Peste 200.000 de oameni au participat la a doua ediție SPOTLIGHT 
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-200-000-de-oameni-au-participat-la-a-doua-editie-spotlight/

Peste 200.000 de oameni au ieşit în stradă pentru a doua ediţie Spotlight – Bucharest International Light Festival. Timp de 4 zile Calea Victoriei a devenit pietonală şi a reunit instalaţii de artă ale artiştilor români şi internaţionali, sesiuni de video-mapping şi iluminat arhitectural care au reinventat principalele clădiri de pe acest traseu: Cercul Militar Naţional, Hotelul Novotel, Clădirea CEC, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Naţional de Artă al României.

Un articol de Liliana Matei|10 mai 2016

 

Pentru că anul acesta Spotlight a stat sub semnul candidaturii orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, care are printre priorități accesul la artă și migrarea evenimentelor culturale din centru spre periferia orașului, Spotlight a fost prezent și în cartierele bucureștene, prin iluminarea arhitecturală a unor clădiri emblematice – Foișorul de Foc, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Statuia geniului „Leul”.
Un show impresionant a marcat deschiderea oficială. Zoli Toth Project și britanicii de la Lords of Lightning au fost primii artiști care au pus Capitala într-o altă lumină, din centru și până-n cartiere.
Una dintre principalele atracții ale Festivalului, video-mapping-ul realizat de Mindscape Studio, Odă Bucuriei, a marcat Ziua Europei (9 mai). Cercul Militar a fost scena unui poem vizual de forme și culori spus pe acordurile lui Ludwing van Beethoven, în a patra mișcare a Simfoniei a 9-a. Mulțumiri Societății Române de Radiodifuziune și Electric Brother.
O altă instalație care a surprins publicul prezent prin amploare și ingeniozitate a fost holograma de proporții uriașe, realizată de artiștii români de la Aural Eye Visions Studio, proiectată pe clădirea BCR. Pentru realizarea acesteia s-a folosit cel mai puternic proiector din țară în acest moment (30.000 de lumeni). Instalația s-a bazat pe cele mai noi tehnologii de facetracking existente, care au cel mai mare nivel de interactivitate. Ecranul a avut 3 straturi de 20m x20m.

 

În ultima seară a festivalului, cei de la Les Ateliers Nomad au pregătit o surpriză, prin intervenția live a doi artiști români,  Mr.Jurjak și Melak (Nopame), care au controlat prin intermediul instalațiilor proiecția, sunetul și luminile de pe Hotelul Novotel, oferind un scurt live session celor prezenți în locație. Tema muzicală de bază a fost piesa „Șoapte” a artistului Mr.Jurjak, împărțită pe instrumente și armonii, asociate fiecărui buton din controlere, la care s-au adăugat elemente de percuție, astfel încât publicul a putut interveni direct asupra compoziției.
Festivalul Internațional al Luminii, partener din acest an, a fost prezent cu trei instalații, care au oferit publicului bucureștean accesul la instalații de artă realizate de artiști internaționali prin Light Carpet IRIS (NL), The Penguin Army (DE) și Angels of Freedom (ISR).
Un alt partener internațional puternic, Signal Festival din Praga a facilitat prezența la festival a instalației Fantastic Planet (AU), realizată de artista Amanda Parer, un gigant gonflabil și luminos, cu o înălțime de 12 metri.
Resursele alocate au fost impresionante, o echipă de peste 100 de oameni contribuind la realizarea festivalului, dintre care peste trei sferturi constând în personal tehnic specializat. În total, o suprafață de aproximativ 6500 m2 a fost iluminată în cadrul festivalului.
Festivalul Internațional al Luminii poziționează Bucureștiul în circuitul celor mai importante capitale europene ce găzduiesc manifestări similare și își propune să includă orașul București în circuitul celor mai importante festivaluri de profil și, în același timp, să îi ofere publicului larg un spectacol unic în România.

 

Urmează:
Festivalul de muzică alternativă Sound & Vision (20 – 22 mai)

Evenimentul dedicat copiilor Cișmigiul copiilor (29 mai)

Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă B-Fit in the street! (9-12 iunie)

 

 

20
/09
/16

Cea de-a doua ediție a Trienalei de Arhitectură East Centric a început în weekend în capitală cu deschiderea expoziției principale găzduită de Teatrul Național din București și conferințe susținute de invitați din Japonia, Austria și România. Trienala continuă cu prezentările publice și jurizarea pentru Premii Arhitext East Centric. Toate cele 4 expoziții majore din cadrul Trienalei pot fi vizitate zilnic, între orele 10 și 18, la TNB și ARCUB Gabroveni, până pe 9 octombrie.

16
/09
/16

Timișoara este orașul românesc ales pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021, a anunțat, astăzi (vineri), Steve Green, șeful juriului, într-o conferință de presă desfășurată la sediul Bibliotecii Naționale a României. Oraşele contracandidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 au fost Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare.

16
/09
/16

Bucureștenii sunt invitați să participe, la sfârșitul acestei săptămâni, la evenimentele dedicate împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a Capitalei organizate în Piața Constituției și parcurile Cișmigiu și Herăstrău, unde urmează să aibă loc concerte, expoziții, ateliere, spectacole de teatru și parade sau plimbări cu trăsura. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

12
/08
/16

6 artiști și 6 artizane își expun creațiile în Bastionul Țesătorilor din Brașov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează și promovează creația unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.