Pierre Lemaitre a câştigat premiul Goncourt
https://www.ziarulmetropolis.ro/pierre-lemaitre-a-castigat-premiul-goncourt/

Scriitorul Pierre Lemaitre a fost recompensat cu premiul Goncourt pe 2013 – cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru volumul său ,,Au revoir là-haut”, informează AFP.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

Scriitorul Pierre Lemaitre a fost recompensat cu premiul Goncourt pe 2013 – cel mai prestigios trofeu literar francez -, pentru volumul său „Au revoir là-haut”, informează AFP.

Acest roman, publicat de editura Albin Michel, despre o generaţie pierdută, demobilizaţii din Primul Război Mondial, sacrificaţi de o Franţă vlăguită după patru ani de oroare în tranşee, a fost recompensat de membrii juriului Goncourt, în al doilea tur de scrutin, cu şase voturi contra patru.

Pierre Lemaitre, care se număra printre favoriţi, l-a învins pe principalul său contracandidat, Frédéric Verger, care era nominalizat cu romanul său de debut, „Arden”, apărut la editura Gallimard.

Ceilalţi doi scriitori nominalizaţi în acest an la premiul Goncourt au fost Jean-Philippe Toussaint, cu romanul „Nue” (editura Minuit), şi Karine Tuil, cu romanul „L’invention de nos vies” (editura Grasset).

Premiu prestigios pentru Pierre Lemaitre, scriitorul tradus în peste 20 de limbi

Pierre Lemaitre, născut pe 19 aprilie 1951, la Paris, este un romancier şi scenarist francez. Romanele sale au fost traduse în peste 20 de limbi străine. Din 2011, Pierre Lemaitre este administrator al Société des gens de lettres (SGDL).

Premiul Goncourt pe 2012 a revenit scriitorului francez Jérôme Ferrari, pentru volumul „Le Sermon sur la chute de Rome”, publicat la editura Actes Sud.

Juriul Goncourt, prezidat de Edmonde Charles-Roux, include zece membri, care se reunesc în luxosul restaurant Drouant din Paris. Juraţii decernează în fiecare an mai multe premii literare, dintre care cel mai renumit este premiul Goncourt.

Pierre Lemaitre

Cărţile scriitorului Pierre Lemaitre, în librării

În 2013, sezonul trofeelor literare din Franţa a debutat cu marele premiu al Academiei Franceze, decernat pe 24 octombrie scriitorului Christophe Ono-dit-Biot, pentru volumul „Plonger”, publicat de editura Gallimard.

Tot luni, în aceeaşi zi cu premiul Goncourt, va fi decernat premiul Renaudot. Premiul Femina va fi decernat pe 6 noiembrie, în timp ce premiul Médicis va fi acordat pe 12 noiembrie, notează Mediafax.

Premiul Interallié încheie sezonul distincţiilor literare franceze pe 19 noiembrie.

Foto credit: Pierre Lemaitre

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.