Radu Lupu – o audiţie privilegiată, în deschidere la Festivalul Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/portret-radu-lupu-o-auditie-privilegiata-in-deschidere-la-festivalul-enescu/

„Un pianist de geniu“, „un sunet incredibil de rafinat“, „un artist pe care trebuie să te duci să-l asculţi, dacă ai şansa“. Radu Lupu deschide Festivalul Internaţional „George Enescu“ pe 1 septembrie, la Bucureşti

Un articol de Adina Scorţescu|18 aprilie 2013

PORTRET „Un pianist de geniu“, „un sunet incredibil de rafinat“, „un artist pe care trebuie să te duci să-l asculți, dacă ai șansa“. Radu Lupu deschide Festivalul Enescu pe 1 septembrie. 

A început să cânte la pian la vârsta de 6 ani. La 12 ani, Radu Lupu își făcea debutul, cu propriile compoziții. A studiat la Conservatorul din București cu Florica Musicescu și Cella Delavrancea (pianistă celebră, profesoara lui Dinu Lipatti), după care – în 1961 – a primit o bursă la Conservatorul de Stat din Moscova, unde a învățat cu Heinrich Neuhaus și cu fiul acestuia, Stanislav Neuhaus.

A câștigat premiul întâi la cele mai prestigioase competiții de profil, Van Cliburn și Leeds, după care a urmat o carieră internațională. Prima apariție importantă în Statele Unite s-a întâmplat în 1972, sub bagheta lui Daniel Barenboim (care va fi și dirijorul concertului de pe 1 septembrie, din cadrul Festivalului Enescu). În 1978, a cântat prima oară cu Filarmonica din Berlin, sub bagheta lui Herbert von Karajan. În 1986 a deschis Festivalul de la Salzburg cu Filarmonica din Viena, sub bagheta lui Riccardo Muti.

La 67 de ani, Radu Lupu este considerat unul dintre cei mai importanți interpreți ai repertoriului clasic (Beethoven, Brahms, Mozart și Schubert) și, ca pianist, „unul dintre primii trei din lume“ (după cum declara Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului Enescu, într-un interviu pentru „Observator cultural“).

Înregistrări de colecție

Cariera sa discografică include peste 20 de înregistrări la Decca, printre care: integrala concertelor lui Beethoven (cu Filarmonica din Israel, condusă de Zubin Mehta), integrala sonatelor pentru vioară și pian de Mozart. Pentru înregistrarea sonatelor de Schubert (D. 960 și 664), Radu Lupu a primit un premiu Grammy în anul 1995.

Pe lângă rafinamentul pianistic (un jurnalist american spunea că „sub mâna lui Radu Lupu, sunetele devin atât de ușoare încât parcă nici n-au fost atinse“), lipsa înregistrărilor din ultimul timp a făcut ca spectacolele lui să devină adevărate evenimente, care se desfăşoară cu casa închisă (e valabil şi pentru concertele de la Bucureşti, pentru care biletele s-au epuizat deja).

Într-un articol publicat anul acesta în revista „The New Yorker“, jurnalistul vorbeşte despre privilegiul de a fi în sala de concert, știind că ceea ce auzi, aici și acum, nu se va mai repeta vreodată, așa că urechile și creierul tău trebuie să absoarbă tot ce pot.

Toată lumea spune o poveste diferit și această poveste trebuie să fie convingătoare și spontană. Dacă nu este convingătoare și spontană, este lipsită de valoare.

Radu Lupu,
pianist

Pe 1 septembrie, sub bagheta lui Daniel Barnboim, alături de orchestra Staatskapelle Berlin, Radu Lupu va interpreta Concertul nr. 4 pentru pian și orchestră de Beethoven, considerat de criticii muzicali cel mai bun, dar și cel mai dificil concert pentru pian al lui Beethoven. A doua zi, pe 2 septembrie, Daniel Barenboim și Radu Lupu vor interpreta, împreună, concertul pentru două piane în Mi bemol Major K 365 de Mozart.

Foto: Radu Lupu – Official Page

22
/02
/17

Cu 30.000 de bilete individuale epuizate în primele ore de la punerea în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10, în rețeaua Eventim, și un total de 34.000 de bilete epuizate în primele 24 de ore, Festivalul Internațional George Enescu a înregistrat și pentru ediția 2017 noi recorduri de vânzare. Abonamentele pentru ediția 2017, puse în vânzare pe 5 decembrie, s-au epuizat, de asemenea, într-un timp record.

21
/02
/17

Foștii membrii Beatles Paul McCartney și Ringo Starr au avut prima lor colaborare după șapte ani. Veteranii muzicieni, singurii membri în viață ai celebrului grup din Liverpool, s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru o colaborare de studio la ultimul album al lui Ringo Starr.

21
/02
/17

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susține un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică București. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la nașterea regretatului dirijor și compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

16
/02
/17

Biletele individuale pentru Festivalul Enescu 2017 s-au pus în vânzare în această dimineață (16 februarie), de la ora 10.00, în rețeaua EVENTIM, atât online, cât și în rețeaua magazinelor EVENTIM din întreaga țară la birourile EVENTIM din București și din țară, precum și pe site-urile EVENTIM din străinatate şi în reţelele EVENTIM internaţionale. Între 2 și 24 septembrie, Festivalul Enescu aduce la București și în alte șapte orașe din peste 3.000 de artiști din întreaga lume în cadrul a 80 de evenimente.

15
/02
/17

Concertul Orchestrei Naţionale Radio din 17 februarie 2017, ora 19.00, de la Sala Radio, îl va aduce la pupitru pe cunoscutul dirijor Cristian Oroșanu. Programul va cuprinde exclusiv muzică rusă, respectiv Simfonia concertantă în mi minor pentru violoncel şi orchestră, op. 125 de Prokofiev, avându-l ca solist pe tânărul violoncelist Ştefan Cazacu, şi superba Simfonie Manfred în si minor, op. 58, de Ceaikovski.

13
/02
/17

Cântăreaţa britanică Adele a câştigat cinci trofee cea de-a 59-a ediţie a galei premiilor Grammy, la categoriile cel mai bun album al anului, cel mai bun cântec al anului, înregistrarea anului, cel mai bun album pop şi cea mai bună interpretare pop. David Bowie a fost premiat postum, pentru ”Blackstar”, cu un trofeu Grammy.

13
/02
/17

În urmă cu un secol și jumătate, într-o zi de 13 februarie (1867), Johann Strauss (fiul) prezenta în premieră, la Viena, "Dunărea Albastră", valsul care va deveni una dintre cele mai populare piese muzicale ale repertoriului classic. Cu ocazia jubileului de 150 de ani, muzeul Dinastiei Strauss găzduiește o expoziție care prezintă contextul istoric în care s-a născut valsul vienez.

10
/02
/17

Un veritabil templu al operei, Teatro alla Scala are o tradiție de peste 300 de ani și reputația unui spațiu muzical magic, în care orice muzician își dorește să ajungă măcar o dată în carieră și fiecare iubitor de operă visează să vadă măcar un spectacol.

09
/02
/17

Biletele individuale pentru Festivalul Internațional "George Enescu" se pun în vânzare pe 16 februarie, de la ora 10,00, în rețeaua Eventim. Peste 3.000 de artiști din întreaga lume vor fi prezenți la București și în alte șapte orașe din țară, în cadrul a 80 de evenimente, la ediția 2017 a Festivalului Enescu (2 - 24 septembrie).

09
/02
/17

"Dansul este o sculptură cinetică, pentru că trupul balerinului adună în el toată tensiunea mişcării. Artistul coregraf este un compozitor al vieţii în mişcare ." - Maestrul Oleg Danovski. În urmă cu un secol, într-o zi de 9 februarie (1917) se năștea, în localitatea Vosnesensk din Ucraina, coregraful și balerinul Oleg Danovski.