Finalul acestui an a adus la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, la sala „Amza Pellea”, „Pescăruşul”, de A. P. Cehov, în regia lui Yiannis Paraskevopoulos. Un spectacol proaspăt şi viu, ce merită văzut şi promovat în toate festivalurile.
Un articol de Monica Andrei|16 decembrie 2015
Până când paharul de şampanie l-a expediat eternităţii, la doar 44 de ani, Anton Pavlovici Cehov a creat personaje care par nişte umbre, fără detalii ce atrag atenţia. A absolvit cursurile Facultății de Medicină, s-a specializat în chirurgie, obținând și un “brevet de invenție pentru combaterea maladiilor covârșitoare”. N-a profesat. S-a apucat de scris cam pe la finalul liceului – schițe, nuvele și teatru. Devine cunoscut, are succes, şi face atât de mulți bani din ceea ce publică încât își permite să cumpere o moșie lângă Moscova și chiar să-şi întreţină familia din banii câştigaţi.
Citisem undeva, cum, la finalul “Banchetului”, Socrate vrea să-şi convingă auditoriul să admită că geniul tragediei este acelaşi cu cel al comediei. Adevărat! Poţi fi banal în mii şi mii de feluri, genial mai rar sau deloc. Astăzi nu mai scrie nimeni tragedie, ca gen dramatic, iar pentru a scrie comedie, puţini ştiu ce înseamnă să creezi un contrast în replică, să scrii pentru actor şi să-l faci pe spectator să râdă. Beţi şi incapabili să-l urmărească pe filosof, adorm unul câte unul. Demonstraţia se pierde, dar esenţa a ceea ce a vrut să spună atunci filosoful grec se găseşte în piesele de teatru scrise de Anton Pavlovici Cehov.
Cehov scrie “Pescăruşul” cu ocazia sărbătoririi unei actriţe celebre; este o piesă despre criza vieţii interioare a artistului şi condiţia lui în artă, care rupe tradiţia şi desfiinţează genurile dramatice, o piesă cu multe paradoxuri, cu “discuţii despre literatură, puţină acţiune şi cinci laturi despre iubire”, pe care chirurgul stărilor sufleteşti o numeşte “comedie”. Un personaj se împuşcă şi moare, la final.
Când regizorul Nemirovici Dancenko îi cere o prezentare despre piesa amintită, dramaturgul îi răspunde: „Sunt gata să răspund cu capul, de toate dramele lăuntrice ale fiecărui personaj, iar o montare iscusită şi lipsită de banal, va cuceri sala”. La premieră spectacolul a fost un eşec, autorul piesei devine depresiv şi îşi promite că se lasă de scris teatru. N-a făcut-o.
Un spectacol cu un text scris de A.P. Cehov este greu de montat şi de jucat, pentru că e greu de adus pe scenă o criză interioară marcată de banalitatea vieţii de zi cu zi, iar – pentru actor – orice situaţie din text este o adevărată capcană. Marea surpriză este că regizorul Yiannis Paraskevopoulos înţelege toate paradoxurile dramaturgului rus şi face la teatrul craiovean un spectacol proaspăt şi viu, în care ideea scenică are rigoare şi coerenţă.
Invitat pentru a patra oară să monteze pe scena Naționalului craiovean, după ce a regizat spectacolele „Romeo și Julieta” (2005), „Medeea” (2006) și „Lysistrata” (2013), actor și regizor de teatru din 1995, Yiannis Paraskevopoulos s-a născut în Germania în 1971 şi în prezent locuieşte în Salonic, Grecia. A absolvit Studiile Superioare de Artă Dramatică de la Teatrul Naţional al Greciei de Nord, în 1993, iar în 1996 a fondat Organizaţa Teatrală „Nees Morphes”, la Salonic.
Regizorul alege ca centru de greutate al spectacolului cele două cupluri de artişti, cei doi scriitori (Treplev şi Trigorin) şi cele două actriţe (Nina şi Arkadina). Nina Zarecinaia (Iulia Colan) apare la moşia Arkadinei (Cerasela Iosifescu) „atrasă de lacul ăsta [al moşiei] ca un pescăruş”, unde îl întâlneşte pe Trigorin (Sorin Leoveanu) şi se îndrăgosteşte de scriitorul sătul de celebritate, despre care se spunea că “după Tolstoi şi Zola nu-ţi mai vine să-l citeşti pe Trigorin”.
Kostea Treplev (Vlad Udrescu), fiul Arkadinei, scriitor în devenire (care o iubea pe Nina Zarecinaia), pentru că nu are nicio bucurie de a trăi şi se simte neiubit, în final se împuşcă.
Personajele cehoviene vorbesc mult, mănâncă, joacă cărţi, trăiesc între două lumi, văd un spectacol de teatru, care este de fapt e o improvizaţie marcată de “rutină şi prejudecăţi”. Doi actori rostesc textul cu tot cu didascalii, pauze și numele personajelor, în timp ce alţii joacă. Scenele cu Trigorin (Sorin Leoveanu) şi Arkadina (Cerasela Iosifescu), sunt exemplar interpretate, cu atenţie mare la nuanțe. Pe Cerasela Iosifescu o ştim de la Teatrul “Nottara” din Bucureşti, unde a fost prea puţin distribuită. O actriţă de mare vitalitate scenică, iar în rolul Arkadina are o strălucire aparte pe scenă.
Montarea de o mare bogăţie a expresiei este completată de rafinamentul scenografiei Liei Dogaru care optează pentru puţin decor. Este folosită o turnantă ce se învârte în timp ce actorii joacă; în partea a doua a spectacolului, devine masa unui salon.
“Pescăruşul” este un spectacol despre un teatru nou, cu actori tineri, unde urmăreşti acţiunea cu bucuria descoperirii, aşteptând deznodământul fără să te plictiseşti. Efortul creator al realizatorilor este demn de stimă.
FOTO: Bogdan Dănescu
