Pictură cubistă de Picasso, vândută cu 63,4 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/pictura-cubiste-de-picasso-vanduta-cu-634-milioane-de-dolari/

„Femme Assise” (1909), una dintre primele picturi cubiste ale lui Pablo Picasso, s-a vândut, zilele trecute, cu suma de 43,2 de milioane de lire sterline (63,4 milioane de dolari) în cadrul unei licitaţii organizate de casa Sotheby’s din Londra, cu aproape 20 de milioane de dolari mai mult decât estimarea iniţială

Un articol de Petre Ivan|24 iunie 2016

Descrisă de Sotheby drept „cea mai importantă pictură cubistă apărută pe piață de zeci de ani”, „Femme Assise” a depășit recordul oferit pentru o lucrare cubistă la vreo licitație.

Potrivit experților, pictura o înfățișează pe iubita și muza lui Picasso, Fernande Olivier.

Fostul proprietar al lucrării, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a cumpărat inițial „Femme Assise” la o licitație organizată de Sotheby’s în 1973 cu suma de 340.000 de lire sterline (486.000 de dolari).

Prețul cu care a fost adjudecată marți „Femme Assise” nu îl depășește însă pe cel obținut de o altă lucrare a lui Picasso, „Femmes d’Alger”, care a fost vândută în 2015 cu 149 milioane de dolari.

Foto: Femme Assise Picasso – facebook