Porumboiu Jr, tachinat de Porumboiu Sr.: „Când o să faci şi tu un film serios, cu emoţie?“
https://www.ziarulmetropolis.ro/porumboiu-jr-tachinat-de-porumboiu-sr-cand-o-sa-faci-si-tu-un-film-serios-un-film-mare-cu-emotie/

Regizorul Corneliu Porumboiu mărturiseşte că cel mai recent film al său a fost influenţat de „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, iar maniera de a face film i-a fost convertită de filmările TV ale meciurilor de fotbal din anii 80.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2014

„Al doilea joc“, filmul experiment al lui Porumboiu, intră în cinematografe din 4 aprilie. Pelicula prezintă meciul de fotbal dintre Dinamo şi Steaua, din iarna anului 1988, partidă disputată pe o ninsoare abundentă şi arbitrată la centru de tatăl regizorului, Adrian Porumboiu, pe-atunci arbitru. Cei doi, tată şi fiu, revăd meciul 25 de ani mai târziu şi îl comentează din faţa televizorului.

“În afară de imaginile de la „Replay”, au mai existat niște imagini care m-au influențat: două secvențe din „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, filmul lui Andrei Ujică, care se petrec iarna, la sfârșitul anilor ’80”, spune Corneliu Porumboiu, într-un interviu acordat Gabrielei Filippi şi lui Andrei Rus.

 Porumboiu

Unul dintre cadre arată un magazin gol, iar celălalt arată oameni care îl salută pe Ceaușescu. Cele două secvenţe au avut un puternic impact asupra cineastului “pentru că în timp am ajuns să asociez copilăria mea cu o iarnă filmată pe VHS.”

Porumboiu spune că a dorit să revadă meciul şi din cauza corelaţiei dintre acest joc şi ameninţarea telefonică primită pe vremea când era copil, în legătură cu arbitrajul tatălui său:

“Amenințarea aceea mi s-a întipărit în memorie și vocea bărbatului de la telefon, mi-am dat seama, planează în filmele mele – mi-a inspirat securistul care sună în emisia directă în A fost sau n-a fost, dar m-a influențat și în Polițist, adjectiv, în felul în care l-am construit pe Anghelache, șeful poliției, care are o pseudo-logică și un fel absurd de a pune problema.”

Corneliu Porumboiu a înţeles acum şi de ce îşi construieşte cadrele filmelor sale într-un mod unic:

“Revăzând meciul arbitrat de tata, m-am întrebat dacă această manieră de a filma, cu care am crescut – camera de filmat plasată astfel încât rareori existau prim-planuri ale jucătorilor și nu erau surprinse conflictele dintre ei – nu e chiar cea care mi-a format indirect modul de a mă raporta la cinema.”

Citiţi şi CRONICĂ DE FILM Al doilea joc. Jocurile lui Porumboiu

Cât despre gusturile cinefile ale tatălui său, Corneliu Porumboiu a mărturisit: “Tata nu a văzut încă noul film, dar el știe că nu-i un film serios. Mă tachinează tot timpul, întrebându-mă – «Când o să faci și tu un film serios, un film mare, cu emoție?»”

Foto: Corneliu Porumboiu şi Al doilea joc – Cinemagia

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.