Alex. Ștefănescu publică, la Editura Allfa, din cadrul grupului editorial All, două cărţi, care vor fi prezentate publicului la Bookfest. Prima, „Texte care n-au folosit la nimic”, strânge, sub cupola deznădejdii, publicistica risipită a criticului din ultimele două decenii şi jumătate. Cealaltă, despre care va fi vorba aici, „Un scriitor, doi scriitori”, se bucură şi de caricaturile maestrului Bogdan Petry.
Un articol de Andrei Crăciun|29 mai 2014
„Un scriitor, doi scriitori” este o sumă de portrete dintr-o singură tușă pe care Alex. Ștefănescu le face următorilor oameni de litere (în ordine alfabetică): L.M. Arcade, George Arion, Ana Blandiana, Geo Bogza, Nicolae Breban, Barbu Brezianu, Emil Brumaru, Augustin Buzura, Șerban Cioculescu, Alexandru Condeescu, Daniel Cristea-Enache, Ion Cristoiu, Gabriel Dimisianu, Mircea Dinescu, G.G., Geo Dumitrescu, Carolina Ilica, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Ileana Mălăncioiu, Dan C. Mihăilescu, Florin Mugur, Eugen Negrici, Constantin Noica, Octavian Paler, Adrian Păunescu, Marin Preda, George Pruteanu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Alex. Ștefănescu însuși, Pavel Șușară, Constantin Țoiu, Laurențiu Ulici, Eugen Uricaru, Nicolae Velea, Grigore Vieru, Matei Vișniec.
Sunt, în cadrul acestor texte, întâmplări adevărate, glume ca-n Ilf și Petrov, dovezi de prietenie, ba chiar și de iubire. Alex. Ștefănescu este, cum îi șade bine autorului inteligent, ironic și autoironic, abuzează de snoave, se compătimește permanent pentru lamentabilul său succes la dame, pentru obezitate și pentru naivitate, căci atunci când are șansa de a se răsfăța cu o nimfomană, criticul dă – literalmente – bir cu fugiții.
Fiecare dintre aceste istorii personale are ceva inubliabil.
Umorul indimenticabil al lui Alex. Ștefănescu reușește să îi salveze până și pe cei mai anoști dintre acești oameni.
E timpul să aflați că pe L.M. Arcade îl chema, de fapt, Mămăligă. Alex. Ștefănescu, însă, dintr-o regretabilă neglijență îi spune „domnul Mămăliguță”.
George Arion este acela care a remarcat că Alex. Ștefănescu e ca tras prin inelul lui Saturn, Ana Blandiana l-a cucerit, ca pe un imberb, prin simplul gest de a-și prinde de urechi cireșe, ca pe niște cercei (gest care, repetat de o altă poetă, însă cu cireșe din frigider, a contribuit la declanșarea unei otite).
Pe Geo Bogza, Alex. Ștefănescu şi-l amintește purtând baston. Când criticul i-a mărturisit că nu-i șade bine așa, Geo a lăsat bastonul într-un gard și-a plecat drept mai departe.
Din portretul întocmit lui Emil Brumaru aflăm povestea necenzurată a nepublicării moldoveanului la Humanitas (captivat de un contraatac într-un meci de fotbal televizat, l-a lăsat pe Liiceanu să tot aștepte la celălalt capăt al firului), dar aflăm și de ce culege poetul sârme contorsionate de pe carosabilul și trotuarele Iașului.
În cartea aceasta este elogiată fabuloasa erudiție a lui Șerban Cioculescu și sunt punctate circumstanțele care l-au lăsat pe Daniel Cristea-Enache fără ceasul de mână tocmai în Brazilia (podoaba a fost, ulterior, într-un moment de suprarealism magic, recuperată).
Și tot din ea aflăm cum s-a bătut Mircea Dinescu cu Cezar Ivănescu, primul apărându-l pe Alex. Ștefănescu din convingerea că unui critic nu-i stă bine luându-se la trântă cu poeții, în vreme ce, între ei, poeții pot face orice.
Gabriel Liiceanu l-a sprijinit, la propriu, cândva pe bolnavul Alex. Ștefănescu (trebuie avut în vedere că, deși bolnav, criticul obișnuia să rămână masiv).
Din pricina ironiei, Nicolae Manolescu a ratat o mașină (Lada 1200!) pe care Alex. Ștefănescu intenționa să i-o ofere cadou (Ștefănescu își cumpărase autoturismul din onorariul pentru patru cărți!).
Mai vreți? Eugen Negrici îi oferea lui Alex. Ștefănescu fazani vânați personal. Cândva, Octavian Paler s-a înfruptat dintr-un bol de căpșune, pe îndelete, fără ca măcar să-i treacă prin cap să-l servească și pe impozantul critic, Adrian Păunescu era stăpânit de demonul farselor și nu o dată Alex. Ștefănescu i-a căzut victimă, iar Marin Preda se amuza povestind cum se încuie în biroul său de la Cartea Românească pentru a privi un scriitor nemaipomenit de urât, atât de urât încât nu-i venea, ore în șir, să creadă că există în realitate.
Multe mai dezvăluie Alex. Ștefănescu, deși, dacă e să fim până la capăt onești, e limpede că, până la capăt înțelept, și mai multe tace.
Foto cu Alex Stefanescu – site personal
