Peste 6600 de participanți la „Filme pentru liceeni” în 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-6600-de-participanti-la-filme-pentru-liceeni-in-2015/

Două luni, două filme în premieră şi 13 oraşe din România. Proiectul „Filme pentru liceeni” a adus împreună peste 6.673 de liceeni şi 393 de profesori din România care au vizionat şi discutat despre două filme europene în premieră. Cele 62 de evenimente care au deschis catalogul filmelor bune au avut loc în Bucureşti, Slobozia, Giurgiu, Caracal, Slatina, Râşnov, Topliţa, Moineşti, Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Târgovişte, Moreni, Corabia.

Un articol de Liliana Matei|10 decembrie 2015

Primul film vizionat de elevii din cele 13 orașe a fost Keep rollin’ (Nu te opri), o comedie dramatică ce vorbește despre trei tineri cu dizabilități loco-motorii ce plănuiesc să jefuiască o benzinărie. Liceenii au descoperit și au discutat, pe marginea filmului, despre bullying, discriminare și egalitate de șanse. ,,Nu judeca oamenii după aparențe” a spus o elevă din Timișoara, după ce a văzut filmul, iar o elevă din București a regăsit că filmul ilustrează ,,dragostea ca experienta, cunoastere, depășirea condiției fizice prin puterea interioară, integrarea persoanelor cu nimic diferite ca identitate, întrucât căpătăm umanitatea prin rațiune și afect, nu prin natura fizică””.

Pentru o altă elevă, Valentin e un personaj de film complex și interesant, ,,deoarece a evoluat pana la finalul filmului, devenind o persoană mai bună, reușind să depășească limitele care existau in mintea celorlalți legate de inabilitățile sale”.

Cel de-al doilea film, Keeper, prezină povestea unui tânăr de 15 ani care află că va deveni tată. Liceenii au primit filmul cu interes și empatie și au dezbătut despre responsabilitate în contextul situației reprezentate în film. Pe această cale, liceenii au aflat și despre resursele de consiliere disponibile prin intermediul serviciilor de planificare familială.
Impactul filmului poate fi urmărit cel mai bine în timpul vizionării acestuia împreună cu elevii. Daca filmul Keep Rollin i-a atras prin umorul său spre reflecții asupra problemelor pe care le confruntă persoanele cu dizabilități, Keeper i-a motivat prin realismul situației prezentate și prin finalul deschis, să își imagineze diferite soluții pentru dificultățile întâlnite de către cei doi tineri părinți.

Din punct de vedere al temelor sociale, elevii au fost interesați de subiecte precum responsabilizarea (in societate, in cuplu sau în adolescență), combaterea discriminării sau relația părinte-copil. La rândul lor, profesorii s-au arătat deschiși să aprofundeze aceste teme la sala de clasă. În privința lecțiilor de cinema, discuțiile s-au situat în zona diferențelor dintre filmul documentar și filmul de ficțiune biografic sau inspirat din evenimente reale și în zona actoriei de film, unde elevii au discutat despre actorii copii si improvizația ca metodă de lucru.

Discuțiile din cadrul evenimentelor s-au extins la școală și au fost completate de o serie de lecții teoretice de cinematografie. Profesorii au avut la dispoziție o platformă creată special pentru ei, gratuită, cu planuri de lecții sociale și cinematografice aferente fiecărui film, realizate de Asociația Culturală Macondo în colaborare cu Lanterna Magică, o asociație elvețiană cu peste 20 de ani de experiență în educația prin film. Ileana Bîrsan a condus workshop-urile din București, care au vizat primele lecții de cinema: Scurtă istorie a cinematografului, Genurile de film, De la documentar la ficțiune și Actorul de film.

Rezultatele metodei de educație prin film au fost sesizate de cadrele didactice din cele 13 orașe. În viziunea domnului Chisavu Nicolae, director adjunct la liceul Tehnologic ”Henri Coandă” din Râmnicu Vâlcea ”un film bun este mai educativ decat 10 ore la școală și mai ales explicațiile de după contează enorm de mult ”.

Anul următor, în 2016, proiectul continuă cu alte 4 filme de excepție, The boy and the beast/ Băiatul și bestia (Mamoru Hosoda), Mustang (Deniz Gamze Ergüven), La vie en grand/ Trăiește din plin (Mathieu Vadepied) și Louder Than Bombs/ Înapoi acasă (Joachim Trier).

Despre organizatori:

Înființată în 2007, Asociația Culturală Macondo deține o experiență considerabilă în dezvoltarea de proiecte în domeniul cultural, cu precădere în cel cinematografic, dar și în distrubuția de filme de artă pe piața din România.

Lanterna Magică este un club internațional de cinema pentru copii, fondat în Elveția, cu o existență de peste 20 de ani. Obiectivele sale constau în încurajarea tinerelor generații în studiul culturii cinematografice și în oferirea de instrumente pentru a înțelege imaginile cu care ei interacționează zi de zi. În perioada 11 septembrie 2013 – 25 iunie 2014, cele 75 de cluburi Lanterna Magica existente în Elveția au adus 220.000 tineri la evenimentele lor.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.