Povestea lui Jun Do – Lumea ascunsă a Coreei de Nord
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-lui-jun-do-lumea-ascunsa-a-coreei-de-nord/

„Povestea lui Jun Do“, semnată de scriitorul american Adam Johnson şi premiată cu Pulitzer 2013, a apărut săptămâna aceasta în colecţia „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, cu o traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă.

Un articol de Andrada Văsii|8 decembrie 2013

„Povestea lui Jun Do“, semnată de scriitorul american Adam Johnson şi premiată cu Pulitzer în 2013, a apărut săptămâna aceasta în colecţia „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, cu o traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă.

Pak Jun Do are un tată autoritar, director al unui orfelinat în Coreea de Nord. Pe măsură ce creşte, printre orfanii nevoiţi să muncească pentru supravieţuire, Jun Do îşi arată loialitatea faţă de conducătorii poporului şi ascuţimea instinctelor.

Din postura lui de „cetăţean umil al celei mai mari naţiuni între naţiuni”, micul ambiţios urcă în ierarhie; devine soldat, folosit pentru lupta în întunericul tunelelor, apoi un soi de răpitor profesionist, specializat în dispariţia japonezilor de pe plaje; înclinaţia lui spre limbi străine îl propulsează spre meseria de transmisionist, cu misiunea de a intercepta mesajele americanilor. Trece prin tot felul de momente atroce şi vede lucruri terifiante.

Cu vremea, scopul supravieţuirii e lăsat în urmă şi tânărul Jun Do ajunge pe tărâmul detestat, America, cu o misiune de care atârnă viitorul său: va urma fie un drum luminos, alături de elita măreţului stat, fie dispariţia într-o mină din care nimeni nu s-a mai întors.

Povestea lui Don Jo

Coperta volumului Povestea lui Jun Do

„Un thriller plin de semnificaţii politice despre lumea ascunsă a Coreei de Nord, cu toată mizeria, violenţa şi, când nimeni nu se mai aşteaptă, cu iubirile ei ce înfruntă orice absurditate impusă de apropierea conducătorului iubit”, nota Pittsburgh Post-Gazette.

Povestea lui Jun Do performează un număr de vrăjitorie neobişnuit: ia o realitate pură şi dură, în toată lipsa ei de raţiune, şi o umanizează, transformând-o în ficţiune credibilă“, nota Zadie Smith.

Foto credit: Polirom, volumul Povestea lui Jun Do

02
/07
/13

Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, distincţia urmând să îi fie înmânată la începutul lui septembrie. Premiul, considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene, este acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk).

02
/07
/13

„Mă tem că sunt un om al monologului. Mă tem că m-am născut baricadat în mine însumi şi că n-am reuşit, de-a lungul existenţei, să ies din această închisoare intimă, în afară, să comunic cu lumea“, spunea Octavian Paler, de la a cărui naștere se împlinesc, astăzi, 92 de ani... Cărţile şi ieşirile lui publice poate că l-au contrazis. Paler a ştiut să lase întotdeauna în urmă fraze puternice, ca nişte firimituri pentru cei care au crezut în raţiune.

28
/06
/13

Ambalată sub titulatura de „roman“, „Pisica ruptă“, poate cea mai cunoscută carte a lui Mircea Daneliuc, a fost reeditată recent, la mica editură Adenium. Senzaţia de dispreţ pe care cineastul pare a o nutri faţă de lumea din jur ajunge, din nefericire, să joace în defavoarea sa.