la Sinaia, are loc în perioada 14 – 26 iulie.

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2016

În 2016, organizatorii pot spune cu mândrie că Royal Academy of Music din Londra se mută la Sinaia, fiecare disciplină având la catedra un profesor al acestei prestigioase școli. Astfel, lista maeștrilor include nume sonore ale școlilor de muzică europene din Marea Britanie, dar și din Elveția, Franța sau Italia:

Remus Azoiței, violonist celebru și Profesor la Royal Academy of Music din Londra
Paul Edmund-Davies, Visiting Guest Professor – Royal Academy of Music Londra și Royal Northern College of Music din Manchester, fost prim-flautist al London Symphony Orchestra
violoncelista Josephine Knight, deținătoare a Alfredo Piatti Chair și Profesor la Royal Academy of Music Londra
Charles Sewart, Director al Catedrei de Corzi la Purcell School, Londra, membru al faimosului Chilingirian Quartet
Cristina Bellu / Elvetia, președinte ESTA Franța, profesor de violoncel la Scuola Universitaria di Musica din Lugano și Haute Ecole de Musique din Lausanne
Andrea Oliva / Italia, prim-flautist al Orchestrei Naționale Santa Cecilia din Roma, profesor la Conservatorio della Svizzera Italiana, Lugano.

Fiecare participant beneficiază de ateliere individuale de muzică, dar și de sesiuni de coaching, mentorat și consultanță în carieră. Notorietatea programului a crescut de la o ediție la alta, astfel încat până în prezent peste 420 de muzicieni din Australia, Africa de Sud, Belgia, Brazilia, Canada, China, Cipru, Coreea de Sud, Costa Rica, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Macedonia, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Olanda, Polonia, Rusia, Singapore, Slovenia, Spania, Taiwan-China, SUA și România au beneficiat de cursurile academiei de vară, având rezultate notabile.

Academia de la Sinaia se desfășoară în cadrul EUROPAfest Summer Edition 2016, eveniment sub Înaltul Patronaj al Casei Regale. Mai multe detalii se găsesc pe site-ul www.jmevents.ro și pe pagina de Facebook a programului. Summer Music Academy Sinaia este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Luigi Gageos, directorul Summer Music Academy Sinaia, declara „Prin această academie ne dorim să oferim tinerilor muzicieni profesioniști, aflați la orice nivel de pregătire muzicală, șansa de a lucra cu unii dintre cei mai apreciați artiști și profesori ai timpurilor noastre într-un cadru internațional, care încurajează dialogul și schimburile interculturale. Scopul nostru este performanța și obținerea de către fiecare participant a unor rezultate vizibile, măsurabile, care să-l susțină în parcursul profesional.”

22
/04
/21

În martie 2020, CORUL ACADEMIC RADIO, unul dintre cele mai prestigioase ansambluri de acest gen din România, urma să prezinte un concert aniversar extraordinar: 80 de ani de activitate artistică. Din motive pandemice, evenimentul a fost anulat. Vineri, pe 23 aprilie (de la 19.00), după peste un an de pauză concertistică, ansamblul Radio România revine pe scenă!

22
/04
/21

Opera Națională București propune publicului la sfârșit de săptămână un program cu două spectacole, „Gala Extraordinară de Balet” și „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini - operă în concert, ce vor fi transmise online în serile de sâmbătă și duminică. Eleganța coregrafiilor clasice și farmecul aparte al partiturii celebrului bărbier Figaro sunt propunerile noastre pentru două seri de poveste.

21
/04
/21

Vineri, 23 aprilie 2021, de la ora 19.00, Filarmonica „George Enescu” va transmite, pe canalele online, înregistrarea unui concert condus de Horia Andreescu în luna februarie 2020, cu un program integral Ludwig van Beethoven. Marea pianistă Elisabeth Leonskaja a fost solista invitată să interpreteze, în seria „Beethoven 250“, Concertul nr. 2, în si bemol major, pentru pian şi orchestră, op. 19 al marelui compozitor german.

19
/04
/21

Care este sensul existenței tale sau care este ikigai-ul tău? Trei artiști îndrăgiți provoacă publicul la o importantă temă de gândire prin concertul-concept „Ikigai. Lebensgrund”, avându-i ca protagoniști pe violonista Rafaela Fernandez Samodaiev, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu, care vor interpreta lucrări de Franz Schubert. Concertul înregistrat în Sala Oglinzilor a Forumului German Sibiu va fi difuzat duminică, 25 aprilie, de la ora 17:00, pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends”.

19
/04
/21

După „Iubita mea doarme” și ”Fata cu ochii verzi”, Toulouse Lautrec continuă să lucreze la material nou și revin acum cu o nouă piesă – „Revin in 5 minute”! Pentru acest cântec actorul Victor Rebengiuc a tras vocea de pe intro, iar pentru filmul de fundal trupa a folosit "found footage" cu fete din anii 60 care dansează la bustul gol - inspiraţia şi nebunia tinereţii actualilor noştri bunici.

16
/04
/21

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în 2021 la 15 ani de existență. Anul acesta vor fi acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. Astfel, elevii și studenții la canto vor avea șansa de a participa la acest program, alături de colegii care studiază un instrument.

16
/04
/21

Anul 2021 stă sub semnul intersectării destinelor unora dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Aniversările și comemorările din acest an realizează o panoplie componistică extraordinară, întinsă pe mai bine de două secole, din baroc până în zilele noastre. Astfel, comemorarea celor 280 de ani de la moartea lui Antonio Vivaldi la Viena, devine punctul de referință al turneului internațional online JAZZT Vivaldi., orașul nașterii lui Vivaldi – Veneția și cel al dispariției sale – Viena, fiind incluse în această incursiune în evoluția creației sale.

16
/04
/21

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.