„Pescăruşul“: un spectacol care se uită uşor sau o creaţie reuşită?
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-un-spectacol-care-se-uita-usor-sau-o-creatie-reusita/

„Pescăruşul“, cu Ştefan Bănică şi Emilia Popescu, în regia lui Claudiu Goga, a avut premiera la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Ziarul Metropolis vă prezintă două texte care analizează acest spectacol şi care ajung la concluzii diferite

Un articol de Adina Scorţescu, Judy Florescu|21 Mai 2013

„Pescăruşul“, cu Ştefan Bănică şi Emilia Popescu, în regia lui Claudiu Goga, a avut premiera la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Ziarul Metropolis vă prezintă două texte care analizează acest spectacol şi care ajung la concluzii diferite.

Un spectacol care se uită uşor

de Adina Scorţescu

În caietul-program al spectacolului, regizorul Claudiu Goga spune că, la Cehov, „nici victoria, nici înfrângerea nu au măreţie, ceea ce nu înseamnă că pasiunile şi conflictele nu ating cele mai înalte temperaturi. Dimpotrivă…“.

Dacă citeşti rândurile de mai sus la timp, s-ar putea să nu te mai mire discrepanţa dintre Nina, cea din primul act (fetiţa inocentă, plină de speranţă) şi acelaşi personaj, la finalul spectacolului – o apariţie cu ochii bulbucaţi şi faţa slinoasă, mai degrabă grotescă decât tristă.

Emilia Popescu şi Ştefan Bănică, în spectacolul Teatrului de Comedie

Într-adevăr, pasiunea pare să fi atins cea mai înaltă temperatură. Dar evenimentul pare să dăuneze ecologiei piesei. Sfârşitul Ninei este atât de spectaculos, încât o transformă în personaj principal, punându-i partenerii într-un con de umbră: pe Trigorin, scriitorul adulat de public (Ştefan Bănică), pe Irina Arkadina, actriţa cea plină de sine (Emilia Popescu), pe Treplev, scriitorul neînţeles, îndrăgostit de Nina.

Multe personaje, dar puţină viaţă

La prima vedere, decorul minimalist pe fundal negru ajută la actualizarea piesei: natura umană are aceleaşi suişuri şi coborâşuri, indiferent de locul în care e plasată – un mic orăşel de provincie, în Rusia secolului al 19-lea sau o metropolă din Uniunea Europeană, în zilele noastre.

Însă, pe măsură ce spectacolul se derulează, ai impresia că această concentrare pe dialog şi pe sentimente, în loc să infuzeze personajele cu viaţă, le seacă şi le pune ca într-un fel de insectar: una bucată femeie îndrăgostită şi nefericită, una bucată bărbat aparent puternic, în realitate vanitos şi laş, una bucată actriţă între două vârste, cu fumuri la cap etc.

Actorii ajung să joace, să reprezinte, în loc să fie, să trăiască (aşa cum zicea Stanislavski, citat în caietul-program). Dar sunt şi câteva excepţii: Alexandru Pavel (în rolul lui Treplev), Vladimir Găitan (Evgheni Dorn).

De la stânga la dreapta: Dragoş Huluba, Anca Dumitra, Mirela Oprişor, Florin Dobrovici, Vladimir Găitan şi Emilia Popescu

După spectacol, s-ar putea să rămâi doar cu amintirea unor imagini frumos construite. Ca de exemplu scena picnicului: Maşa (Mirela Oprişor), pe jumătate-beată, îmbrăcată în negru stă întinsă pe trunchiul gri-alb al unui copac care se curbează pe fundal (şi el tot negru). Un pahar de şampanie, aproape gol, e aşezat pe o ramură a copacului, aproape de tălpile Ninei. Scena are o frumuseţe picturală, care te scoate din timp.

E o pauză care-ţi prinde bine, ca să mai poţi răbda încă vreo două ore de teatru.

 

O creaţie reuşită a emoţiilor 

de Judy Florescu

Fundalul piesei „Pescăruşul“ conţine acea fascinantă nuanţă tantalică, foarte aproape de spiritul lumesc de astăzi, deşi piesa lui Cehov datează din 17 octombrie 1896.

Densitatea subtextuală a lui Cehov cere o anumită rigoare, o anumită profunzime a portretizării personajelor, dar regizorul Claudiu Goga a optat pentru o punere în scenă actuală, fără să fie extramodernă, plecând în primul rând de la text pe care l-a retradus Maşa Dinescu pentru a-l poziţiona cât mai bine în peisajul vieţii anilor noştri.

Interpretări nuanţate

Piesa este o creaţie reuşită a emoţiilor – care nu îl slăbesc o secundă pe spectator. Te regăseşti în replica unui personaj, apoi în starea lui, apoi în situaţia evidenţiată. „Pescăruşul“ prezintă file din viaţa unor suflete care, deşi caută desăvârşirea prin dragoste, îşi găsesc această dragoste niciodată împărtăşită, ci doar pribegită. Piesa este montată într-un stil tonic, revigorant şi compact.

Emilia Popescu şi Alexandru Pavel, în „Pescăruşul“

Fiecare personaj are povestea lui. Abia ce se termină o dramă interioară şi începe o dramă de familie; continuă drama socială, apoi satira la adresa poziţiei celebrităţii în societate şi fiecare personaj pare să aibă dreptate. Interpretările sunt bogate, nuanţate şi îţi captează atenţia şi gândurile de la primele replici – „De ce te îmbraci mereu în negru?“/ „Port doliu după viaţa mea“.

Speranţă şi autodistrugere

Rareori îţi este dat să vezi fragmente din viaţă atât de diferite şi atât de puternic corelate: de la decorul simplist realizat de Lia Dogaru, la costumele concepute de Liliana Cenean la ilustraţia muzicală aleasă de Claudiu Goga pentru a intensifica momentele construite de actori.

Personajul Ancăi Dumitra portretizează cel mai bine situaţia tinerilor în zilele noastre – toţi au vise multe şi măreţe, dar nu sunt deloc încurajaţi să şi le îndeplinească, fiind în mare parte ignorate apoi descurajate prin neîncredere. În cele din urmă Nina devine cine îşi doreşte, dar nu şi în ochii iubirii vieţii ei, ceea ce o împinge la autodistrugere.

Alexandru Pavel este Costea, un scriitor al cărui talent este pus la îndoială de toţi din preajma lui, inclusiv de propria mamă. Peste ani, scriitura lui ajunge să fie apreciată, dar nu şi înţeleasă. Încearcă prin orice fel să obţină dragoste de la cei din jur, dar cele mai importante femei din viaţa lui – prima iubire şi mama erau fascinate de acelaşi om – Trigorin.

Anca Dumitra şi Ştefan Bănică, în „Pescăruşul“

Iar Trigorin (Ştefan Bănică), un scriitor a cărui celebritate nu îi alină defel freamătul sufletesc, recunoaşte că nu a avut putere niciodată să aleagă în viaţa lui şi că nu îşi dă seama de ce femeile sunt atrase de asta.

În personajul Mirelei Oprişor, Maşa, regăsim urmele înstrăinării sociale, depărtarea de sine şi suferinţa din cauza lipsei apartenenţei. Singura cale de exprimare este prin dependenţă.

Doctorul Evgheni, interpretat de Vladimir Găitan, este un fel de vraci sufletesc, singurul încrezător în talentul de scriitor al lui Costea. Niciodată nu-i arată asta făţiş, lăsându-l să alunece în agonia neîmplinirii ce îl împinge spre sfârşit.

Complexitatea interpretărilor actoriceşti ne deschide lumi aparte, în care sunt pictate tablouri de singurătate veşnică, dorinţe neîmplinite, visuri otrăvitoare şi pasiuni nestăvilite, toate expuse pe peretele vieţii, aşa cum o descria Cehov la 36 de ani.

INFO

Teatrul de Comedie, Bucureşti

„Pescăruşul“, de A. P. Cehov

Regia: Claudiu Goga
Decor: Lia Dogaru
Costume: Liliana Cenean
Distribuţie: Emilia Popescu, Ştefan Bănică, Vladimir Găitan, Florin Dobrovici, Carmen Tănase, Gheorghe Dănilă, Mirela Oprişor, Dragoş Huluba, Anca Dumitra, Alexandru Pavel

Rating: Adina Scorţescu ●●●○○
Rating: Judy Florescu     ●●●●●

Foto: Mihaela Marin

17
/11
/19

În perioada 22 - 24 noiembrie va avea loc, la Romexpo, în pavilionul B1, cea de a 24-a ediție a GoodWine – Bucharest Wine Fair, cel mai longeviv târg de vinuri din România. Și la această ediție vizitatorii vor putea degusta gratuit sute de vinuri de la crame de top românești și din străinătate și vor putea descoperi noutățile propuse de organizatori.

16
/11
/19

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu organizează a cincea ediție a Zilei Europene a Spectatorului, sâmbătă, 16 noiembrie 2019, ora 19:00, acțiune realizată în cadrul proiectului european Be SpectACTive!. Evenimentul reprezintă una dintre activitățile susținute de grupul local de spectatori activi, care pe parcursul anului este implicat în diverse etape de creație sau programare, pentru TNRS și FITS.

15
/11
/19

În ziua când am răspuns invitației onorante de a mă implica în bunul mers al festivalului arădean, ca director artistic, timp de aproape un deceniu, între 2002 și 2010, mi-am amintit de căldura cuvintelor regretatului meu frate, Victor Parhon, aflat în această ipostază până în anul trecerii sale în eternitate, cu privire la carsimaticul public de aici, la emoția sa neînchipuit de puternică, la trăirile  unor adevărați și fideli prieteni ai scenei și ai valorilor pe care aceasta le cultivă.

15
/11
/19

La sfârșitul săptămânii, pe 16 și 17 noiembrie, pe scena Sălii Mari, ora 19:00, va avea loc cea de-a doua premieră a stagiunii Teatrului Național Iași, Acasă la tata de Mimi Brănescu, în regia lui Claudiu Goga, un spectacol de excepție, dedicat Zilei Dramaturgiei Românești. Pe 15 noiembrie este programată avanpremiera, în cadrul unui eveniment caritabil de notorietate, Zâmbet în dar, gală organizată de Salvați Copiii Iași.

15
/11
/19

“The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei românești în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, are loc la Film Forum din New York între 15 și 26 noiembrie 2019.

15
/11
/19

Serile de film de la Centrul Ceh se apropie de sfârșit, iar pe 18 noiembrie va fi proiectat penultimul documentar al ediției de toamnă, „Year Without Magor: Genius Cannot Be Faked” și în ziua următoare, pe 19 noiembrie, la Fiction Tuesdays, va rula „The Inheritance or Fuckoffguysgoodday”.

15
/11
/19

Serialele „Narcos”, „4 Blocks”, „O Doutrinador”, „Un gallo para Esculapio” și „El Lobista”, producții realizate în America Latină și Europa vor fi difuzate de postul TNT, începând cu 18 noiembrie. Serile de luni vor fi dedicate băieților răi și vor purta titlul generic de „Lunea Mafioților”.

13
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Realizator de seriale TV şi de filme, Rodrigo Sorogoyen este unul dintre noile talente din cinematografia spaniolă. Distribuit în sălile din România de Transilvania Film, „El reino” („Jocuri de putere”, 2018), deja penultimul său lungmetraj (între timp a lansat în 2019 şi „Madre”), este un impunător thriller politic.

Page 1 of 84012345...102030...Last »