Politică, religie și dragoste în primele filme confirmate la TIFF 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/politica-religie-si-dragoste-in-primele-filme-confirmate-la-tiff-2017/

Cele mai bune filme de peste an vin în 2017 la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, a cărui ediţie cu numărul 16 va avea loc între 2 şi 11 iunie. Premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile de sfârşit de an ale criticilor, primele titluri anunţate din programul festivalului prefigurează o selecţie eclectică, din care nu vor lipsi filme ce abordează teme fierbinţi ale momentului – politică, religie, societate – , dar şi filme de gen cu cârlig la marele public.

Un articol de Petre Ivan|22 februarie 2017

TIFF 2017. În best of-ul anual din secțiunea Supernova vor intra producții lansate la Cannes, Veneția, Berlin, Locarno, Karlovy Vary sau Toronto, unele propuse la Oscar. Printre primele titluri confirmate se află Neruda, de Pablo Larraín (No, El Club, Jackie), care va rula în premieră la Cluj-Napoca.

Selecționat în Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, propus de Chile la Oscar, nominalizat la Globul de Aur și distribuit în România de Independența Film, Neruda este o biografie neconvențională inspirată de povestea reală a poetului premiat cu Nobel, Pablo Neruda, persecutat de regimul comunist al lui Gabriel González Videla, după ce l-a criticat public, în 1948, cu un Gael Garcia Bernal de zile mari.

Tot un premiat cu Nobel este eroul comediei negre propusă de Argentina la Oscar, El ciudadano ilustre/ The Distinguished Citizen (r.

Ministry of Love

Ministry of Love

Gastón Duprat și Mariano Cohn). Un scriitor celebru acceptă invitația de a face o vizită în orașul natal din Argentina, sursa inspirației tuturor romanelor sale. Cea mai proastă idee din lume, atunci când ai folosit oameni reali drept personaje în cărțile tale! Rolul i-a adus lui Oscar Martínez premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Veneția. Omul greșit în locul greșit dă naștere unei comedii spumoase, Ministry of Love (r. Pavo Marinkovic), proiectată în peste 15 festivaluri. Un biolog croat se trezește într-o misiune națională ingrată: să verifice care dintre văduvele de război și-au găsit iubiți și n-ar trebui să se mai bucure de pensia de pe urma soților.

O odă adusă lui Buster Keaton și Jacques Tati, comedia Paris, pieds nus/ Lost in Paris îi are în rolurile principale chiar pe regizorii Dominique Abel și Fiona Gordon (ale căror filme cu parfum unic au fost prezentate de-a lungul anilor la TIFF), alături de veterana Emmanuelle Riva. O mătușă de 93 de ani dispare fără urmă, iar nepoata ei și un tip fără adăpost o caută prin Paris, pretext pentru gaguri, glume și coincidențe perfect regizate, care amintesc de comediile mute.

(M)ucenicul

(M)ucenicul

De la Cannes, secțiunea Un Certain Regard, vine The Student/ (M)ucenicul, de Kirill Serebrennikov (Betrayal), un film bulversant despre un adolescent din Rusia care devine radical ortodox și contestă cu Biblia în mână tot ce se întâmplă în jurul său. Fundamentalism religios, criză adolescentină și identitate sexuală într-un film distribuit în România de Transilvania Film, din 31 martie.

Piața Unirii va găzdui, ca în fiecare an, câteva dintre cele mai spectaculoase proiecții de la TIFF. Marele câștigător al Trofeului Transilvania cu Stockholm, Rodrigo Sorogoyen revine cu un thriller pe muchie de cuțit, Que Dios Nos Perdone/ May God Save Us, despre doi polițiști ale căror acțiuni  devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului în serie pe care îl urmăresc. În cu totul alt registru, exuberantul La pazza gioia / Like Crazy (r. Paolo Virzì), proiectat la Cannes și distribuit de

La Pazza Gioia

La Pazza Gioia

Independența Film, urmărește prietenia emoționantă și plină de surprize dintre două femei care se cunosc într-o clinică de psihiatrie.

Imprevizibile și provocatoare, filmele din secțiunea Ce se întâmplă, documentarule? / What’s Up, Doc? pun în discuție dileme actuale. La Libertad del Diablo/ Devil’s Freedom (r. Everardo González), proaspăt proiectat la Berlinală, este o impresionantă explorare a dramelor de dincolo de cifre. Doar în ultimii cinci ani, războiul drogurilor a produs peste 100.000 de morți și dispăruți în Mexic. Purtând măști care să-i protejeze, victime și călăi se destăinuie, cu efecte dintre cele mai consternante. În Austerlitz, selectat la Veneția, regizorul ucrainean Sergei Loznitsa filmează în alb-negru turiștii în vizită la lagărele de concentrare. Selfie-uri, zâmbete și comentarii neadecvate – locurile în care a fost posibil Holocaustul devin obiective turistice golite de rezonanță istorică.

Granița dintre ficțiune și documentar dispare în ultra-stilizatul All These Sleepless Nights (r. Michal Marczak), ce surprinde viețile de noapte agitate ale doi tineri din Varșovia și, prin extensie, deriva existențială a generației Facebook. Proiectat la Karlovy Vary, filmul a câștigat premiul pentru Cel mai bun documentar la Sundance.

Foto: TIFF 2017 – tiff.ro

20
/08
/14

A zecea ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), evenimentul cinematografic anual dedicat iubitorilor de filme care nu sunt distribuite în circuitul multiplexurilor, se va desfăşura în acest an în două etape - între 21-31 august, în Vama Veche, iar în Bucureşti, între 21-28 noiembrie.

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.