Acordeonul e un instrument ce a bucurat multe inimi şi a animat multe spirite şi petreceri câmpeneşti de-a lungul timpului. Istoria sa muzicală este însă mai bogată în sensuri şi semnificaţii decât pare la o primă vedere.
Un articol de Alexandru Filimon|15 ianuarie 2019
Acordeonistul Fernando Mihalache, cel care a preluat ștafeta de la predecesorii săi, ne face o incursiune în istoria muzicală a acordeonului în România și în lume. Ca orice trecere în revistă a istoriei, totul pornește cu o poveste, o poveste de familie dată mai departe.
Cum ai ajuns să iubești muzica și să te definești ca artist?
Eu cred că nimic nu este întâmplător. Lucrurile vin cumva de la Dumnezeu. De ce spun acest lucru? Acordeonul a fost un dar de la Moș Crăciun. La vârsta de șapte ani primesc un acordeon micuț verde cu care am început să-i înnebunesc pe ai mei prin casă. Tatăl meu a zis: ”Hai să facem ceva cu copilul ăsta, să-l îndrumăm să facă ceva” și așa a început totul dintr-o joacă. O joacă care în timp s-a transformat într-un lucru extrem de serios. În clasa a V-a am urmat Școala de muzică Dinu Lipatti, mai târziu liceul cu același nume și în tot acest timp m-am dezvoltat muzical cu naiul. Așa a fost atunci să fie. Mi-a plăcut extrem de tare Gheorghe Zamfir. Pentru mine este și va rămâne un simbol al muzicii.
Cu acordeonul am mers în paralel. Pentru mine acest instrument a stat cumva în umbră și a văzut mai târziu lumina. A câstigat acordeonul această luptă pentru că este mai mult decât un instrument, are multe posibilități și îmi oferă niște valențe extraordinare. Acordeonul nu este doar un instrument melodic, precum naiul sau vioara, el este un armonic, polifonic, el îți poate oferi din punct de vedere instrumental foarte multe lucruri la care nu te aștepți, atât ca artist în relație cu publicul, cât și ca artist în relație cu instrumentul.
Acordeonul are o vechime de aproximativ 2000 de ani
Originea acordeonului în istorie e vastă ca întindere. Acordeonul are o vechime de vreo 2000 de ani. El se trage din cheng, un instrument chinezesc care seamănă oarecum cu un nai. Este practic o pipă ce conține mai multe tuburi, acest instrument la sorginte chinezesc și apoi pornind din 1822, 1829, 1832 au apărut mai mulți inventatori, care la bază erau manufacturieri de pianine. Ei căutau să aducă în această zonă un instrument care să satisfacă dorințele sufletului colectiv, al serbărilor câmpenești, când timpul este dedicat plăcerilor vieții.
Ei au confecționat o cutie care avea un burduf, câteva butoane și lucrurile ușor, ușor au evoluat către concertină și alte instrumente. În 1840, Henrich Band patentează sub numele de bandoneon o cutie muzicală, pe care o vom întâlni mai târziu în muzica de tango, firma Hohner aduce muzicuțele metalice, anciile metalice mai corect spus, pentru că anciile erau din lemn la muzicuțe, o invenție prin care sunetul se amplifică și oferă un nou colorit. De prin 1870-1880 apar mai multe familii din Italia, cum ar fi: Paolo Soprani, Crucianelli care își dezvoltă o afacere longevivă, de familie cum am spune, prin care se dedică creației acestor intrumente. După 1900 datorita evoluției instrumentului și a repertoriului pentru acordeon, acesta devine chiar un instrument prezent si pe scena de concert.
Compozitorii din zona muzicii culte s-au ferit de acordeon pentru că era considerat un instrument ”urât”, menit vulgului. Cumva a fost destul de marginalizat din acest punct de vedere. A fost folosit în puține lucrări și utilizarea lui din punct de vedere compozițional a fost mai degrabă experimentală, dar după 1930 lucrurile încep să se schimbe, să se schimbe moral pentru acordeon. Astfel încep să se scrie lucrari originale pentru acordeon și concerte pentru acordeon și orchestră. Vorbim de compozitori precum:FeodosiyRubstov, Hugo Hermann, PietroDeiro, Anthony Galla-Rinni, Mogens Ellegard, Ole Schmidt sau tatăl celebrului regizor Francis F. Coppola – Carmine Coppola care era flautist, compozitor, editor și director muzical.
Acordeonul de astăzi e diferit fundamental de cel din trecut
O parte din instrumentiștii foarte bine, au adus acordeonul pe șcena de concert, fără să se limiteze la nivelul de orizont al vulgului. Au apărut și lucrări originale pentru acordeon, iar realitățile s-au schimbat foarte mult. Astfel a apărut o mare bibliotecă de lucrări originale si chiar concerte, dedicate în special acestui instrument. Vorbim de evoluții ce implică atât o împletire și o descendență a genurilor, de la muzica populară la muzica de jazz cât și o dezvoltare tehnică a instrumentului.
Un acordeonist absolut senzațional în opinia mea, Yuri Shishkintratează acest intrumentistorchestral, ce ia multe lucrări de orchestră pe care le adaptează pentru acordeon. Acesta a luat din lucrările baletului rus (Prokofiev) sau piese scrise pentru orchestră, partea a II-a din Scheherazade (Korsakov), Rhapsody în blue de Gershwin, lucrări ce rămân în repertoriul de concert pentru bayan.
Acordeonul pe care noi îl știm astăzi, față de începuturile sale muzicale, e total diferit. Instrumentele moderne îți oferă posibilitatea să poți cânta și schimba registrul doar cu barbia fără să acționezi vreun buton cu mâna, iar atunci câștigi foarte mult timp și câstigi enorm din punct de vedere timbral. Îl poți folosi cumva cum ai fi într-o orchestră, adică îți alegi instrumentul cu care ai vrea să cânți și cânți anumite teme. E adevărat, nu poți folosi mai multe în același timp. Există combinații între ele, dar e un lucru extraordinar deoarece din punct de vedere timbral poți oferi o plajă extrem de largă într-o singură cutie magică care îți oferă un potențial orchestral magnific.
Cum a apărut acest intrument în România?
În România și în multe alte țări, acordeonul sau concertina sau bandoneonul (instrumente ce au același filon) s-au dezvoltat mult în zona muzicii populare în țara de origine și mai puțin în zona muzicii culte. La fel și în România, acordeonul a plecat dinspre muzica populară și cea lăutărească, însă astăzi se pot face la un nivel mult mai ridicat.
Din păcate, în România au fost puține persoane care au studiat în profunzime acordeonul: Nicolae Florian, Marin Năsturică, Felician Golea. Acești domni ce au avut la baza Conservatorul ca formație muzicală profesionistă voiau altceva decât ceea ce oferea la nivel muzical comun instrumentul la acea vreme. Era și o modă să se cânte cafe concert și ei mergeau pe un făgăș al explorării acestui instrument. Ei au adus chiar lucrări de pian pe care le-au adaptat la acordeon. Poate acesta a fost un prim pas spre evoluția ulterioară a instrumentului.
Ei au luat acordeonul și l-au introdus în istoria noastră. Prin înregistrările pe vinil l-au adus în posteritate, mai aproape de inima umanității. Lucrările ce nu mai erau cântate până atunci la acest instrument și cred că atunci a fost momentul prim, de pionierat care poate le-a dat idei și altora de a încerca și de a veni pe acest făgaș, pe acest destin. Legitim, istoric avem de ce să ne legăm, artistic, vorbind. E adevărat că trăim vremuri mai comerciale ce transformă mulți artiști din zona muzicii culte. Această orbecăială îi orbește și le fură rigurozitatea.
Eu am avut parte de Mihai Mihăescu, un profesor extraordinar care tot venind dintr-o educație, o educație militară deoarece să nu uităm că școlile militare de muzică au adus un mare beneficiu muzicii, în special suflători și instrumentiști pricepuți, mi-au insuflat și mai adânc curiozitatea cu care fusesem deja înzestrat la naștere. Acolo exista o disciplină și o educație, iar oamenii acolo tratau lucrurile cu seriozitate și ceea ce făceau nu era în glumă sau în joacă cum se întâmplă în zilele noastre la anumiți profesori, ce-și uită crezul artistic și cad în ispita mediocrității cultivate.
Fărâmiță Lambru – un instrumentist ce contribuie la istoria muzicală a acordeonului
Acest intrument- acordeonul a fost tratat mai mult în zona muzicii populare din motive lesne de înțeles. Știm bine că muzica populară sau lăutărească este mult mai apropiată de sufletul omului într-un fel sau altul. E mai accesibilă și mai aproape de oameni, dar mai puțin riguroasă. În zona asta putem întâlni instrumentiști extrem de talentați precum: Ene Gheorghe (Ionică Minune), Marian Batanaș (Marian Mexicanu), Constantin Fulgerică care în zona muzicii lăutărești au făcut lucruri extraordinare. Au preluat și din folclorul bulgar și folclorul sârb tot felul de elemente pe care le-au adus ca o contribuție valoroasă muzicii lăutărești.
Să nu uităm de înaintașii lor, Fărâmiță Lambru, Onoriu, Ilie Udilă, Marcel Budală sau Vasile Pandelescu– acordeoniști care au păstrat acea tradiție în zona muzicii populare. Erau niște instrumentiști deosebiți, cu un talent aparte și cu un bun simț pe care astăzi poate că nu-l mai vedem.
Născut în 1979, Fernando Mihalache, a studiat compoziția cu Liviu Dănceanu, în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, apoi Masterul cu Aurel Stroe și Dan Dediu, iar teza de doctorat cu titlul „Muzica de film Românească” sub îndrumarea profesorului Octavian Nemescu.
Dupa absolvirea cursurilor universitare participă la Workshopuri și Cursuri de acordeon cu profesori renumiți precum: Massimiliano Pitocco, Yuri Shishkin, Frank Angelis, Frederich Lips, Vojin Vasovici, Xiao Quing Cao, Raimondas Sviackevicius, Giuseppe Scigliano, Alfred Melichar.
Fernando Mihalache este unul dintre puţinii acordeonişti români cu o prezenţă constantă pe multe scene din ţară şi străinătate, într-o varietate de genuri artistice, de la spectacole muzicale sau de jazz, concerte, la recitaluri camerale.
În anul 2014 înființează prima clasă de acordeon la Universitatea Națională de Muzică din București.
Sustine o serie de recitaluri în ansamblul Traffic Strings la Ateneu, Sala Radio precum și în țară în diverse festivaluri. Tot cu acest ansamblu realizează și două compact discuri: Tango Finesse (2009) și Tango Aficionado (2013).
Alături de vibrafonistul Alexandru Anastasiu, pune bazele unui proiect de anvergura – Accord Vibes (acordeon , vibrafon si contrabas) cu care susține mai multe recitaluri și turnee precum și două compact discuri: Just Musette(2013) si Just Tango (2016).
Un alt proiect unic prin asocierea timbrală (flaut, acordeon, pian și contrabas) cât și prin repertoriul abordat este Maxim Quartet, proiect ce participă în festivaluri de prestigiu precum: Festivalul George Enescu, European Weeks Festival in Passau ori Festival of Ierusalim.
În Festivalul „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” din anul 2017 susține în primă audiție românească alaturi de Orchestra de cameră Radio, „Concertul pentru Acordeon si Ansamblul de Cameră” de Aurel Stroe.
Participă la un proiect solo absolut unic în Romania “De la Bach la Galliano”susținut la două acordeoane total diferite unul cu claviatură, iar altul cu butoane la mâna dreaptă care este prezentat în Turneul Național ”Muzica Palatelor” în nouă orașe în septembrie 2018.
Foto: Roza Zah
