Philip Seymour Hoffman – Actori celebri decedați din cauza abuzului de droguri
https://www.ziarulmetropolis.ro/philip-seymour-hoffman-actori-celebri-decedati-din-cauza-abuzului-de-droguri/

De la Philip Seymour Hoffman, decedat duminică, cel mai probabil în urma unei supradoze de heroină, până la John Belushi şi Marilyn Monroe, numeroşi actori celebri au decedat prematur din cauza abuzului de alcool sau droguri.

Un articol de Petre Ivan|4 februarie 2014

De la Philip Seymour Hoffman, decedat duminică, cel mai probabil în urma unei supradoze de heroină, până la John Belushi şi Marilyn Monroe, numeroşi actori celebri au decedat prematur din cauza abuzului de alcool sau droguri.

Philip Seymour Hoffman (46 ani), în 2014

Philip Seymour Hoffman, recompensat cu premiul Oscar pentru rolul scriitorului Truman Capote din filmul „Capote”, în 2006, a fost găsit mort, duminică, în apartamentul său din New York, cu o seringă înfiptă în braţ, din câte se pare, victimă a unei supradoze de heroină, notează Mediafax.

Cory Monteith (31 ani), în 2013

Actorul canadian Cory Monteith, din serialul de mare succes „Glee”, a murit pe 14 iulie 2013, la Vancouver, din cauza unei supradoze de heroină şi alcool, la câteva săptămâni după ce s-a externat de la dezintoxicare.

Heath Ledger (28 ani), în 2008

Ledger a fost găsit mort, în apartamentul său din New York, pe 22 ianuarie 2008, din cauza unei „intoxicaţii acute cu medicamente”, printre care antidepresive, analgezice şi anxiolitice, la scurt timp după ce interpretase rolul Jokerului din „Cavalerul negru”.

River Phoenix (23 ani), în 1993

River Phoenix a decedat din cauza unui infarct provocat de o supradoză de droguri, pe 31 octombrie, la Hollywood. Pe numele său adevărat River Jude Bottom, River Phoenix a fost, de asemenea, compozitor şi cântăreţ.

Philip Seymour Hoffman

Romy Schneider (44 ani), în 1982

Romy Schneider a decedat în apartamentul ei din Paris, în urma unui abuz de somnifere şi alcool, în noaptea de 29 mai 1982, la zece ani după decesul fiul său David, în vârstă de 14 ani, într-un accident.

John Belushi (33 ani), în 1982

John Belushi, actorul american de origine albaneză, a murit din cauza unei supradoze de alcool şi droguri pe 5 martie, la hotelul Château Marmont din Los Angeles.

Jean Seberg (41 ani), în 1979

Seberg a fost dată dispărută la sfârşitul lunii august 1979, iar trupul neînsufleţit a fost găsit pe 8 septembrie, în maşina personală, în apropiere de domiciliul său din Paris. Rezultatele anchetei au indicat sinuciderea, atribuind decesul unei supradoze de barbiturice şi alcool.

Judy Garland (47 ani), în 1969

Actriţa şi cântăreaţa americană Judy Garland, pe numele ei adevărat Frances Ethel Gumm, a decedat la Londra, pe 22 iunie 1969, din cauza unei supradoze de barbiturice. ”

Marilyn Monroe (36 ani), în 1962

Marilyn Monroe – sex-simbol al epocii sale – a murit în noaptea de 5 august 1962, în vila sa din Brentwood, în apropiere de Los Angeles. Printre cauzele posibile ale morţii, rămase neelucidate, se numără sinucidere, supradoză de medicamente şi chiar asasinat politic.

Foto cu Philip Seymour Hoffman și River Phoenix – Cinemagia

28
/04
/23

La invitaţia Cinematecii din Oslo, care va găzdui în perioada 5-14 mai un festival al filmului românesc, ce include şi o retrospectivă dedicată regizorului Cristian Mungiu, am scris un scurt text despre cum arată cinematografia română în prezent.

26
/04
/23

Ieri la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a XVII-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. „Oameni de treabă” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru „Cel mai bun film”. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor putea fi urmărite joi, pe 27 aprilie, de la ora 23:00, pe PRO CINEMA.

24
/04
/23

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a XVII-a ediție în Sala Mare a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 25 aprilie va fi prezentat, în premieră, de duo-ul format din actrița și scenarista Lia Bugnar și actorul Marius Manole.

21
/04
/23

Mai sunt 4 zile până când noul serial western „Django” va fi difuzat în premieră exclusivă în România de Focus Sat. Producția filmată integral în România este un western complet diferit de canoanele genului, care are în distribuție nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV unică.

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.